fbpx

                                                               pictogramae

Sărbătoarea Bunei-Vestiri binecuvântare pentru întraga biserică

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel

Buna Vestire este binecuvântare pentru întreaga Biserică, a afirmat patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, în cuvântul de învățătură rostit la slujba de Buna Vestire săvârșită la Catedrala Patriarhală împreună cu episcopul-vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul.

“Această zi a Bunei Vestiri este și o binecuvântare pentru familie, pentru toți părinții care dau naștere copiilor, dar și pentru cei care nu au copii, însă ajută familiile nevoiașe care au mulți copii. Deci, noi vedem că Buna Vestire este binecuvântare pentru întreaga Biserică, pentru familie, pentru copii, pentru părinți, dar și pentru maicile și părinții duhovnicești care se află în mănăstiri, pentru că ei dau naștere, prin rugăciune, prin împărtășirea cu sfintele taine, prin smerită ascultare lui Hristos, care se naște prin virtuți în sufletul nostru”, a spus patriarhul.

În cuvântul său, întâistătătorul BOR, a evidențiat adevărurile relevate de Evanghelia citită în această zi.

El a explicat că “această taină a înnomenirii lui Dumnezeu, a întrupării, a zămislirii Fiului lui Dumnezeu celui Veșnic din Fecioara Maria se numește Buna Vestire pentru că este și vestea cea bună că umanitatea nu este făcută pentru moarte, că ultimul cuvânt nu este mormântul, ci învierea, ridicarea din morminte a celor adormiți”.

“Dumnezeu cel Veșnic se face om muritor pentru a da oamenilor muritori viața veșnică prin înviere; prin credință se dă învierea din moartea pricinuită de păcat iar prin moartea de obște, deci a trupurilor, se dă viață veșnică celor care au crezut în Hristos. Toți vor învia, dar vor învia spre Fericire Veșnică cei care au răspuns iubirii lui Dumnezeu cu iubire smerită și cu fapte bune”, a subliniat patriarhul Daniel.

Înaltul ierarh ortodox a adăugat că “întreaga Sfântă treime participă tainic la realizarea întrupării sau înnomenirii Fiului lui Dumnezeu din Fecioara Maria” iar “taina aceasta a prezenței Sfintei Treimi la zămislirea noului Adam, a lui Iisus Hristos, este anticipată prin faptul că atunci când Adam-Omul a fost creat, el a fost creat ca urmare a iubirii Preasfintei Treimi”.

Credincioșii ortodocși, catolici și greco-catolici sărbătoresc miercuri Buna Vestire, amintind de ziua în care Arhanghelul Gavriil i-a vestit Fecioarei Maria că a fost aleasă să-l nască pe Mesia.

Buna Vestire sau Blagoveștenia este marcată în fiecare an pe 25 martie, cu nouă luni înainte de Crăciun, sărbătoarea fiind celebrată în Răsărit încă din anul 550, în timp ce la Roma s-a introdus în secolul al VII-lea.

Sărbătoarea inaugurează “împlinirea timpului”, adică împlinirea făgăduințelor și pregătirilor venirii lui Hristos. Maria este chemată să îl zămislească pe Fiul lui Dumnezeu. Încuviințând, a devenit Născătoare de Dumnezeu și, prin aceasta, o ucenică desăvârșită a Fiului ei, care, în ascultare față de Tatăl, își împlinește libertatea și tocmai astfel își exercită libertatea, ascultând.

e-Cultura.info/Autor: Daniel Popescu


Share-uiește cu prietenii.

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

                                                                     

                                                                                                                                                                                         Acasă    Carte   Arte vizuale   Teatru și Film   Muzică-Dans   Etnografie   Istorie   Spiritualitate   Articole Externe   Știință   Festival                                                                      Actualitate culturală   Interviu   Documentar   Știri estivale   Proiecte Culturale   Timișoara 2021   Emisiuni
                                                                                                                                                                   
                                                                     Despre   Cod de conduită   Termeni și condiții   Protecția datelor   Politică de cookies   Arhivă   Hartă site   Press kit   Susține e-cultura.info   Contact

© 2014 - 2019 e-Cultura.info.

Site premiat în cadrul Festivalului Simfest