S-a semnat protocolul de înfințare a Senatului Culturii

S-a semnat protocolul de înfințare a Senatului Culturii

Semnarea protocolul de înfințare a Senatului Culturii

Semnarea protocolul de înfințare a Senatului Culturii

Academia Română a semnat un protocol de colaborare cu Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, documentul având drept scop înfiinţarea Senatului Culturii, organism cu rol consultativ, prin intermediul căruia MCIN va beneficia de consiliere de specialitate din partea forului academic în configurarea politicilor publice din domeniu.

Semnarea protocolului reprezintă una dintre primele acţiuni dintr-un efort mai larg, care vizează profesionalizarea actului administrativ în domeniu, a afirmat ministrul.

Documentul a fost semnat de preşedintele Academiei Române, Cristian Hera, şi ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, George Ivaşcu la Clubul Academicienilor.

“Menirea noastră e să fim în slujba naţiunii române, să fim în serviciul naţiunii române şi asta o putem face bine numai pe baza rezultatelor cercetărilor ştiinţifice obţinute în unităţile noastre şi în Academia Română. Deja sunt în curs de elaborare şi finalizare o serie întreagă de proiecte care sunt cu destinaţie specială anului Centenarului Marii Uniri. Ele se iniţiază acum şi vor continua, unele dintre ele pe durată medie, iar altele pe durată mai lungă”, a declarat Cristian Hera.

“Va fi vorba de cunoaştere, dar şi de recunoaştere. (…) Măcar despre valorile autentice, mari personalităţi recunoscute internaţional, valori româneşti de atâţia ani cu care ne mândrim. Dânşii ni le vor pune într-o listă, iar noi nu vom face altceva decât să-i omagiem, ba, mai mult, chiar să creăm o infrastructură culturală. Cred că merită şi ei o statuie acolo unde s-au născut, în comunităţile din care provin. (…) Cred că sunt case memoriale care merită să fie refăcute, cred că sunt foarte multe obiective culturale care trebuie puse în prim plan, pe un traseu al normalităţii. Şi aici ne va ajuta experienţa Academiei Române, iar noi, ca şi administratori ai Culturii, să le punem în practică”, a spus ministrul.

CITEȘTE ȘI  Decernarea premiilor Nobel

Senatul Culturii va prezenta un set de orientări generale şi coerente cu privire la dezvoltarea sectorului cultural, acordând prioritate acelor teme şi proiecte care permit armonizarea unui profund caracter identitar cu deschiderea şi avântul cooperării culturale internaţionale.

Obiectivele Senatului Culturii sunt următoarele: elaborarea Strategiei naţionale în domeniul Culturii, pe termen lung; colaborarea pentru asigurarea celui mai înalt nivel valoric şi organizatoric al manifestărilor dedicate aniversării Centenarului Marii Uniri şi participării României la Primul Război Mondial; constituirea în comun a unor grupuri de lucru de specialitate, în varii domenii ale acţiunii culturale.

Din Senatul Culturii fac parte preşedintele Academiei Române; ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale; preşedinţii următoarelor secţii ştiinţifice ale Academiei Române: Secţia de Filologie şi Literatură; Secţia de Ştiinţe Istorice şi Arheologie; Secţia de Filosofie, Teologie, Psihologie şi Pedagogie; Secţia de Arte, Arhitectură şi Audiovizual; Secţia de Ştiinţa şi Tehnologia Informaţiei; reprezentanţi ai uniunilor de creaţie şi personalităţile relevante ale acestora. La lucrările Senatului Culturii pot fi invitate şi alte personalităţi relevante, aparţinând tuturor mediilor de activitate.

Preşedinţia Senatului Culturii este asigurată prin rotaţie, pentru şase luni, de către ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale şi de către preşedintele Academiei Române.

Senatul Culturii se reuneşte, de regulă, o dată la trei luni sau ori de câte ori este nevoie, la convocarea preşedintelui său, lucrările urmând să aibă loc, de comun acord, la sediile părţilor.

e-Cultura.info / Autor: Daniel Popescu.


Share-uiește cu prietenii.

Tweet about this on TwitterShare on FacebookShare on Google+Share on LinkedInEmail this to someonePrint this page

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Citrește și

RĂMÂI CONECTAT

DESPRE NOI

CATEGORII

AGENȚII DE PRESĂ PARTENERE
                                                                                                                                        

                  Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale.
         Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

                                                                                                     
 e-cultura.info © 2013 - 2018                                                                                                                           Variantă Desktop                         Variantă Mobil                                                 
                                                                                                                                               
Du-mă sus