fbpx

Piese vechi de 7.000 de ani într-o expoziţie în China

Mai multe piese extrem de valoroase, provenind din Neolitic, Epoca Bronzului și Epoca Romană, vor reprezenta Muzeul Civilizației Dacice și Romane (MCDR) Deva la expoziția ”Comorile României” ce va fi organizată de țara noastră la Beijing (China), în partea a doua a acestui an.

“Sunt 19 piese de mare valoare ce au fost descoperite pe teritoriul județului Hunedoara în urma unor săpături arheologice și care au fost restaurate în cadrul muzeului din Deva. Pentru noi este onorant să putem participa la expoziția ‘Comorile României’, organizată de Muzeul Național de Istorie al României. Aceasta arată că muzeul din Deva este un reper pentru viața culturală din România”, a declarat miercuri directorul MCDR Deva, Liliana Țolaș.

Piesele selectate pentru a fi prezentate la expoziția din China au fost alese pe criterii de unicitate în ceea ce privește vechimea și forma lor.

“Piesele cele mai vechi sunt din Neoliticul târziu și au fost descoperite în situl de la Turdaș. Sunt două piese deosebite: o figurină antropomorfă reprezentând un personaj masculin și un vas ce reprezintă feminitatea. Vechimea lor este undeva la 6.000-7.000 de ani. O piesă mai recentă din colecția muzeului provine din Epoca Bronzului, fiind un vas în forma unei siluete de pasăre, cu o vechime de 3.400-3.600 de ani. Vasul a fost descoperit cu prilejul săpăturilor arheologice ce au precedat construirea autostrăzii Deva-Orăștie”, a explicat arheologul Marc Antoniu, de la muzeul din Deva.

Alte piese ce vor putea fi văzute în expoziția ‘Comorile României’ sunt datate în perioada Epocii Romane (secolele II-III). Între ele se numără o reprezentare a zeului Mitras, descoperită la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, și o statuetă a zeiței Diana, ce provine din săpăturile arheologice de la Germisara, actualul Geoagiu-Băi.

“Vom mai prezenta un fragment din conductă de plumb ce a fost descoperit la Ulpia Traiana Sarmizegetusa și care făcea parte din sistemul de aducțiune a apei în fosta capitală a Daciei Romane”, a arătat arheologul Oana Bărbat.

Piesele alese pentru expoziția ‘Comorile României’ vor fi trimise în următoarea perioadă la București, cu un transport special, iar anul viitor vor face parte dintr-un proiect expozițional al MCDR Deva.

Cămpurile obligatorii sunt marcate cu *.

Datele dumneavastră sunt prelucrate. Apasă mai jos daca ești de acord


 

Conținutul acestui site este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

 
 

 

VEZI ȘI ALTE ARTICOLE
  
 


 

VEZI ȘI EMISIUNI


Abonează-te



               Știri pe scurt

 


               Caledoscop


               Zoom

 


               Ediție specială

                                                                           Urmărește-ne și în social media

                                                                   








  
  • CATEGORII

  •   
                                                                                  Carte   Arte vizuale   Cronică de teatru   Teateru-Film   Muzică-Dans   Etnografie   Târguri și expiziții   Istorie   Cetăți și castele                                                                                   Spiritualitate   Articole Externe   Știință   Interviu   Documentar    Personalități culturale   Actualitate culturală   Emisiuni   Live

     
        
  • DESPRE

  •   
                                                                                 Despre   Termeni și condiții   Cod de conduită   Politică de cookkie   Kit de presă   Hartă site   Portofoliu   Susține site-ul   Contact

     
     
  •  

     

    © 2020 e-Cultura.info. Toate drepturile rezervate.

    Site premiat în cadrul festivalului Simfest



    Conținutul acestului site se supune legii dreptului de autor. Este interzisă republicare, redistribuirea, publicarea în eter sau pe alte site-uri fără un acord prealabil.