Regizorul Mircea Drăgan, a decedat la vârsta de 85 de ani

Regizorul Mircea Drăgan

Regizorul Mircea Drăgan

Regizorul Mircea Drăgan, născut la 3 octombrie 1932, la Gura Ocniţei, s-a stins, marţi, din viaţă, la vârsta de 85 de ani, a informat directorul Centrului Național al Cinematografiei (CNC), Anca Mitran.

Regizorul Mircea Drăgan, unul dintre cei mai prolifici regizori români, s-a născut la 3 octombrie 1932 la Gura Ocniței, județul Dâmbovița. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică ”I.L. Caragiale” din București, ca șef de promoție, în 1955.

Doctor în filologie, a desfășurat o activitate publicistică și critică de film în paralel cu cea didactică universitară. Rector al IATC (1976-1981), a fost președinte al Centrului Național al Cinematografiei (1967), secretar general al Asociația Cineaștilor din România (1965-1974).

A debutat în 1957, cu filmul “Dincolo de brazi”, și apoi a regizat “Setea”, după romanul lui Titus Popovici, și “Lupeni 29”.

A abordat, de-a lungul timpului, toate genurile cinematografice; a realizat filme de reconstituire istorică și eroico-revoluționare sau ecranizări ale unor opere literare de succes, după 1968 a realizat și pelicule de divertisment, potrivit volumului “1234 Cineaști români” apărut la Editura Științifică, 1996.

Bogata filmografie a regizorului Mircea Drăgan cuprinde pelicule ca: ”Dincolo de brazi” (1957); ”Setea” (1960); ”Lupeni ’29” (1962); ”Neamul Șoimăreștilor” (1964); ”Columna” (1968); ”B.D. intră în acțiune” (1970); ”B.D. la munte și la mare” (1971); ”Brigada Diverse în alertă” (1971); ”Explozia” (1972); ”Ștefan cel Mare — Vaslui 1475” (1974); ”Frații Jderi” (1974); ”Cuibul salamandrelor” (1976); ”Aurel Vlaicu” (1977); ”Plecarea Vlașinilor” (1982); ”Întoarcerea Vlașinilor” (1983); ”Raliul” (1984); ”Cucoana Chirița” (1986); ”Chirița în Iași” (1987); ”Atac în bibliotecă” (1992).

Printre premiile care i-au fost decernate se numără: Moscova — 1961 (”Setea”); Moscova — 1963 (”Lupeni ’29”); ACIN — 1972 (”Explozia”). În 2015 a primit, în cadrul Galei Naționale UCIN, Premiul Președintelui, “pentru dedicația cu care a servit cinematografia românească”. În același an i-a fost conferit titlul de Cetățean de onoare al județului Suceava.

A semnat regia a peste 22 de lungmetraje şi a scris peste 10 scenarii.

e-Cultura.info


Dacă ţi-a plăcut articolul dă un like, share-uiește cu prietenii.

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Citrește și

*/                                                                                                                                                                                                                                                                                                        Acasă    Teatre    Muzee    Personalități culturale   Carte   Actualitate culturală   Arte vizuale   Teatru și Film   Muzică-Dans   Știință   Festival                                                                      Articole Externe   Interviu   Documentar    Spiritualitate   Știri estivale   Declarația Zilei   Etnografie   Istorie   Timișoara 2021   Multimedia    
                                                                     Proiecte Culturale                                                                                                                                                                                                                                                                   Despre   Cod de conduită   Termeni și condiții   Protecția datelor   Politică de cokie   Arhivă   Sitemap   Contact

© 2014 - 2018 e-Cultura.info.  Toate drepturile rezervate.

                                                    
                                                               

Conținutul acestui site este proprietatea e-Cultura.info. Este interzisă republicarea, redistribuirea, publicarea în eter a conținutului, fără un acord prealabil.