fbpx

Muzeul Astra Sibiu decorat,cu Ordinul ,,Meritul Cultural” în grad de Cavaler

Opera Naţională Română

Opera Naţională Română

Muzeul Național Astra din Sibiu a fost decorat, cu Ordinul ,, Meritul Cultural” în grad de ,,Cavaler”, Categoria E – Patrimoniul Cultural Național, distincție acordată de președintele României, Klaus Johannis, ”pentru merite deosebite în peisajul cultural autohton și internațional”.

Distincția a fost înmânată managerului muzeului, Ciprian Ștefan, de vicepremierul Raluca Turcan, în cadrul unei ceremonii speciale organizată în Muzeul în aer liber.

Vicepremierul a spus că distincția merge către întreaga echipă de specialiști și precizat că Muzeul ASTRA este un ”exemplu de bune practici”.

”De asemenea, Muzeul ASTRA este un ghid de bune practici. Este un exemplu despre cum ar trebui să militeze orice instituţie de cultură sau orice om care are o idee de a pune în valoare tot ce este frumos. Dacă stau să mă gândesc la istoria acestui muzeu, vom vedea că prima idee a apărut în urmă cu un secol aproape, de asemenea că a început să se materializeze la mai bine de 50 de ani şi iată, astăzi, că suntem români, că suntem europeni, vorbim cu mândrie despre un simbol de tradiţie românească, oriunde ne-am afla. Aşadar, astăzi, această distincţie merge către echipa Muzeului ASTRA condusă de domnul director, Ciprian Ştefan, instituţie aflată în subordinea Consiliului Judeţean, condusă de doamna Daniela Cîmpean şi reprezintă o preţuire transmisă pentru o întreagă echipă de istorici, etnografi, muzeografi, oameni care au clădit fiecare centimetru şi fiecare simbol din această instituţie atât de frumoasă. Aici avem şi cultură, avem şi relaxare, avem şi voie bună, avem întotdeauna oameni frumoşi”, a mai spus Turcan.

Managerul muzeului s-a declarat onorat pentru recunoașterea de care instituția se bucură și la nivel național, premiul fiind de fapt atribuit ”țăranului român”.

”Este premiul ţăranului român, ţăranului sas, ţăranului maghiar, ţăranului rrom, întregii ruralităţi din România, pentru că datorită lor noi suntem aici şi datorită lor putem promova fascinanta Românie rurală”, a declarat Ciprian Ștefan, managerul Muzeului Astra.

e-Cultura.info

 

Ți-a plăcut articoul?

Distribuie prietenilor

Cămpurile obligatorii sunt marcate cu *.

Datele dumneavastră sunt prelucrate. Apasă mai jos daca ești de acord


 

Conținutul acestui site este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

 
 

 

VEZI ȘI ALTE ARTICOLE
  
 


 

VEZI ȘI EMISIUNI


Abonează-te



               Știri pe scurt

 


               Caledoscop


               Zoom

 


               Ediție specială

                                                                           Urmărește-ne și în social media

                                                                   








  
  • CATEGORII

  •   
                                                                                  Carte   Arte vizuale   Cronică de teatru   Teateru-Film   Muzică-Dans   Etnografie   Târguri și expiziții   Istorie   Cetăți și castele                                                                                   Spiritualitate   Articole Externe   Știință   Interviu   Documentar    Personalități culturale   Actualitate culturală   Emisiuni   Live

     
        
  • DESPRE

  •   
                                                                                 Despre   Termeni și condiții   Cod de conduită   Politică de cookkie   Kit de presă   Hartă site   Portofoliu   Susține site-ul   Contact

     
     
  •  

     

    © 2020 e-Cultura.info. Toate drepturile rezervate.

    Site premiat în cadrul festivalului Simfest



    Conținutul acestului site se supune legii dreptului de autor. Este interzisă republicare, redistribuirea, publicarea în eter sau pe alte site-uri fără un acord prealabil.