fbpx

Proiect de restaurare a cetăţii dacice Sarmizegetusa Regia

Sarmizegetusa Regia

Sarmizegetusa Regia

Restaurarea cetăţii dacice Sarmizegetusa Regia reprezintă cel mai mare proiect din acest domeniu din ultimii 30 de ani, valoarea lucrărilor identificate printr-un studiu efectuat de specialiştii Institutului Naţional al Patrimoniului (INP) fiind estimată la 145 de milioane de lei.

Intitulat “Restaurarea şi punerea în valoare a sitului arheologic Sarmizegetusa Regia”, proiectul a fost realizat de INP împreună cu colectivul ştiinţific al şantierului arheologic, la solicitarea Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, documentul fiind prezentat la sediul Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva.

Potrivit directorului INP, Ştefan Bâlici, proiectul cuprinde trei obiective principale, primul referindu-se la conservarea materialului istoric existent şi a vestigiilor arheologice. Al doilea obiectiv este acela de recuperare a înţelesurilor şi a caracteristicilor arhitecturale ale ruinelor dacice iar al treilea presupune interpretarea şi prezentarea monumentului UNESCO.

“Este un proiect major, cum nu s-a mai făcut în România de mai bine de 30 de ani – un proiect de asemenea anvergură pe un sit arheologic. Acoperim toate aceste trei paliere şi aş zice, dacă m-aş referi la un gest pe care îl facem aici – care mi se pare cel mai important – este acela de recuperare a topografiei antice, care e o topografie antropică. Sunt terase geometrice făcute de om, nu e un munte natural, e un munte care a fost prelucrat. În timp, aceste caracteristici geometrice şi rigoarea aceasta a formei s-au pierdut. Noi încercăm să recuperăm în primul rând această topografie şi apoi detaliile arhitecturale, în măsura în care ruinele ne permit asta”, a declarat directorul INP, citat în comunicatul CJ Hunedoara.

La rândul său, vicepreşedintele CJ Hunedoara Sorin Vasilescu, desemnat să coordoneze activitatea legată de cetăţile dacice, a subliniat importanţa proiectului realizat de către specialiştii INP şi a reconfirmat determinarea administraţiei judeţene pentru a pune în valoare patrimoniul naţional din Munţii Orăştiei.

“Astăzi vedem rodul studiilor făcute la Sarmizegetusa Regia, valoarea totală a acestui proiect fiind de aproximativ 145 de milioane de lei. Este vorba despre o sumă uriaşă pentru un proiect uriaş, o sumă pe care CJ Hunedoara nu o are, dar care poate fi obţinută din alte surse. Etapizat, se pot face paşi concreţi în realizarea obiectivelor propuse”, a spus Vasilescu.

Invitaţi la eveniment, reprezentanţii Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, secretarul de stat Alexandru Pugna şi secretarul general Rela Nicoleta Ştefănescu, au reiterat sprijinul Guvernului pentru găsirea soluţiilor legale de transmitere în administrarea CJ Hunedoara a tuturor cetăţilor dacice de pe teritoriul judeţului.

“Este îmbucurător faptul că la Hunedoara aveţi o echipă la Consiliul Judeţean interesată pentru rezolvarea acestor probleme, iar pe noi ne bucură că avem oameni cu care putem colabora. Prezenţa noastră aici este garanţia faptului că Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale este alături de dumneavoastră şi că îşi doreşte rezolvarea tuturor problemelor legate de proprietatea acestor locuri unde se găsesc cetăţile dacice, dar şi de rezolvarea proiectului foarte îndrăzneţ care ne-a fost prezentat astăzi aici”, a declarat secretarul de stat Alexandru Pugna.

Studiile şi documentaţiile realizate de specialiştii INP vor sta la baza viitoarelor lucrări de conservare, restaurare şi punere în valoare a sitului arheologic Sarmizegetusa Regia, pe care CJ Hunedoara intenţionează să le deruleze în următorii ani.

e-Cultura.info / Autor: Sorin Blada.


Share-uiește cu prietenii.

Cămpurile obligatorii sunt marcate cu *.

Datele dumneavastră sunt prelucrate. Apasă mai jos daca ești de acord


 

Conținutul acestui site este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

 
 

 

VEZI ȘI ALTE ARTICOLE
  
 


 

VEZI ȘI EMISIUNI


Abonează-te



               Știri pe scurt

 


               Caledoscop


               Zoom

 


               Ediție specială

                                                                           Urmărește-ne și în social media

                                                                   








  
  • CATEGORII

  •   
                                                                                  Carte   Audiobook   Arte vizuale   Cronică de teatru   Teateru-Film   Muzică-Dans   Etnografie   Târguri și expiziții   Istorie   Cetăți și castele                                                                                   Spiritualitate   Cuvinte ale ierarhilor   Articole Externe   Știință   Interviu   Documentar    Personalități culturale   Actualitate culturală                                                                               Emisiuni   Live

     
        
  • DESPRE

  •   
                                                                                 Despre   Termeni și condiții   Cod de conduită   Politică de cookkie   Kit de presă   Hartă site   Portofoliu   Susține site-ul   Contact

     
     
  •  

     

    © 2020 e-Cultura.info. Toate drepturile rezervate.

    Site premiat în cadrul festivalului Simfest



    Conținutul acestului site se supune legii dreptului de autor. Este interzisă republicare, redistribuirea, publicarea în eter sau pe alte site-uri fără un acord prealabil.