Manuscrisele din “biblioteca papilor” vor fi digitalizate

Firma japoneză NTT Data a semnat un acord pentru arhivarea digitală a celor 3.000 de manuscrise din “biblioteca papilor'”până în 2018, informează la-croix.com citat de Aregpres.

Președintele director general al societății japoneze NTT Data Corporation, Toshio Iwamoto, a parafat joi la Vatican, în fața ziariștilor, un acord pe patru ani pentru digitalizarea manuscriselor din Biblioteca apostolică, în număr de 3.000. Contractul este de 18 milioane de euro (circa 6.000 euro pe manuscris) și implică doar prima fază. NTT Data s-a remarcat deja în Japonia prin digitalizarea bibliotecii Parlamentului nipon. Obiectivul pe termen lung la Roma este arhivarea digitală — și, prin urmare, conservarea — celor 82.000 de manuscrise ale Bibliotecii vaticane, operațiune care a început deja acum câțiva ani cu un prim lot de 6.000 de manuscrise.

Printre cele 3.000 de lucrări pe care NTT Data, cu tehnologia numită “Amlad”, le va arhiva digital se numără circa zece manuscrise de o deosebită valoare istorică și artistică. “Manuscrisele ce vor fi digitalizate acoperă o arie largă, de la America precolumbiană la Extremul Orient chinez și japonez, trecând prin toate limbile și culturile care au alimentat Europa”, a spus monseniorul Jean-Louis Brugues, arhivar și bibliotecar al Vaticanului din 2012. El a adăugat că Sfântul Scaun dorește “să pună astfel la dispoziția publicului imensa comoară ce i-a fost încredințată, oferind-o gratuit spre consultare pe internet”.

“Comoara”, cum este numită pe site-ul Bibliotecii vaticane, mai cuprinde 1,6 milioane de cărți, 8.600 de incunabule (cărți occidentale editate în secolele al XV-lea și al XVI-lea), peste 300.000 de monede și medalii, 150.000 de desene și gravuri și circa 150.000 de fotografii. Bogatele colecții au fost adunate de la crearea bibliotecii, în secolul al XV-lea, datorită ‘papei umanist’, cum îl numește monseniorul Brugues pe Nicolae al V-lea (1447-1455). Acesta a decis separarea codicelor latine, grecești și ebraice, deoarece numărul lor crescuse de la 350 la 1200, și a dispus punerea lor la îndemâna cercetătorilor.

Biblioteca vaticană este un loc ce interesează toată lumea, chiar și pe japonezi, în luna ianuarie fiind descoperite în arhivele Vaticanului 10.000 de documente japoneze pe hârtie de orez, numite ‘rulourile de la Marega’, în care este descrisă persecutarea creștinilor în perioada Edo (1603 — 1867). Documentele vor fi studiate șase ani de cercetători japonezi, conform unui acord între Biblioteca vaticană și guvernul japonez.

Contractul cu NTT Data a fost semnat în contextul în care Sfântul Scaun aplică o politică de austeritate în privința cheltuielilor de funcționare, interzicând de vineri, 21 martie, plata orelor suplimentare și înghețând angajările.

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Citrește și

*/                                                                                                                                                                                                                                                                                                        Acasă    Teatre    Muzee    Personalități culturale   Carte   Actualitate culturală   Arte vizuale   Teatru și Film   Muzică-Dans   Știință   Festival                                                                      Articole Externe   Interviu   Documentar    Spiritualitate   Știri estivale   Declarația Zilei   Etnografie   Istorie   Timișoara 2021   Multimedia    
                                                                     Proiecte Culturale                                                                                                                                                                                                                                                                   Despre   Cod de conduită   Termeni și condiții   Protecția datelor   Politică de cokie   Arhivă   Sitemap   Contact

© 2014 - 2018 e-Cultura.info.  Toate drepturile rezervate.

                                                    
                                                               

Conținutul acestui site este proprietatea e-Cultura.info. Este interzisă republicarea, redistribuirea, publicarea în eter a conținutului, fără un acord prealabil.