fbpx

                                                                             pictogramae

Programul european Erasmus+, la București

Menținerea tinerilor pe piața forței de muncă și în sistemul de învățământ este tema principală a unei conferințe care va avea loc luni și marți la București, când va fi lansat programul european Erasmus+, a cărui finanțare atinge în următorii șase ani 14,7 miliarde de euro.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Educației Naționale, evenimentul “Menținerea tinerilor pe piața forței de muncă, în sistemul educațional și/sau în programe de formare profesională: Provocări comune — soluții comune” își propune să analizeze modul în care cooperarea și schimbul de bune practici în domeniul educației, formării profesionale și al ocupării forței de muncă pot conduce la intervenții publice eficiente pentru sprijinirea tinerilor, în scopul integrării acestora pe piața forței de muncă și în programe de educație sau formare profesională.

La deschiderea conferinței vor participa comisarul european pentru Educație, Cultură, Multilingvism și Tineret, Androulla Vassiliou, prim-ministrul Victor Ponta, ministrul Educației, Remus Pricopie, ministrul Educației și Cultelor din Grecia, Konstantinos Arvanitopoulos.

În cadrul acestui eveniment, marți, va avea loc lansarea programului european Erasmus+, în prezența comisarului european Androulla Vassiliou. Bugetul european al programului Erasmus+ în perioada 2014-2020 este de 14,7 miliarde de euro, România urmând să beneficieze în anul 2014 de aproape 50 de milioane de euro pentru proiecte de cooperare în educație, formare și tineret.

Sesiunile de deschidere ale dezbaterilor din cadrul celor două zile ale conferinței vor fi prezidate de ministrul delegat pentru Învățământ Superior, Cercetare Științifică și Dezvoltare Tehnologică, Mihnea Costoiu, ministrul Tineretului și Sportului, Gabriela Szabo, și ministrul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Rovana Plumb.

Conferința de la București va reuni autorități publice, organizații internaționale, reprezentanți ai lumii academice și ai mediului de afaceri din statele membre ale Uniunii Europene, EFTA, Balcanii de Vest, Turcia, Republica Moldova și Ucraina, precum și delegații din unele state participante la Uniunea pentru Mediterana. Printre personalitățile prezente la eveniment se vor afla și Maia Sandu, ministru al Educației din Republica Moldova, și Octavian Bodișteanu, ministru al Tineretului și Sportului din Republica Moldova.

Evenimentul este parte a programului președinției în exercițiu a Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP), deținută de România, în intervalul 2013-2014, și este organizat de Ministerul Educației Naționale, în parteneriat cu Ministerul Tineretului și Sportului și Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, sub egida Guvernului României și a Comisiei Europene.

Între 2007 și 2013, aproximativ 80.000 de studenți, tineri, profesori, formatori și animatori pentru tineret din România au beneficiat de burse în cadrul programului UE pentru învățarea pe tot parcursul vieții și al programului ‘Tineret în acțiune’, care au fost înlocuite de programul Erasmus+.

CITEȘTE ȘI  Andrei Pleşu a anunțat că se retrage din viaţa publică

Programul Erasmus+ este lansat într-un moment în care în Europa există 26 de milioane de șomeri, dintre care aproximativ șase milioane sunt tineri. În România, 185.000 de tineri sunt înregistrați ca șomeri, rata șomajului în rândul tinerilor fiind de peste 23%.

The European Commissioner for Education, Culture, Multilingualism and Youth Androulla Vassiliou will conduct an official visit to Bucharest next week with the main theme of youth perspectives in Romania in regards to education and employment, a press release by the European Commission released on Friday informs.

The European Commissioner will deliver a speech on Monday, March 10 during an event organised by the Ministry of National Education and the European Commission on tackling the challenges faced by ‘NEETs’ (young people not in employment, education or training),

The following day, Vassiliou will launch Erasmus+, the new financing program of the EU for education, training, youth and sport that will offer grants to 120,000 Romanians to study, train, gain professional experience or volunteer abroad in the next seven years.

The European Commissioner will also visit projects aimed at the Roma in the nation’s capital together with Hungarian-born philantropist George Soros.

The new Erasmus+ program will grant support to the most vulnerable young people, including those not in employment, education or training. Offering opportunities for non-formal learning mobility, Erasmus+ will allow young people to strengthen their self-confidence, will help them find a path in life and more importantly consolidate their skills, said commissioner Vassiliou.

Romania will receive approximately 52 million euros in 2014 from the Erasmus+ program which represents an 11 percent increase compared to the financing received last year through the Lifelong Learning and Youth in Action programs, the EC noted, mentioning that the financing level will increase yearly until 2020. Romania can also benefit from Jean Monnet grants for European integration studies done in higher education institutions and transnational sports projects.

Between 2007 and 2013, approximately 80,000 students, youths, teachers, trainers and youth staff in Romania received grants from the EU’s former Lifelong Learning and Youth in Action programs, which have been replaced by Erasmus+.

The Erasmus+ program is launched at a time when around Europe 26 million unemployed persons exist, out of which six million are young people. In Romania, 185,000 young people are registered as unemployed, the youth unemployment rate being over 23 percent

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Citrește și

                                                                     
      
                                                                                                                                                                                         Acasă    Carte   Arte vizuale   Teatru și Film   Muzică-Dans   Etnografie   Istorie   Spiritualitate   Articole Externe   Știință   Festival                                                                      Actualitate culturală   Interviu   Documentar   Știri estivale   Proiecte Culturale   Timișoara 2021   Emisiuni
                                                                                                                                                                   
                                                                     Despre   Cod de conduită   Termeni și condiții   Protecția datelor   Politică de cookies   Arhivă   Hartă site   Press kit   Contact

© 2014 - 2019 e-Cultura.info.

                                          
                                                                     
                                                                                                         

                                                                                                                                                                                                                    
Versiunea: mobil  |  computer