fbpx

Lucian M. Vărșăndan numit în funcția de secretar de stat la Ministerul Culturii

Lucian M. Vărșăndan

Lucian M. Vărșăndan

Directorul Teatrului German de Stat Timișoara (TGST), Lucian M. Vărșăndan, a fost numit, prin decizia prim-ministrului Dacian Cioloș, în funcția de secretar de stat la Ministerul Culturii. Numirea a fost făcută la propunerea ministrului culturii Corina Șuteu și a fost publicată în 19 mai 2016 în Monitorul Oficial al României.

Vărșăndan are 40 de ani. A studiat germanistica, anglistica și dreptul. A fost redactor al cotidianului Allgemeine Deutsche Zeitung, apoi a devenit secretar literar și șef al serviciului Secretariat artistic al TGST, înainte de a prelua conducerea teatrului în 2007.

În ultimii ani a fost cooptat în repetate rânduri pentru a oferi consultanță la elaborarea unor propuneri de modificări legislative pentru domeniul cultural, unele dintre prevederile actualului act normativ special privind instituțiile publice de spectacole având la bază sugestii ale sale.

De la preluarea conducerii teatrului în 2007 a fost preocupat mai cu seamă de consolidarea trupei și a poziției TGST în cadrul scenei teatrale din România, obiective asumate și prin invitarea a numeroși colaboratori de prestigiu, din țară și străinătate, la TGST.

TGST are în pregătire și în această perioadă numeroase proiecte: până la finalul stagiunii urmează două participări la festivaluri, în România și în Republica Moldova, precum și realizarea producției „Biedermann și incendiatorii“ de Max Frisch, în regia lui Gábor Tompa. În toamnă este programată o coproducție internațională cu spectacolul „Deșteptarea primăverii“ de Frank Wedekind, alte proiecte, până inclusiv în stagiunea 2017/2018, fiind legate de prezența la Timișoara a unor artiști precum Răzvan Mazilu, Yuri Kordonsky ș.a.

Pe perioada exercitării funcției de secretar de stat, contractul de management al lui Lucian Vărșăndan urmează a se suspenda.

e-Cultura.info


Dacă ţi-a plăcut articolul dă un like, share-uiește cu prietenii.
URMĂREȘTE
e-cultura.info pe FACEBOOK și e-cultura.info pe TWITTER

Cămpurile obligatorii sunt marcate cu *.

Datele dumneavastră sunt prelucrate. Apasă mai jos daca ești de acord


 

Conținutul acestui site este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

 
 

 

VEZI ȘI ALTE ARTICOLE
  
 


 

VEZI ȘI EMISIUNI


Abonează-te



               Știri pe scurt

 


               Caledoscop


               Zoom

 


               Ediție specială

                                                                           Urmărește-ne și în social media

                                                                   








  
  • CATEGORII

  •   
                                                                                  Carte   Arte vizuale   Cronică de teatru   Teateru-Film   Muzică-Dans   Etnografie   Târguri și expiziții   Istorie   Cetăți și castele                                                                                   Spiritualitate   Știri Externe   Știință   Interviu   Documentar   Festival   Personalități culturale   Actualitate culturală   Emisiuni

     
        
  • DESPRE

  •   
                                                                                 Despre   Termeni și condiții   Cod de conduită   Politică de cookkie   Kit de presă   Hartă site   Portofoliu   Susține site-ul   Contact

     
     
  •  

     

    © 2020 e-Cultura.info. Toate drepturile rezervate.

    Site premiat în cadrul festivalului Simfest



    Conținutul acestului site se supune legii dreptului de autor. Este interzisă republicare, redistribuirea, publicarea în eter sau pe alte site-uri fără un acord prealabil.