Regizorul Rareş Zaharia a fost numit consilier pentru operă al ministrului Culturii

Regizorul Rareş Zaharia

Regizorul Rareş Zaharia

Regizorul Rareş Zaharia a fost numit în funcţia de consilier pentru operă al ministrului Culturii, Vlad Alexandrescu, potrivit unui anunţ făcut de ministru.

Premiat pentru spectacolele sale, comparat cu Robert Wilson, Pina Bausch şi cu mentorul său, Siviu Purcărete, Rareş Zaharia s-a impus în ultimii ani drept cel mai de succes regizor român de operă al generaţiei sale, se arată într-un document transmis de reprezentanţi ai Ministerului Culturii (MC).

Rareş Zaharia s-a născut, la Sibiu, într-o familie de artişti. A debutat ca actor pe scena Teatrului Naţional din Iaşi la vârsta de şapte ani, în piesa “Familia Toth”, de Orkeny Istvan. Câteva luni mai târziu a susţinut şi primul recital de pian.

Absolvent al Facultăţii de Istoria şi Teoria Artei din cadrul Universităţii de Arte Bucureşti, Rareş Zaharia este autorul a numeroase studii şi articole, precum şi traduceri de specialitate, de la arta antică la cea contemporană, publicate în România, Franţa şi Marea Britanie.

În paralel cu studiile universitare, a studiat canto cu Cornelia Gavrilescu (Bucureşti) şi Medea Iassonidi (Grecia). Din 2003, se stabileşte la Paris, unde îşi continuă studiile la École des Hautes Études en Sciences Sociales şi la Sorbona.

Rareş Zaharia, care a colaborat cu Opera Naţională din Bucureşti, Festival d’Aix-en-Provence şi al Opéra national du Rhin din Strasbourg a fost asistentul unor mari regizori români, între care Silviu Purcărete, dar şi străini, ca Irina Brook, la Théâtre des Champs-Elysées din Paris.

În 2009, a debutat în calitate de regizor pe scena Operei Naţionale Bucureşti cu opera “Don Pasquale”, de Gaetano Donizetti, dirijor Tiberiu Soare, un spectacol ce s-a bucurat de succes.

Printre proiectele lui Rareş Zaharia se numără reluarea, în calitate de regizor, a spectacolului lui Silviu Purcărete “Love and Other Demons”, de Peter Eötvös, la Opera Naţională din Budapesta (decembrie 2016 – ianuarie 2017), şi regia spectacolelor “Amore/ Guerra”, de Monteverdi, la Palau des Arts Reina Sofia din Valencia, şi “Don Carlo de Verdi”, la Opera Română Craiova.

e-Cultura.info

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Citrește și

*/                                                                            
                                                                                                                                                                                         Acasă    Teatre    Muzee    Personalități culturale   Carte   Actualitate culturală   Arte vizuale   Teatru și Film   Muzică-Dans   Știință   Festival                                                                      Articole Externe   Interviu   Documentar    Spiritualitate   Știri estivale   Declarația Zilei   Etnografie   Istorie   Timișoara 2021   Multimedia    
                                                                     Proiecte Culturale                                                                                                                                                                                             
                                                                     Despre   Cod de conduită   Termeni și condiții   Protecția datelor   Politică de cokie   Arhivă   Sitemap   Contact

© 2014 - 2018 e-Cultura.info.

                                          
                                                                     
                                                                                                         

                                                                                                                                                                                                                    
Versiunea: mobil  |  computer