fbpx

                                                                             pictogramae

Opera antumă şi postumă a lui Ion Agârbiceanu lansate în cadrul Târgului de Carte Alba Transilvana

Opera antumă şi postumă a lui Ion Agârbiceanu lansate în cadrul Târgului de Carte Alba Transilvana

Opera antumă şi postumă a lui Ion Agârbiceanu lansate în cadrul Târgului de Carte Alba Transilvana

Opera antumă şi postumă, necenzurată, a lui Ion Agârbiceanu a fost editată cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean (CJ) Alba, ultimele două volume, VII şi VIII, ce conţin romane, fiind lansate în cadrul Târgului de Carte “Alba Transilvana”, ajuns la cea de-a XI-a ediţie.

“În fiecare an, ‘Târgul de Carte’ se deschide, într-un fel, cu această lansare din ‘Opera’ lui Ion Agârbiceanu, idee care se datorează scriitorului Ion Brad. Cu aceste două volume, VII şi VIII, practic este editată toată opera lui Ion Agârbiceanu, antumă şi postumă, apărută în volume. Mai este încă o bună parte din operă răspândită în peste 500 de reviste la care a colaborat Ion Agârbiceanu, pe care sperăm să o realizăm în anii următori. Cele două volume conţin numai romane. Este o ediţie completă, pentru că o parte din aceste romane au apărut înainte de 1989 cenzurate. Când spun cenzurate, mă refer la eliminarea unui cuvânt, a unei fraze sau a unor pagini întregi. Din fericire, manuscrisele acestor romane se păstrează la Biblioteca Centrală Universitară ‘Lucian Blaga’. Având manuscrisele, a fost foarte simplu pentru noi să facem o corelare între manuscris şi text”, a declarat, la lansarea volumelor “Opere”, VII şi VIII, Ilie Rad, cel care s-a îngrijit de apariţia lor.

El a menţionat că cele două volume cuprind textele integrale ale operei lui Agârbiceanu, romane care au fost supuse înainte de 1989 cenzurii, chiar dacă oficial, aceasta fusese desfiinţată în România în 1977.

Ilie Rad a menţionat că toate cele opt volume au fost finanţate de către CJ Alba, câte două pe an.

“Volumele IX şi X vor fi cele mai importante dintre toate, pentru că vor conţine trei manuscrise absolut inedite, cu un profil religios, ale lui Agârbiceanu. În anii 40 – 45, când era refugiat la Sibiu, a scris trei lucrări cu profil religios. (…). Noi pregătim aceste manuscrise şi, dacă vom avea bani, le vom tipări şi, în toamnă, o să le lansăm”,a precizat Ilie Rad.

Târgul de Carte “Alba Transilvana”, care se desfăşoară de joi până sâmbătă, la Alba Iulia, şi la care participă zeci de edituri, este organizat de către Consiliul Judeţean Alba, prin Biblioteca Judeţeană “Lucian Blaga”.

e-Cultura.info / Autor: Marinela Brumar.


Share-uiește cu prietenii.

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Citrește și

*/                                                                            
                                                                                                                                                                                         Acasă    Teatre    Muzee    Personalități culturale   Carte   Actualitate culturală   Arte vizuale   Teatru și Film   Muzică-Dans   Știință   Festival                                                                      Articole Externe   Interviu   Documentar    Spiritualitate   Știri estivale   Declarația Zilei   Etnografie   Istorie   Timișoara 2021   Multimedia    
                                                                     Proiecte Culturale                                                                                                                                                                                             
                                                                     Despre   Cod de conduită   Termeni și condiții   Protecția datelor   Politică de cookies   Arhivă   Hartă site   Press kit   Contact

© 2014 - 2018 e-Cultura.info.

                                          
                                                                     
                                                                                                         

                                                                                                                                                                                                                    
Versiunea: mobil  |  computer