fbpx

                                                                             pictogramae

Principele Nicolae participă la evenimente dedicate centenarului morții regelui Carol I

Principele Nicolae

Principele Nicolae

Principele Nicolae va participa în 15-17 septembrie la o serie de evenimente dedicate comemorării centenarului morții regelui Carol I în orașul Dusseldorf (Germania), informează Biroul de presă al regelui Mihai.

În cursul vizitei sale, principele Nicolae se va întâlni cu Thomas Geisel, primarul orașului Dusseldorf, și cu Hans-Georg Lohe, directorul cultural al orașului.

Luni, principele a participat la dineul oficial oferit cu ocazia comemorării celor o sută de ani de la moartea regelui Carol I care va avea loc în Castelul Dyck. Dineul va fi precedat de un recital de poezii scrise de Carmen Sylva, pseudonimul literar al reginei Elisabeta, susținut de actrița Diana Lupescu. Își vor da concursul violonceliștii Cătălin Ilea și Constantin Ilea.

Marți, principele Nicolae va lua parte la ceremonia dedicată comemorării regelui Carol I care va avea loc la Castelul Jagerhof, locul istoric de unde a plecat principele Carol de Hohenzollern-Sigmaringen spre Principatele Române, în ziua de 11 mai 1866. Cu această ocazie, Camerata Regală va susține un recital de muzică clasică.

Seria de evenimente culturale dedicate centenarului morții regelui Carol I este o inițiativă a Asociației Culturale Româno-Germane Atheneum din Dusseldorf, organizate cu sprijinul Ambasadei României în Germania și al Institutului Cultural Român.

Vizita principelui Nicolae continuă seria periplurilor membrilor familiei regale a României din acest an.

Principii Radu și Nicolae au efectuat o vizită în Regatul Suediei și tot în aprilie principesa Margareta și principele Radu au vizitat Statul Israel.

În mai, principesa Margareta și principele Radu au efectuat o vizită în Regatul Hașemit al Iordaniei iar în luna iunie, principele Radu s-a aflat într-o vizită în Regatul Maroc.

Totodată, în luna iulie, principesa Margareta și principele Radu au vizitat Marea Britanie, în aceeași lună principele Nicolae aflându-se în Italia.

e-Cultura.info

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

                                                                     

                                                                                                                                                                                         Acasă    Carte   Arte vizuale   Teatru și Film   Muzică-Dans   Etnografie   Istorie   Spiritualitate   Articole Externe   Știință   Festival                                                                      Actualitate culturală   Interviu   Documentar   Știri estivale   Proiecte Culturale   Timișoara 2021   Emisiuni
                                                                                                                                                                   
                                                                     Despre   Cod de conduită   Termeni și condiții   Protecția datelor   Politică de cookies   Arhivă   Hartă site   Press kit   Contact

© 2014 - 2019 e-Cultura.info.

                                          
                                                                     
                                                                                                         

                                                                                                                                                                                                                    
Versiunea: mobil  |  computer