fbpx

Papa Francisc a fost ales membru de onoare al Academiei Române

Papa Francisc

Papa Francisc

Papa Francisc a fost ales prin vot deschis, la vedere, în unanimitate, ca membru de onoare al Academiei Române, la propunerea Prezidiului acestui for.

Alegerea Papei Francisc ca membru de onoare succede vizitei întreprinse de conducerea acestui for la Vatican în perioada 8 – 13 noiembrie, când Suveranul Pontif a acceptat această onoare.

“Având în vedere personalitatea teologică de talie mondială a Papei Francisc, exemplara sa dăruire în slujba oamenilor care caută un sens al vieţii, o cale a păcii şi a reconcilierii, subliniind preferinţa sa de a-i ajuta în primul rând pe cei săraci şi marginalizaţi; de asemenea, ţinând cont de meritele sale deosebite în uşurarea suferinţei oamenilor refugiaţi, persecutaţi, victime ale războaielor, calamităţilor naturale şi ale violenţelor; în fine, preţuind prietenia sa faţă de poporul român şi îmbrăţişând iniţiativele sale menite să ducă la refacerea unităţii creştine, prin susţinerea dialogului ecumenic între catolicii şi ortodocşii din ţara noastră, Prezidiul Academiei Române propune alegerea Sanctităţii Sale ca membru de onoare al Academiei Române”, se arată în motivaţia oficială a Prezidiului Academiei Române.

Vicepreşedintele Academiei Române Cristian Hera a prezentat în Adunarea generală contextul în care a înaintat această propunere Papei Francisc.

“În cuvântul de salut în faţa Sanctităţii Sale, am menţionat, printre altele, că Papa Ioan Paul al II-lea a acceptat şi a devenit membru de onoare al Academiei Române în anul 2001. Am dorit, astfel, să fac legătura cu propunerea Academiei ca Sanctitatea Sa să accepte propunerea noastră, pentru că ştiam că nu-şi doreşte şi nu acceptă titluri de onoare. Am fost fericit să-l aud spunând da şi precizând că acceptă pentru noi, pentru prietenie şi pentru poporul român. Sunt cuvintele Sanctităţii Sale”, a afirmat Hera, citat în comunicat.

Adunarea generală a Academiei Române a mai titularizat, prin vot secret, cinci membri corespondenţi: prof. univ. dr. Cristian Sorin Silvestru – Secţia de Ştiinţe Chimice, prof. univ. dr. Gheorghe Udubaşa – Secţia de Ştiinţe Geonomice, prof. univ. dr. Mihail-Viorel Bădescu – Secţia de Ştiinţe Tehnice, prof. emerit dr. ing. Ioan Dumitrache şi prof. dr. ing. Horia Nicolai Teodorescu – Secţia de Ştiinţa şi Tehnologia Informaţiei.

e-Cultura.info / Autor: Livia Popescu.


Dacă ţi-a plăcut articolul dă un like, share-uiește cu prietenii.

Cămpurile obligatorii sunt marcate cu *.

Datele dumneavastră sunt prelucrate. Apasă mai jos daca ești de acord


 

Conținutul acestui site este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

 
 

 

VEZI ȘI ALTE ARTICOLE
  
 


 

VEZI ȘI EMISIUNI


Abonează-te



               Știri pe scurt

 


               Caledoscop


               Zoom

 


               Ediție specială

                                                                           Urmărește-ne și în social media

                                                                   








  
  • CATEGORII

  •   
                                                                                  Carte   Arte vizuale   Cronică de teatru   Teateru-Film   Muzică-Dans   Etnografie   Târguri și expiziții   Istorie   Cetăți și castele                                                                                   Spiritualitate   Știri Externe   Știință   Interviu   Documentar   Festival   Personalități culturale   Actualitate culturală   Emisiuni

     
        
  • DESPRE

  •   
                                                                                 Despre   Termeni și condiții   Cod de conduită   Politică de cookkie   Kit de presă   Hartă site   Portofoliu   Susține site-ul   Contact

     
     
  •  

     

    © 2020 e-Cultura.info. Toate drepturile rezervate.

    Site premiat în cadrul festivalului Simfest



    Conținutul acestului site se supune legii dreptului de autor. Este interzisă republicare, redistribuirea, publicarea în eter sau pe alte site-uri fără un acord prealabil.