fbpx

                                                                             pictogramae

Jazz in the Park

Cântăreața Teodora Enache va susține un concert în ziua de deschidere a festivalului ‘Jazz in the Park’, care este primul festival din România care are ca loc de desfășurare un parc și unde spectatorii pot asculta muzică în hamace, în locul tradiționalelor scaune, au anunțat, organizatorii.

Evenimentul va cuprinde concerte, târguri și activități prin care organizatorii își propun să atragă în Parcul Central din Cluj-Napoca, care va fi ‘scena’ principală a festivalului, cât mai mulți oameni de toate vârstele, dar și copii.

Primul concert al festivalului va fi susținut vineri, 4 iulie, de Luz Azul, o trupă de bossa nova din Belgrad, Serbia. Le vor urma Teodora Enache și Lars Danielsson, un duet inedit, așteptat intens de jazziști.

“Ne bucurăm foarte mult să-i avem anul acesta la Jazz in the Park pe Teodora Enache și Lars Danielsson, nume recunoscute pe scena jazz-ului internațional. În ultimii ani, Teodora le-a pregătit clujenilor surprize la fiecare spectacol, iar concertul împreună cu incredibilul Lars Danielsson va deveni cu siguranță un punct de referință pentru iubitorii muzicii de calitate”, a declarat Alin Vaida, directorul festivalului.

Prima seară se va încheia cu concertul clujenilor de la Jazzybirds. În cea de-a doua zi a festivalului, seara începe cu tinerii de la Youvenis, câștigătorii competiției ‘Rock Your Highschool’, urmați de popularii Jazzybit. Headlinerii serii sunt Moonlight Breakfast, pentru care Les Ateliers Nomad vor realiza un spectacol cu efecte vizuale ce va îmbogăți reprezentația muzicală.

În ultima zi a festivalului, duminică, 6 iulie, organizatorii au pregătit o serie de concerte speciale: Loungerie II, Mara & Kult Studio Artists, precum și un inedit proiect acustic realizat de Les Elephants Bizarres.

Tot duminică va avea loc și singurul eveniment desfășurat în interior al festivalului — concertul extraordinar susținut de Melanie Pain, vocea Nouvelle Vague, la Opera Maghiară. Intrarea la acest spectacol se va face pe bază de bilet, în timp ce toate concertele din Parcul Central au acces liber.

“Pe întreaga perioadă a festivalului, Parcul Central va deveni gazda timpului frumos petrecut împreună cu familia și prietenii. De vineri după prânz și până duminică seara, peste o sută de expozanți vor aștepta vizitatorii la Târgul Jazz in the Park cu cărți bune și obiecte vechi de artă, rochii vaporoase, bijuterii și alte obiecte lucrate de mâini iscusite. Copiii se vor putea delecta cu jocuri de toate felurile în zona dedicată lor, iar zona de relaxare va aștepta participanții cu hamace și pături, gustări de toate felurile și locuri numai bune pentru citit. Participanții vor putea merge în treasure hunt, iar sâmbătă vor avea ocazia să asiste la demonstrații de tango și chiar să învețe primii pași ai dansului”, susțin organizatorii.

Anul acesta, festivalul are și o competiție destinată amatorilor. Jazz-iștii amatori care doresc să se afirme se pot înscrie în competiție până în 30 iunie, iar cei selectați vor cânta în fața publicului pe o scenă special amenajată. Juriul va desemna cea mai bună trupă, care va câștiga premii în valoare de 1.000 euro și șansa de a deschide ediția a III-a festivalului.

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Citrește și

                                                                     

                                                                                                                                                                                         Acasă    Carte   Arte vizuale   Teatru și Film   Muzică-Dans   Etnografie   Istorie   Spiritualitate   Articole Externe   Știință   Festival                                                                      Actualitate culturală   Interviu   Documentar   Știri estivale   Proiecte Culturale   Timișoara 2021   Emisiuni
                                                                                                                                                                   
                                                                     Despre   Cod de conduită   Termeni și condiții   Protecția datelor   Politică de cookies   Arhivă   Hartă site   Press kit   Contact

© 2014 - 2019 e-Cultura.info.

                                          
                                                                     
                                                                                                         

                                                                                                                                                                                                                    
Versiunea: mobil  |  computer