Lansarea cărții „Dragul meu turnător”, la librăria Humanitas Brașov

Lansarea cărții „Dragul meu turnător”, la librăria Humanitas Brașov

Sâmbătă, 30 noiembrie, la ora 18:00,după o serie de amânări, s-a lansat și la Brașov noul roman al domnului Gabriel Liiceanu, intitulat „Dragul meu turnător”.

Sălile librăriei Humanitas s-au dovedit neîncăpătoare pentru zecile de iubitori de carte, prezenți la această mult așteptată întâlnire. Seara a fost deschisă de domnul Daniel Nazare, directorul Bibliotecii Județene „George Barițiu” din Brașov. Acesta a vorbit despre importanța cunoașterii trecutului, a perioadei comuniste în speță, mai ales în rândul tinerilor, dar a subliniat că “suntem cu toții datori să investigăm acea perioadă pentru aflarea adevarului”. Domnul Nazare a descris cartea ca fiind pasionantă, “o carte pe care nu o poți lăsa din mână până nu o parcurgi în întregime”.

Domnul Gabriel Liiceanu a adresat publicului întrebarea: „De ce arată România așa cum arată în ultimii 23 de ani? ”. Apoi a invitat oamenii prezenți la un exercițiu de imaginație, și anume trăirea într-o lume controlată la tot pasul, o lume în care, în lipsa ta, casa îţi este percheziţionată, se montează microfoane,esti înregistrat pas cu pas pentru o anumită perioadă.  „Noaptea ți se măsoară respirația în somn. Despre asta e vorba. Dosarul meu nu contează. Nu e vorba de biografia mea. Am pus în scenă un fragment din supravegherea totală de care putea să aibă parte orice muritor de aici.”

Cartea “Dragul meu turnător” descrie experienţa personală a lui Gabriel Liiceanu legată de colaboratorii Securităţii care l-au denunţat în perioada comunistă și aruncă lumină asupra celor pe care îi numește „arhitecții răului”, acei funcționari care din umbră hotărau soarta deținuților, acei oameni care ucideau prin simple semnături, acei oameni care ucideau fără a avea remușcări întrucât nu ei erau aceia care săvârșeau actul fizic, ci torționarii. „Despre ei este vorba în această carte şi despre felul lor de a funcţiona (…) Îţi scanau fiinţa de la cap la coadă până nu rămânea din tine niciun atom necunoscut”, a mai afirmat Liiceanu.

CITEȘTE ȘI  Academicianul Mircea Martin, laureat al Premiilor Muzeului Național al Literaturii Române

În carte este descrisă societatea care a pus dușmanul în locul seamănului, comunismul reușind să șteargă din spiritul acestor oameni morala creștină și astfel să îi descătușeze de povara conștiinței.

„Tot ce pot spune e că am scris paginile care urmează fără patimă și fără ranchiună, din simpla nevoie de a înțelege geneza și fiziologia unei ticăloșii istorice. Dar poate, mai ales, din dorința de a ține trează uimirea în fața miracolului răului care însoțește natura umană. ”

Această carte  trebuie citită, analizată și înțeleasă, este o carte care trage un semnal de alarmă asupra crimelor ideologice și asupra răului, care zace latent în fiecare dintre noi.

SURSA: E-CULTURA.INFO/ Editor: Stanciu Roxana

Tweet about this on TwitterShare on FacebookShare on Google+Share on LinkedInEmail this to someonePrint this page

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Citrește și

RĂMÂI CONECTAT

DESPRE NOI

CATEGORII

AGENȚII DE PRESĂ PARTENERE
                                                                                                                                        

                  Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale.
         Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

                                                                                                     
 e-cultura.info © 2013 - 2018                                                                                                                           Variantă Desktop                         Variantă Mobil                                                 
                                                                                                                                               
Du-mă sus