Peste 150 de spații din țară participă la Noaptea Albă a Galeriilor

Noaptea Albă a Galeriilor

Noaptea Albă a Galeriilor

Peste 150 de galerii, spaţii alternative, huburi creative şi ateliere de artişti se deschid şi creează un traseu nocturn pentru a oferi publicului un program variat şi dinamic de artă contemporană românească şi internaţională, vineri, 6 octombrie, la Noaptea Albă a Galeriilor.

Evenimentul este organizat de Asociaţia Ephemair la Bucureşti şi în alte unsprezece oraşe – Arad, Baia Mare, Braşov, Cluj-Napoca, Iaşi, Craiova, Reşiţa, Sibiu, Târgu Mureş, Timişoara şi Petrila.

“Noaptea Albă a Galeriilor / NAG continuă şi în acest an dificil pentru cultura din România organizarea unui eveniment care oferă publicului un bun prilej de întâlnire şi dialog cu arta contemporană. NAG creează un alt fel de hartă a oraşelor în care case particulare, spaţii industriale sau instituţii culturale devin pentru o noapte cele mai importante repere din spaţiul urban. Mulţumim tuturor partenerilor noştri pentru sprijinul acordat şi nu în ultimul rând oamenilor extraordinari care fac posibil acest eveniment!”, afirmă Suzana Dan, fondator Asociaţia Ephemair.

În Bucureşti, ediţia a unsprezecea a Nopţii Albe a Galeriilor reuneşte 73 de galerii, spaţii alternative, huburi şi ateliere de creaţie cu un program de vernisaje, lansări de carte, expoziţii, performance-uri şi vizionări ce vor anima noaptea de vineri, 6 octombrie.

De asemenea, anul acesta organizatorii NAG continuă programul Search & Research RO, prin care invită un grup de specialişti străini din domeniul artei contemporane să cerceteze şi să descopere scena culturală locală.

“Şi pentru că din nicio ediţie a NAG nu a lipsit invitaţia adresată publicului de a parcurge traseul nocturn al galeriilor pe bicicletă, din acest an în colaborare cu Asociaţia Adevăraţii VeloPrieteni oferim tururi ghidate pentru biciclişti! Punctul de întâlnire va fi Rezidenţa BRD Scena9 din str. I.L Caragiale, nr. 32; primul grup va avea întâlnirea la ora 19,00 şi plecarea în tur la ora 19,30”, precizează sursa citată.

Totodată, prin aplicaţia Noaptea Galeriilor utilizatorii se vor putea loga cu ajutorul contului de socializare, apoi se vor localiza pe harta oraşului în care se află, vor putea vedea distanţa până la locul evenimentelor din apropiere şi îşi vor putea organiza un traseu personalizat cu spaţiile favorite.

Nu în ultimul rând, utilizatorii vor primi notificări în timp real cu informaţii despre vernisaje, recomandări şi sfaturi pentru folosirea aplicaţiei. Aplicaţia Noaptea Galeriilor şi site-ul evenimentului conţin programul tuturor oraşelor participante la Noaptea Albă a Galeriilor 2017.

e-Cultura.info / Autor: Daniel Popescu.


Dacă ţi-a plăcut articolul dă un like, share-uiește cu prietenii.

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Citrește și

*/                                                                                                                                                                                                                                                                                                        Acasă    Teatre    Muzee    Personalități culturale   Carte   Actualitate culturală   Arte vizuale   Teatru și Film   Muzică-Dans   Știință   Festival                                                                      Articole Externe   Interviu   Documentar    Spiritualitate   Știri estivale   Declarația Zilei   Etnografie   Istorie   Timișoara 2021   Multimedia    
                                                                     Proiecte Culturale                                                                                                                                                                                                                                                                   Despre   Cod de conduită   Termeni și condiții   Protecția datelor   Politică de cokie   Arhivă   Sitemap   Contact

© 2014 - 2018 e-Cultura.info.  Toate drepturile rezervate.

                                                    
                                                               

Conținutul acestui site este proprietatea e-Cultura.info. Este interzisă republicarea, redistribuirea, publicarea în eter a conținutului, fără un acord prealabil.