fbpx

La Gomera marele premiu – Galei Premiilor Uniunii Cineaştilor din România – VIDEO

Gala Premiilor UCIN 2020

Gala Premiilor UCIN 2020

“La Gomera”, în regia lui Corneliu Porumboiu, este filmul câştigător al Marelui Premiu şi al Trofeului Uniunii Cineaştilor la cea de-a 48-a ediţie a Premiilor Uniunii Cineaştilor din România (UCIN).

Filmul lui Corneliu Porumboiu a mai fost recompensat cu Premiul pentru cel mai bun film al anului 2019, acordat de Asociaţia Criticilor şi Filmologilor din cadrul UCIN, precum şi cu premiile pentru interpretare feminină rol secundar, pentru imagine şi pentru montaj.


SURSA.YouTube


Un răsfăţat al ediţiei 2020 a Galei UCIN a fost filmul “Maria, Regina României”, care a obţinut nu mai puţin de şase distincţii: premiile pentru pentru interpretare feminină, pentru interpretare masculină rol secundar, costume, decor, coloană sonoră şi machiaj.

Gala, a cărei gazdă a fost şi în acest an Cătălina Grama – Jojo, s-a desfăşurat luni seară în sala Studio a Teatrului Naţional “I.L. Caragiale” Bucureşti, în condiţii de maximă siguranţă, având în vedere normele de distanţare socială

Spectacolul din acest an a adus în prim plan pe scena de la Naţional cele mai iubite melodii din filmele româneşti, în lumina reflectoarelor fiind prezenţi, printre alţii: preşedintele interimar al ICR, Mirel Taloş, Stere Gulea, Liana Stanciu, Horia Brenciu, Adelin Petrişor, Adina Buzatu, Cristina Cepraga, Andreea Berecleanu, Ozana Barabancea, Dorel Vişan, Andreea Marin, Catrinel Dănăiaţă, Adrian Păduraru, Mircea Baniciu.

Înscrierile s-au închis în luna martie, iar juriul, compus din Stere Gulea (câştigătorul marelui premiu de anul trecut, preşedinte), Florin Mihăilescu, Marilena Ilieşiu, Irina Nistor şi Dorel Vişan, a avut de ales cele mai bune producţii ale anului 2019, din 70 de filme înscrise în concurs.

Premiile UCIN acordate în acest an sunt:

* Marele Premiu şi Trofeul Uniunii Cineaştilor – “La Gomera”, regia Corneliu Porumboiu;

* Premiul Special al Juriului – “Călătoria fantastică a Maronei”, regia Anca Damian;

* Premiul pentru regie “Lucian Pintilie” – Tudor Giurgiu, pentru filmul “Parking”;

* Premiul pentru scenariu – Bogdan Toma, Liviu Săndulescu pentru filmul “Cărturan”;

* Premiul pentru interpretare feminină – Roxana Lupu pentru rolul Regina Maria din filmul “Maria, Regina României”;

* Premiul pentru interpretare masculină – Radu Botar pentru rolul Episcopul Iuliu Hossu din filmul “Cardinalul”;

* Premiul pentru interpretare feminină rol secundar – Julieta Szonyi pentru rolul Mama din filmul “La Gomera”;

* Premiul pentru interpretare masculină rol secundar – Anghel Damian pentru rolul Prinţul Carol din filmul “Maria, Regina României”;

* Premiul pentru imagine – Tudor Mircea pentru imaginea filmului “La Gomera”;

* Premiul pentru costume – Ana Ioneci, Claudia Bunea pentru filmul “Maria, Regina României”;

* Premiul pentru decor – Nora Dumitrescu, Laura Russu pentru filmul “Maria, Regina României”;

* Premiul pentru montaj – Roxana Szel pentru filmul “La Gomera”;

* Premiul pentru coloana sonoră – Cristinel Sirli pentru filmul “Maria, Regina României”;

* Premiul pentru muzică originală “Adrian Enescu” – Pablo Pico pentru filmul “Călătoria fantastică a Maronei”;

* Premiul pentru machiaj – Nastasia Mateiu, Clara Tudose pentru filmul “Maria, Regina României”;

* Premiul pentru film documentar de lung metraj – “Timebox”, regia Nora Agapi;

* Premiul pentru film documentar scurt metraj – “Creativ”, regia Ioana Grigore;

* Premiul pentru scurtmetraj de ficţiune – “Havana, Cuba”, regia Andrei Huţuleac;

* Premiul pentru film de animaţie – “Opinci”, regia Anton & Damian Groves;

* Premiul pentru film de televiziune – “Regina Mamă Elena, Regina celor 4 exiluri”, regia Camelia Csiki;

* Premiul Opera Prima “Alexandru Tatos” – “MO”, regia Radu Dragomir;

* Premiul Speranţe cinematografice – “Ultimul preot”, regia Alma Buhagiar.

Premiile Academice UCIN i-au revenit scenaristului, producătorului, directorului de fotografie, regizorului şi profesorului Dinu Tănase, regizorului Constantin Vaeni.

Totodată, au fost înmânate Premiile Asociaţiei Criticilor şi Filmologilor din cadrul UCIN:

* Premiul pentru cel mai bun film al anului 2019 – “La Gomera”, de Corneliu Porumboiu;

* Premiul “Ion Cantacuzino” – Mihai Fulger, pentru calitatea articolelor publicate în revista “Film” şi în blogul Adevărul;

* Premiul “George Littera” – volumele “Sora mea din Australia”, scrisă de criticul de film Magda Mihăilescu, şi “Romanian Cinema Inside Out”, apărut la Editura Institutului Cultural Român.

În debutul evenimentului, premii de excelenţă au fost acordate actriţei Tora Vasilescu, monteozei Melania Oproiu, regizorului Radu Igazsag, iar menţiuni speciale au obţinut Roland Pupăză şi Toma Enache.

Premiul preşedintelui UCIN a fost acordat actriţei Dana Rogoz.

Gala Premiilor UCIN 2020 este un eveniment organizat de Uniunea Cineaştilor din România în parteneriat cu Centrul Naţional al Cinematografiei, fiind un proiect finanţat de Ministerul Culturii.

e-Cultura.info/ Autor: Daniel Popescu.

 

Ți-a plăcut articoul?

Distribuie prietenilor

Cămpurile obligatorii sunt marcate cu *.

Datele dumneavastră sunt prelucrate. Apasă mai jos daca ești de acord


 

Conținutul acestui site este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

 
 

 

VEZI ȘI ALTE ARTICOLE
  
 


 

VEZI ȘI EMISIUNI


Abonează-te



               Știri pe scurt

 


               Caledoscop


               Zoom

 


               Ediție specială

                                                                           Urmărește-ne și în social media

                                                                   








  
  • CATEGORII

  •   
                                                                                  Carte   Arte vizuale   Cronică de teatru   Teateru-Film   Muzică-Dans   Etnografie   Târguri și expiziții   Istorie   Cetăți și castele                                                                                   Spiritualitate   Cuvinte ale ierarhilor   Articole Externe   Știință   Interviu   Documentar    Personalități culturale   Actualitate culturală                                                                               Emisiuni   Live

     
        
  • DESPRE

  •   
                                                                                 Despre   Termeni și condiții   Cod de conduită   Politică de cookkie   Kit de presă   Hartă site   Portofoliu   Susține site-ul   Contact

     
     
  •  

     

    © 2020 e-Cultura.info. Toate drepturile rezervate.

    Site premiat în cadrul festivalului Simfest



    Conținutul acestului site se supune legii dreptului de autor. Este interzisă republicare, redistribuirea, publicarea în eter sau pe alte site-uri fără un acord prealabil.