fbpx

Praznicul Sfinților trei Ierarhi Vasile, Grigore și Ioan

Sf. Trei Ierarhi Vasile, Grigore și Ioan

Sf. Trei Ierarhi Vasile, Grigore și Ioan

Sfinții Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur sunt prăznuiți de Biserica Ortodoxă la 30 ianuarie.

Cei trei sfinți părinți sunt cele trei vârfuri ale ierarhiei Bisericii Ortodoxe, care au întrecut cu înălțimea vieții și a învățăturii lor pe mulți și ca niște apostoli după Apostoli au strălucit în lume.

Toți trei fiind luminați de Duhul Sfânt au avut aceeași înțelegere a Bisericii, spunea arhimandritul Ilie Cleopa.

Sărbătoarea datează din timpul domniei împăratului bizantin Alexios I Comnenul (1081-1118). Atunci s-a stabilit, în urma mai multor ani de dispute între diferite comunități creștine pe tema care dintre cei trei este mai mare, ca la 30 ianuarie să aibă loc o cinstire comună a celor trei mari ierarhi ai Bisericii.


Troparul Sf.Trei Ierarhi Vasile, Grigore și Ioan


Prin prăznuirea împreună a celor Trei Sfinți Ierarhi, ca unii care sunt în egală măsură bineplăcuți lui Dumnezeu și deopotrivă de vrednici să fie cinstiți de credincioși, controversele, care erau cu totul păgubitoare pentru Biserică, au fost stinse.

Cei trei Sfinți arată la treapta cea mai înaltă “drumul împărătesc” în Biserica Ortodoxă, fiind adevărații ctitori ai Ortodoxiei. Și pentru că s-au învrednicit de înalta treaptă a arhieriei, acești sfinți părinți sunt cunoscuți sub numele de Sfinții Trei Ierarhi.

Pomenirea fiecăruia dintre ei se face pentru Sfântul Vasile la 1 ianuarie, Sfântul Grigorie Teologul, la 25 ianuarie, iar Sfântul Ioan Gura de Aur, la 13 noiembrie și la 27 ianuarie. În această zi se prăznuiește lucrarea lor făcută în folosul Bisericii.

Toți cei trei Sfinți Ierarhi au trăit în secolul al IV-lea, numit “veacul de aur” al creștinătății, s-au născut în familii evlavioase creștine și au avut parte de o educație aleasă, datorită mai cu seamă mamelor lor. Toți trei au studiat la cele mai vestite școli ale vremii.

Au trăit o viață retrasă, în rugăciune stăruitoare și muncă. Pentru meritele lor deosebite, Dumnezeu i-a ridicat pe cele mai de seamă scaune ierarhice ale vremii, pentru a răspândi de acolo cu și mai multă putere lumina adevărului dumnezeiesc, dovedindu-se a fi vrednici păstori ai credincioșilor lor.

Au fost deopotrivă mari sprijinitori ai săracilor, orfanilor, bolnavilor și ai tuturor celor aflați în suferință, ridicându-se însă și împotriva bogaților și asupritorilor.

Și mai mult decât atât au luptat, prin cuvânt și prin scrisul lor, pentru lămurirea adevărurilor de credință ortodoxă, împotriva rătăcirilor și credințelor deșarte. Au fost mari predicatori și scriitori bisericești, lăsând în urma lor un număr mare de cărți de învățătură, alcătuind diverse cântări și rugăciuni. Sfântul Ierarh Vasile cel Mare și Sfântul Ioan Gură de Aur au lăsat și Liturghiile care le poartă numele.

e-Cultura.info
 

Ți-a plăcut articoul?

Distribuie prietenilor

Cămpurile obligatorii sunt marcate cu *.

Datele dumneavastră sunt prelucrate. Apasă mai jos daca ești de acord


 

Conținutul acestui site este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

 
 




  
  • CATEGORII

  •   
                                                                                  Carte   Audiobook   Arte vizuale   Cronică de teatru   Teateru-Film   Muzică-Dans   Etnografie   Târguri și expiziții   Istorie   Cetăți și castele                                                                                   Spiritualitate   Cuvinte ale ierarhilor   Biserici Ortodoxe surori   Articole Externe   Știință   Interviu   Documentar   Actualitate culturală                                                                               Personalități culturale   Emisiuni   Live

     
        
  • DESPRE

  •   
                                                                                 Despre   Termeni și condiții   Cod de conduită   Politică de cookkie   Kit de presă   Hartă site   Portofoliu   Susține site-ul   Contact

     
     
  •  

     

    © 2021 e-Cultura.info. Toate drepturile rezervate.

    Site premiat în cadrul festivalului Simfest



    Conținutul acestului site se supune legii dreptului de autor. Este interzisă republicare, redistribuirea, publicarea în eter sau pe alte site-uri fără un acord prealabil.