fbpx

                                                                                                                    pictogramae

A murit Criticul de artă Dan Hăulică

Criticul de artă Dan Hăulică a murit, duminică, la Spitalul Elias din Capitală, unde era internat de mult, având o maladie neoplazică (cancer) într-un stadiu avansat, asociată cu o boală cardiacă gravă, a declarat managerul spitalului, Doina Dimulescu.

Dan Hăulică, născut pe 7 februarie 1932, la Iaşi, a fost un eseist literar, critic de artă român, membru corespondent al Academiei Române în 1993, fost redactor-şef pentru o lungă perioadă de timp al revistei Secolul 20.

De asemenea, a fost preşedinte al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Artă (AICA), ales în 1981, şi preşedinte de onoare al aceleiaşi asociaţii.

În anii ’90, a fost ambasador delegat permanent al României pe lângă UNESCO.Președintele Comisiei pentru cultură, artă și mijloace de informare în masă din Camera Deputaților, Gigel Știrbu, consideră că regretatul Dan Hăulică a fost un om al frumosului, de care societatea românească avea nevoie ca să respire și să se dezvolte. “Omul de cultură Dan Hăulică a fost una dintre acele personalități de care societatea românească are nevoie ca să respire, ca să se dezvolte, ca să cunoască frumosul. În aceste momente de mare tristețe, transmit familiei și prietenilor sincere condoleanțe.Dan Hăulică este unul dintre românii care demonstrează în mod exemplar rezistența prin cultură. A traversat perioada comunistă cu demnitate, fără a dobândi dorința de răzbunare, ci doar pe aceea de a face cunoscute tenebrele totalitarismului pentru a nu mai avea pretextul neștiinței. Astfel, după 1989, a vorbit despre ororile comuniste și a continuat să facă dizidență față de rămășițele acestora. Nu ne rămâne decât să sperăm că în cultura română se vor naște urmași care îi vor păși pe urme. Dumnezeu să-l odihnească!”, se mai arată în comunicatul transmis de Gigel Știrbu.”, menționează Știrbu într-un comunicat de presă citat de Agerpres.

Academicianul Dan Hăulică va fi înmormântat la cimitirul Sfânta Vineri, în cripta familiei.

e-Cultura.info

Dacă îţi place acest articol acordă-i un like.

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

                                                                     

                                                                                                                                                                                         Acasă    Carte   Arte vizuale   Teatru și Film   Muzică-Dans   Etnografie   Istorie   Spiritualitate   Articole Externe   Știință   Festival                                                                      Actualitate culturală   Interviu   Documentar   Știri estivale   Proiecte Culturale   Timișoara 2021   Emisiuni
                                                                                                                                                                   
                                                                     Despre   Cod de conduită   Termeni și condiții   Politică de cookies   Arhivă   Hartă site   Press kit   Susține e-cultura.info   Contact

© 2014 - 2020 e-Cultura.info.

Site premiat în cadrul Festivalului Simfest