fbpx

Ministerul Culturii caută soluții pentru Muzeul Național Bran

Ministerul Culturii caută soluții pentru Muzeul Național Bran

Ministerul Culturii caută soluții pentru Muzeul Național Bran

Situaţia Muzeului Naţional Bran este un dosar extrem de important pentru actuala echipă de la Ministerul Culturii, pe care aceasta vrea să-l soluţioneze favorabil pentru cultura română, împreună cu proprietarii terenului.

Secretarul de stat Liviu Brătescu, a avut, o întrevedere cu prefectul judeţului Braşov, Mihai-Cătălin Văsii, şi cu întreprinzătorul polonez Janusz Szalinski şi soţia acestuia, proprietari, în urma unei decizii judecătoreşti, pe 2/3 din suprafaţa pe care se află secţia în aer liber a Muzeului Naţional Bran, precum şi cu reprezentanţi ai instituţiei muzeale.

“Sunt astăzi aici deoarece pentru actuala echipă de la Ministerul Culturii situaţia Muzeului Naţional Bran este un dosar extrem de important, pe care dorim să-l soluţionăm favorabil pentru cultura română, împreună cu proprietarii terenului. Cred că este nevoie de mai puţine ieşiri, cu dispute şi acuze, în spaţiul public şi de mai multă aplecare chibzuită asupra problemei, pentru găsirea unei rezolvări în sensul salvării acestui Muzeu Naţional, a cărui soartă a fost lăsată, din nefericire, atâţia ani, la voia întâmplării”, a declarat secretarul de stat Liviu Brătescu, conform unei informări transmise de Instituţia Prefectului Braşov.

Potrivit prefectului de Braşov, Mihai-Cătălin Văsii, în urma discuţiei, s-au conturat câteva variante pentru Secţia Etnografică în Aer Liber a Muzeului Naţional Bran, care vor asigura salvarea acestuia, însă, deocamdată, acestea nu vor fi detaliate.

“Nu doresc să detaliez acum, până nu vedem ceva concretizat, dar vă pot spune că atât domnul secretar de stat, cât şi proprietarii respectivului teren şi-au manifestat deschiderea pentru a se ajunge la o soluţie care să asigure existenţa în continuare la Bran a acestui aşezământ muzeal deosebit de important”, a punctat prefectul Mihai-Cătălin Văsii.

Secţia în aer liber sau Muzeul Satului Bran riscă să se închidă, în urma unor sentinţe judecătoreşti care au lăsat statul român fără terenul care se află sub instituţia culturală.

Proteste ale angajaţilor muzeului au avut la începutul anului, când, în urma unei sentinţe judecătoreşti, în data de 14 ianuarie, la muzeu s-a prezentat un executor judecătoresc, pentru a pune în aplicare executarea silită, solicitată de către Elena Maria Polizu Micşuneşti, care a primit 1/3 din suprafaţa acestui teren.

Ulterior, printr-o altă sentinţă judecătorească, Muzeul Naţional Bran a pierdut în instanţă două treimi din terenul pe care este amplasat, iar în urma deciziei, instituţia este nevoită să-şi închidă porţile. Potrivit oficialilor muzeului, toate monumentele unicat expuse la Muzeul Bran riscă să se piardă, în condiţiile în care terenul trebuie eliberat până pe 26 iunie.

e-Cultura.info/ Autor: Diana Dumitru.

 

Ți-a plăcut articoul?

Distribuie prietenilor

Cămpurile obligatorii sunt marcate cu *.

Datele dumneavastră sunt prelucrate. Apasă mai jos daca ești de acord


 

Conținutul acestui site este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

 
 

 

VEZI ȘI ALTE ARTICOLE
  
 


 

VEZI ȘI EMISIUNI


Abonează-te



               Știri pe scurt

 


               Caledoscop


               Zoom

 


               Ediție specială

                                                                           Urmărește-ne și în social media

                                                                   








  
  • CATEGORII

  •   
                                                                                  Carte   Arte vizuale   Cronică de teatru   Teateru-Film   Muzică-Dans   Etnografie   Târguri și expiziții   Istorie   Cetăți și castele                                                                                   Spiritualitate   Articole Externe   Știință   Interviu   Documentar    Personalități culturale   Actualitate culturală   Emisiuni   Live

     
        
  • DESPRE

  •   
                                                                                 Despre   Termeni și condiții   Cod de conduită   Politică de cookkie   Kit de presă   Hartă site   Portofoliu   Susține site-ul   Contact

     
     
  •  

     

    © 2020 e-Cultura.info. Toate drepturile rezervate.

    Site premiat în cadrul festivalului Simfest



    Conținutul acestului site se supune legii dreptului de autor. Este interzisă republicare, redistribuirea, publicarea în eter sau pe alte site-uri fără un acord prealabil.