pictogramae

Maratonul cultural ‘Reşiţa în 10 dimensiuni’ la a – 36-a ediţie

Casa de Cultură Reșița

Casa de Cultură Reșița

Manifestarea ‘Reşiţa în 10 dimensiuni’, un adevărat maraton cultural, organizată de Casa de Cultură a Sindicatelor din localitate, se desfăşoară, în acest an, în perioada 2 – 11 octombrie şi va reuni expoziţii de pictură, spectacole de teatru, întâlniri literare, lansări de carte şi simpozioane pe diferite teme.

Deschiderea oficială a manifestării, ajunsă la cea de-a 36-a ediţie, a avut loc luni după-amiaza, cu expoziţia de pictură realizată de Bogdan Piperiu. Seara se va încheia cu spectacolul ‘Fericirea de a exista!’, o adaptare după un text de Eric Schmitt, un proiect cu trei actori de la Teatrul Regina Maria.

“Îi aşteptăm pe reşiţeni să vină la aceste spectacole, pe care le-am organizat cu dorinţa de a le face bucuria de a constata că în municipiul nostru se întâmplă manifestări culturale de calitate. Timp de zece zile, cel puţin câte o dimensiune culturală va fi exprimată. Este o varietate mare de activităţi, ceea ce dă şansa celor care iubesc cultura să găsească o zonă care să îi reprezinte’, a declarat Marian Apostol, directorul Casei de Cultură a Sindicatelor din Reşiţa, citat de Agerpres.

Marţi, de la ora 17:00, este programată acţiunea ‘Personalităţi ale culturii bănăţene – In memoriam Gheorghe Zincescu’. De la ora 19:00, va avea loc spectacolul de teatru ‘Love, mon amour (Varşovia), în regia lui Constantin Podu. Spectacolul este realizat de Teatrul Mic din Sibiu, care a fost desemnat, cu această piesă, drept marele câştigător al Festivalul Internaţional de Teatru Independent de la Constanţa.

Pentru spectacolele de teatru, biletele pot fi cumpărate de la Casa de Cultură a Sindicatelor din Reşiţa.

Manifestările dedicate acestui maraton cultural, care se vor încheia pe data de 11 octombrie, sunt organizate cu sprijinul Consiliului Judeţean Caraş-Severin şi al Primăriei Reşiţa.

e-Cultura.info / Autor: Paula Neamţu.


Dacă ţi-a plăcut articolul dă un like, share-uiește cu prietenii.

Promo

cerbul de aur 2018 benner

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Citrește și

*/                                                                            
                                                                                                                                                                                         Acasă    Teatre    Muzee    Personalități culturale   Carte   Actualitate culturală   Arte vizuale   Teatru și Film   Muzică-Dans   Știință   Festival                                                                      Articole Externe   Interviu   Documentar    Spiritualitate   Știri estivale   Declarația Zilei   Etnografie   Istorie   Timișoara 2021   Multimedia    
                                                                     Proiecte Culturale                                                                                                                                                                                             
                                                                     Despre   Cod de conduită   Termeni și condiții   Protecția datelor   Politică de cookies   Arhivă   Hartă site   Descărcare logo site   Contact

© 2014 - 2018 e-Cultura.info.

                                          
                                                                     
                                                                                                         

                                                                                                                                                                                                                    
Versiunea: mobil  |  computer