fbpx

                                                               pictogramae

România deține vicepreşedinţia Biroului Reuniunii Statelor UNESCO

România deține vicepreşedinţia Biroului Reuniunii Statelor UNESCO

România deține vicepreşedinţia Biroului Reuniunii Statelor UNESCO

România deţine, pentru încă doi ani, vicepreşedinţia Biroului Reuniunii Statelor Membre a Convenţiei UNESCO 2001 asupra protecţiei patrimoniului cultural subacvatic, după ce a deţinut aceeaşi poziţie în Biroul COP6 (cea de-a 6-a Conferinţă a Statelor Părţi), pentru perioada iunie 2017 – iunie 2019, a informează un comunicat al Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale.

Reprezentarea României pentru un alt mandat în această calitate este asigurată de arheologul Iulian Vizauer, director al Direcţiei Judeţene pentru Cultură Tulcea.

Vicepreşedinţia ţării noastre a fost anunţată în cadrul Conferinţei Internaţionale privind Protecţia Patrimoniului Cultural Subacvatic care s-a desfăşurat la Brest, Franţa, în perioada 17-19 iunie 2019. De asemenea, în perioada 20-21 iunie 2019 are loc la Paris cea de-a 7-a Conferinţă a Statelor Părţi (COP7) şi cea de-a 10-a reuniune a Consiliului Consultativ Ştiinţific şi Tehnic al Convenţiei UNESCO 2001 (STAB10).

Conferinţa Internaţională privind Protecţia Patrimoniului Cultural Subacvatic s-a concentrat pe ratificarea şi punerea în aplicare a Convenţiei UNESCO 2001 de către statele membre. Mai mult, s-a discutat posibilitatea asumării unor noi măsuri pentru protecţia patrimoniului subacvatic care este ameninţat de activitatea industrială sau de exploatarea intensivă a resurselor, a menţionat sursa citată.

e Cultura.info / Autor: Cătălina Matei.


Share-uiește cu prietenii.

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

                                                                     

                                                                                                                                                                                         Acasă    Carte   Arte vizuale   Teatru și Film   Muzică-Dans   Etnografie   Istorie   Spiritualitate   Articole Externe   Știință   Festival                                                                      Actualitate culturală   Interviu   Documentar   Știri estivale   Proiecte Culturale   Timișoara 2021   Emisiuni
                                                                                                                                                                   
                                                                     Despre   Cod de conduită   Termeni și condiții   Politică de cookies   Arhivă   Hartă site   Press kit   Susține e-cultura.info   Contact

© 2014 - 2019 e-Cultura.info.

Site premiat în cadrul Festivalului Simfest