fbpx

                                                                             pictogramae

Julio Iglesias revine in Romania

Julio Iglesias se va reîntâlni cu fanii săi din Romania, la Mamaia, Galati si Bucuresti, în 19, 20 şi 22 iulie.

Cele trei concerte vor cuprinde un repertoriu special cu melodii celebre care vor fi interpretate în maniera sa inconfundabilă. Julio Iglesias este cu adevarat un talent incomparabil, un romantic incurabil, iar melodiile sale de dragoste încântă vieţile a sute de milioane de oameni de peste 45 de ani, fapt dovedit prin concertele sold-out susţinute constant în România sau în orice alt colţ al lumii.

Despre iubitele care au trecut prin viaţa artistului Julio Iglesias, dar şi despre cât de apreciate şi iubite sunt cântecele sale, s-au scris mii de pagini în presa de pe intreg mapamondul, însă multe dintre gândurile, trăirile şi sentimentele care îl insoţesc permanent pe marele artist sunt mai puţin cunoscute publicului larg, dar apar în cuprinsul cărţii sale ”Între Paradis şi Infern”, lansată în urmă cu câţiva ani. Artistul recunoaşte acolo că este un bărbat a cărui voinţă a fost dominată de iubire şi  își definişte viaţa nu doar ca pe o cronică a iubirii ci, mai degrabă a lipsei de iubire.

 Julio Iglesias mărturiseşte în acelaşi volum şi că acest sentiment s-a instalat la vârsta de 20 de ani, când deşi era un bărbat tânăr, puternic atletic, reusea cu greu sa atragă privirile fetelor, pentru că întotdeauna se găseau alţi liceeni, colegi „mult mai inalţi, frumoşi sau mai străluciţi”.

Drumul ales şi timpul i-au oferit însă lui Julio Iglesias un răspuns, iar viaţa-i este acum completată de soţia sa, Miranda şi de cei cinci copii: Miguel – 17 ani, Rodrigo – 15 ani, gemenele Victoria şi Cristina – 13 ani şi Guillermo – 7 ani.
Pe cel mai iubit artist latin al tuturor timpurilor, îl vom vedea din nou în România în luna iulie, când va concerta la Mamaia – în 19 iulie,  la Galati- în 20 iulie  şi la Bucureşti – în 22 iulie.

19 iulie – Concert Julio Iglesias la Summerland Mamaia

20 iulie – Concert Julio Iglesias la Galaţi

22 iulie – Concert Julio Iglesias la Bucuresti

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

                                                                     

                                                                                                                                                                                         Acasă    Carte   Arte vizuale   Teatru și Film   Muzică-Dans   Etnografie   Istorie   Spiritualitate   Articole Externe   Știință   Festival                                                                      Actualitate culturală   Interviu   Documentar   Știri estivale   Proiecte Culturale   Timișoara 2021   Emisiuni
                                                                                                                                                                   
                                                                     Despre   Cod de conduită   Termeni și condiții   Protecția datelor   Politică de cookies   Arhivă   Hartă site   Press kit   Contact

© 2014 - 2019 e-Cultura.info.

Site premiat în cadrul Festivalului Simfest
                                          
                                                                     
                                                                                                         

                                                                                                                                                                                                             
Versiunea: mobil  |  computer