fbpx

                                                                             pictogramae

Restaurarea Arcului de Triumf şi a Observatorului Astronomic, incluse în lista de investiţii din 2016

Restaurarea Arcului de Triumf

Restaurarea Arcului de Triumf

Proiectele de consolidare şi conservare ale Arcului de Triumf şi ale Observatorlui Astronomic “Vasile Urseanu” au fost incluse în lista de investiţii a Municipalităţii pentru anul 2016, decizia fiind luată de CGMB, după ce lucrările, începute prin proiecte europene, nu au fost finalizate la timp.

Consilierii generali ai Capitalei au aprobat, în şedinţa de marţi, includerea în lista de investiţii a Municipiului Bucureşti pentru anul 2016 a proiectelor “Consolidarea, restaurarea şi conservarea Arcul de Triumf”şi “Consolidarea, restaurarea şi conservarea Observatorului Astronomic «Vasile Urseanu».

Practic, CGMB a apobat finanţarea de la bugetul local a tuturor costurilor neeligibile şi a cheltuielilor suplimentare conexe pentru îndeplinirea integrală a obiectivelor şi indicatorilor proiectelor şi pentru asigurarea funcţionalităţii acestora.

De asemenea, Hotărârea CGMB prevede că lucrările la cele două obiective trebuie finalizate până cel târziu în 30 iunie 2016, iar din bugetul local al Municipiului Bucureşti se vor aloca 9.138.448,08 de lei, reprezentând cheltuieli neeligibile, pentru Arcul de Triumf şi 4.442.358,59 de lei pentru Observatorul Astronomic.

Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) a informat vineri că Bucureştiul pierde finanţare din fonduri europene şi de la bugetul de stat în valoare totală de 124.183.654 lei pentru trei proiecte care nu vor fi finalizate la 31 decembrie 2015, termenul stabilit prin acordul de finanţare în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013 (POR), precum şi alte aproximativ opt milioane de lei, care puteau fi utilizaţi din fonduri europene, şi care vor fi plătiţi din bugetul Primăriei Capitalei pentru continuarea altor trei proiecte, pentru care s-a solicitat prelungirea termenului de implementare până la data de 30 iunie 2016.

“Vom avea o gaură în buget, iar vina aceasta este în întregime a fostei administraţii.Va trebui să ducem proiectele la bun sfârşit, iar acest lucru îl vom face din surse proprii. Administrarea dezastruoasă a primăriei ne va costa pe fiecare dintre noi”, arată, în comunicatul de vineri, primarul general interimar, Răzvan Sava.

PMB precizează că finanţarea de peste 124 de milioane de lei, care nu mai poate fi decontată din fonduri europene şi de la bugetul de stat, reprezenta cofinanţarea proiectelor pentru realizarea pasajului rutier de la Piaţa Sudului, amenajarea unui circuit turistic pe lacurile Tei şi Floreasca, precum şi pentru lucrările de construire a ambulatoriului la Spitalul Foişor.

Alte trei proiecte – consolidare, restaurare şi conservare Arcul de Triumf, Observatorul Astronomic “Vasile Urseanu” şi proiectul de reabilitare, modernizare şi echipare a ambulatoriului integrat al spitalului clinic de copii “Victor Gomoiu” – a căror lucrări sunt aproape finalizate – pierd finanţare în valoare totală de aproximativ opt milioane de lei.

Primăria Municipiului Bucureşti a obţinut finanţare europeană pentru realizarea a opt obiective de interes public, prin Programul Operaţional Regional 2007 – 2013. Aceste proiecte sunt: consolidare, restaurare şi conservare la patru monumente (Arcul de Triumf, Casa Cesianu, Muzeul “Nicolae Minovici” şi Observatorul Astronomic “Vasile Urseanu”), reabilitarea, modernizarea şi echiparea ambulatoriilor de la spitalele “Victor Gomoiu” şi “Foişor”, amenajarea circuitului turistic pe lacurile Tei şi Floreasca, precum şi modernizarea infrastructurii rutiere Piaţa Sudului.

Valoarea totală a acestor proiecte a fost estimată la 313.490.033 lei, din care 191.066.216 lei reprezenta finanţare nerambursabilă din fonduri europene şi contribuţie de la bugetul de stat al României, prin POR 2007-2013. Termenul de finalizare a celor 8 proiecte este de 31 decembrie 2015, se arăta în comunicatul PMB.

La Observatorul Astronomic “Vasile Urseanu” – proiect în valoare de 11.105.896 de lei – lucrările au fost finalizate în proporţie de 80 la sută, urmând să fie achitată o diferenţă de 4.442.358 de lei de la bugetul local al Primăriei Capitalei, anunţa PMB.

Consolidarea, restaurarea şi conservarea Arcului de Triumf – proiect în valoare de 30.461.626 de lei – este tot în stadiu avansat al lucrărilor, fiind finalizat în proporţie de 86 la sută.

“Pentru acest proiect au fost deja utilizaţi 17.733.716,70 lei, până în luna august 2015, alte lucrări în valoare de 3.770.508,43 urmând să fie decontate până la sfârşitul anului 2015. Pentru acest obiectiv, contribuţia din fonduri europene şi bugetul de stat a fost estimată la 22.522.381,43 lei. Din această sumă, s-au utilizat 19.369.248,02 lei, diferenţa, în valoare de 3.153.133,41 lei urmând să fie suportată din bugetul local al Primăriei Municipiului Bucureşti”, se mai arăta în comunicat.

Consilierii municipali au impus marți ca până la 30 iunie 2016 să fie finalizate două proiecte de investiții începute și neterminate de mai mulți ani, respectiv proiectele de consolidare, restaurare și conservare de la Arcul de Triumf și Observatorul Astronomic.

e-Cultura.info


Dacă ţi-a plăcut articolul dă un like, share-uiește cu prietenii.
URMĂREȘTE
e-cultura.info pe FACEBOOK și e-cultura.info pe TWITTER

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

                                                                     

                                                                                                                                                                                         Acasă    Carte   Arte vizuale   Teatru și Film   Muzică-Dans   Etnografie   Istorie   Spiritualitate   Articole Externe   Știință   Festival                                                                      Actualitate culturală   Interviu   Documentar   Știri estivale   Proiecte Culturale   Timișoara 2021   Emisiuni
                                                                                                                                                                   
                                                                     Despre   Cod de conduită   Termeni și condiții   Protecția datelor   Politică de cookies   Arhivă   Hartă site   Press kit   Contact

© 2014 - 2019 e-Cultura.info.

                                          
                                                                     
                                                                                                         

                                                                                                                                                                                                             
Versiunea: mobil  |  computer