Muzicologul timişorean Luciana Ianculescu și-a lansat volumul "...Timişoara e poate cea de totdeauna"

Muzicologul timişorean Luciana Ianculescu și-a lansat volumul “…Timişoara e poate cea de totdeauna”

Muzicologul timişorean Luciana Ianculescu

Muzicologul timişorean Luciana Ianculescu

Muzicologul timişorean Luciana Ianculescu a lansat volumul “…Timişoara e poate cea de totdeauna”, primul dintre cele două dedicate numeroaselor personalităţi ale vieţii culturale care au trecut prin acest oraş de-a lungul istoriei sale şi care “au lăsat aici o parte din sufletul lor”.

Autoarea susţine că astfel de tipărituri sunt foarte aşteptate atât de locuitorii oraşului, pentru a-şi “descoperi” cetatea, cât şi de ghizii cărora le vor fi utile informaţiile pentru tururile pe care le vor organiza cu turiştii în anul Capitalei Culturale Europene 2021.

“Sunt poveşti de istorie, cultură, artă, poveşti adevărate, pliate pe oraş. Timişoara are o istorie fascinantă, pentru care trebuie să-ţi faci timp să o descoperi. Aceste crâmpeie de poveşti adevărate demonstrează interesul pe care l-au avut pentru cetatea Timişoarei cei care au râvnit-o ori dragostea celor care doar au trecut prin ea. Este fascinantă şi prin înţelegerea şi respectul fantastic dintre etnicii minoritari şi populaţia majoritară”, a subliniat Ianculescu, la lansare.

Muzicologul a menţionat că nu a dorit să facă o biografie a personalităţilor care au trecut prin Timişoara, ci să scrie despre “ceea ce au lăsat personalităţile din sufletul lor aici”. “Mi-am propus să scot la lumină ceea ce a fost frumos, bun şi a marcat prin creaţie Timişoara. Mi-am ales personalităţile care au empatizat cu mine, trăirile celor care au lăsat amprenta asupra oraşului”, a adăugat aceasta.

CITEȘTE ȘI  Premiile Academiei Franceze

Scriitorul Daniel Vighi a apreciat în cuvântul său că este o carte cu obiectiv strict turistic, dar care poate face parte din biblioteca oricui.

“Noi trebuie să prezervăm valoarea Timişoarei, să educăm populaţia oraşului, care din secolul XVIII a fost un oraş al graniţei. Trecem prin oraş şi nu-i vedem frumuseţea barocului vienez (…), praful s-a aşternut peste stema fostei primării germane, poarta Forforosa (locul în care Eugeniu de Savoya a intrat victorios asupra otomanilor şi şi-a construit reşedinţa – n.r.), avem patrimoniul funerar al Timişoarei, Monumentul Fidelităţii dăruit în anul 1850 de împăratul Franz Joseph, avem obeliscul bisericii Sfânta Ecaterina, curţile interioare (…). Aceste aspecte sunt surprinse cu mult lirism de Luciana Ianculescu”, a apreciat Daniel Vighi.

Volumul surprinde zeci de personalităţi care fie că s-au născut aici, fie doar au trecut prin oraş, au lăsat în urma lor amintiri memorabile, de la prima iubită a lui Ludwig van Beethoven, care a locuit şi îşi doarme somnul de veci aici, Jeanette d’Honrath, sau florarul Curţii de la Viena, Wilhelm Muhle, ori Franz Liszt, Johann Strauss fiul, Mihai Eminescu, George Enescu, până la Johnny Weissmuller (alias Tarzan), prinţul sârb Alexander Karageorgevici, mezzosoprana Mira Beleavcenco, Camil Petrescu sau caricaturistul Ştefan Popa Popa’S.

e-Cultura.info / Autor: Otilia Halung.


Share-uiește cu prietenii.

Tweet about this on TwitterShare on FacebookShare on Google+Share on LinkedInEmail this to someonePrint this page

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Citrește și

RĂMÂI CONECTAT

DESPRE NOI

CATEGORII

AGENȚII DE PRESĂ PARTENERE
                                                                                                                                        

                  Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale.
         Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

                                                                                                     
 e-cultura.info © 2013 - 2018                                                                                                                           Variantă Desktop                         Variantă Mobil                                                 
                                                                                                                                               
Du-mă sus