fbpx

Palatul Patriarhiei, construit pe locul unei vechi mânăstiri

Ansamblul de clădiri din care face parte și Palatul Patriarhiei este așezat pe vatra mânăstirii “Sfinții Împărați Constantin și Elena”, ctitorie și danie domnească făcută mitropoliei Țării Românești de Constantin Vodă Șerban (1654-1658)

Palatul Patriarhiei a fost construit la începutul secolului al XX-lea, pe locul fostei săli a Adunării Deputaților de pe Dealul Mitropoliei. Vechea sală a Adunării Deputaților, cu terenul aferent, a aparținut mitropoliei Țării Românești, care își avea sediul în clădirile ce înconjurau actuala catedrală de pe Dealul Mitropoliei.

Marile evenimente istorice din cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea au avut loc pe Dealul Mitropoliei. Aici, la 24 ianuarie 1859, Adunarea electivă a Țării Românești, prezidată de mitropolitul Nifon în fosta sală a Adunării Deputaților, a votat actul unirii Munteniei cu Moldova prin alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Principatelor Române.

Palatul Patriarhiei a fost construit după planurile arhitectului Dimitrie Maimarolu, iar lucrările s-au realizat sub conducerea inginerului George (Gogu) Constantinescu. În construcție au fost folosite elemente de beton armat, fiind prima clădire din beton armat din țară. Cu timpul a suferit diverse modificări. Cea mai importantă a fost refacerea cupolei, care s-a prăbușit la cutremurul din 10 noiembrie 1940.

Suprafața totală construită este de 7 000 de metri pătrați. Clădirea are mai multe niveluri, care pot fi sesizate mai bine de pe latura de răsărit a dealului. Pe panta acestuia se ridică două subsoluri și un extensol (subsol III parțial), parter și două etaje.

Interiorul cuprinde mai multe săli, birouri și anexe, grupate în patru aripi, dispuse în jurul unei aule mari, care este de altfel piesa dominantă a întregii clădiri. Imobilul este din zidărie masivă, iar acoperișul este în mare parte din beton armat.

Arhitectura exterioară, cât și cea interioară, se apropie de arta neoclasicismului, cu influențe din barocul francez.

După 1989, imobilul i-a fost dat în folosință Patriarhiei Române, la cererea acesteia, prin Hotărârea Guvernului României cu numărul 941 din 8 octombrie 1996.

La Palatului Patriarhiei, începând cu anul 1997, își desfășoară activitatea unele sectoare ale Administrației Patriarhale (Sectorul teologic-educațional, Sectorul monumente și construcții bisericești, Sectorul relații bisericești și interreligioase, Sectorul comunități externe, Biroul de protocol), precum și Centrul de Presă BASILICA al Patriarhiei Române.

În 6 decembrie 2010, prin Hotărârea Guvernului României nr. 1229, Palatul Patriarhiei a trecut în proprietatea Patriarhiei Române.

SURSA:  AGERPRES

Cămpurile obligatorii sunt marcate cu *.

Datele dumneavastră sunt prelucrate. Apasă mai jos daca ești de acord


 

Conținutul acestui site este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

 
 

 

VEZI ȘI ALTE ARTICOLE
  
 


 

VEZI ȘI EMISIUNI


Abonează-te



               Știri pe scurt

 


               Caledoscop


               Zoom

 


               Ediție specială

                                                                           Urmărește-ne și în social media

                                                                   








  
  • CATEGORII

  •   
                                                                                  Carte   Arte vizuale   Cronică de teatru   Teateru-Film   Muzică-Dans   Etnografie   Târguri și expiziții   Istorie   Cetăți și castele                                                                                   Spiritualitate   Articole Externe   Știință   Interviu   Documentar    Personalități culturale   Actualitate culturală   Emisiuni   Live

     
        
  • DESPRE

  •   
                                                                                 Despre   Termeni și condiții   Cod de conduită   Politică de cookkie   Kit de presă   Hartă site   Portofoliu   Susține site-ul   Contact

     
     
  •  

     

    © 2020 e-Cultura.info. Toate drepturile rezervate.

    Site premiat în cadrul festivalului Simfest



    Conținutul acestului site se supune legii dreptului de autor. Este interzisă republicare, redistribuirea, publicarea în eter sau pe alte site-uri fără un acord prealabil.