fbpx

Institutul Naţional al Patrimoniului (INP) lansează seria conferinţelor în cadrul Anului European al Patrimoniului Cultural

Seria conferinţelor în cadrul Anului European al Patrimoniului Cultural

Seria conferinţelor în cadrul Anului European al Patrimoniului Cultural

Institutul Naţional al Patrimoniului (INP) a început la Tulcea, seria conferinţelor organizate în cadrul Anului European al Patrimoniului Cultural cu dezbaterea ”Protecţia patrimoniului arheologic – probleme şi cerinţe specifice”.

Evenimentul face parte din proiectul “Patrimoniul românesc la 100 de ani după Marea Unire. Valori naţionale. Valori europene” şi este cofinanţat prin programul Centenarul României şi al Primului Război Mondial de către Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale.

Conferinţa de la Tulcea abordează trei teme principale “Arheologia şi viitorul oraşelor româneşti”, “Arheologia subacvatică în România” şi “Ruina arheologică. Specific şi moduri de abordare”, iar la final va avea loc o masă rotundă.

“Ne propunem ca în aceste dezbateri cu specialiştii care-şi desfăşoară activitatea în domeniul arheologiei, în cercetare şi protejare să facem o evidenţă şi o sistematizare a problemelor pentru a formula nişte concluzii care să fie înaintate Ministerului Culturii. Anul European al Patrimoniului Cultural se va încheia la nivel european cu trasarea practic a unor căi de urmat în privinţa protejării patrimoniului. Asta va atrage după sine revizuiri de legislaţie, de proceduri, de roluri şi acelaşi lucru trebuie să-l facem şi noi, în România”, a declarat directorul general al INP, Ştefan Bâlici, citat de Agerpres.

Dezbaterile organizate de INP în România se vor încheia la Bucureşti cu un forum naţional care va prezenta proiectele desfăşurate în domeniul protejării patrimoniului cultural şi constituie baza pentru viitoarele politici naţionale şi europene.

De asemenea, dezbaterile vor constitui şi un sprijin pentru grupul de lucru al Codului patrimoniului cultural, proiect demarat în anul 2016 şi reluat în luna iulie a acestui an.

“Acum s-a constituit un nou grup de lucru pe baza unui proiect cu finanţare europeană, iar în următorii doi ani se va publica noul Cod al patrimoniului cultural. Prin aceste dezbateri, vrem să furnizăm elaboratorilor Codului material rezultat în urma experienţelor avute”, a mai spus reprezentantul INP.

Acest Cod va constitui, potrivit sursei citate, şi unul din instrumentele prin intermediul căruia se va putea soluţiona problema statutului juridic al unor situri arheologice, cunoscut fiind faptul că cele mai multe cetăţilor din România au un statut incert, fapt care îngreunează acţiunile de protejare.

“Începem cu discuţiile despre patrimoniul arheologic şi nu întâmplător o facem la Tulcea, pentru că Dobrogea în mod special este un teritoriu extrem de bogat în vestigii arheologice şi, în mod particular, judeţul are numeroase situri şi numeroase probleme de administrare şi de conservare. Zic administrare, pentru că aici nu este încă rezolvată problema regimului de proprietate asupra acestor situri, ceea ce zădărniceşte majoritatea eforturilor de protejare. Direcţia Judeţeană de Cultură insistă de mai mulţi ani pe lângă Ministerul Culturii să se găsească o cale pentru a clarifica cine este administratorul legal al acestor situri şi ca atare să se poată investi. Din păcate, încă problema nu este soluţionată. Este una din numeroasele probleme care în mod paradoxal, deşi au soluţii totuşi simple şi la îndemână, nu se rezolvă”, a menţionat Bâlici.

Evenimentul organizat de INP are susţinerea Reprezentanţei Comisiei Europene în România, a Direcţiei Judeţene pentru Cultură Tulcea şi a Institutului de Cercetări Eco-Muzeale “Gavrilă Simion” din Tulcea.

e-Cultura.info / Autor: Luisiana Bîgea.


Share-uiește cu prietenii.

Cămpurile obligatorii sunt marcate cu *.

Datele dumneavastră sunt prelucrate. Apasă mai jos daca ești de acord


 

Conținutul acestui site este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

 
 

 

VEZI ȘI ALTE ARTICOLE
  
 


 

VEZI ȘI EMISIUNI


Abonează-te



               Știri pe scurt

 


               Caledoscop


               Zoom

 


               Ediție specială

                                                                           Urmărește-ne și în social media

                                                                   








  
  • CATEGORII

  •   
                                                                                  Carte   Arte vizuale   Cronică de teatru   Teateru-Film   Muzică-Dans   Etnografie   Târguri și expiziții   Istorie   Cetăți și castele                                                                                   Spiritualitate   Știri Externe   Știință   Interviu   Documentar   Festival   Personalități culturale   Actualitate culturală   Emisiuni

     
        
  • DESPRE

  •   
                                                                                 Despre   Termeni și condiții   Cod de conduită   Politică de cookkie   Kit de presă   Hartă site   Portofoliu   Susține site-ul   Contact

     
     
  •  

     

    © 2020 e-Cultura.info. Toate drepturile rezervate.

    Site premiat în cadrul festivalului Simfest



    Conținutul acestului site se supune legii dreptului de autor. Este interzisă republicare, redistribuirea, publicarea în eter sau pe alte site-uri fără un acord prealabil.



                                                                                                                                                    

  • Centrul de preferințe pentru confidențialitate

    carte