fbpx

                                                                                                                    pictogramae

Sceptru-măciucă vechi de 6.000 de ani, la Muzeul Unirii din Alba Iulia

Muzeul Național al Unirii Alba Iulia

Muzeul Național al Unirii Alba Iulia

Un sceptru-măciucă vechi de circa 6.000 de ani, artefact despre care arheologii spun că este o piesă extrem de rară, este expus, începând de marţi, la Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia.

Sceptrul-măciucă a fost prezentat, marţi, în cadrul unei expoziţii deschise la Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia, piesa fiind din colecţia de preistorie a instituţiei şi fiind extrem de rară în spaţiul Europei sud-estice.

Cercetătorul Horia Ciugudean a declarat, în cadrul prezentării publice a artefactului, că este vorba despre un sceptru-măciucă din piatră, prevăzut cu patru protuberanţe conice, care se fixa într-un mâner din lemn.

El a spus că piesa a fost donată muzeului în anul 1984, de către un localnic din Şard, comuna Ighiu, iar din relatările acestuia a reieşit că obiectul a fost descoperit în timpul săpării unei fântâni, în curtea casei sale.

 Horia Ciugudean a explicat că sceptrele-măciuci din piatră au fost utilizate mai ales în perioada eneolitică şi în epoca bronzului pe un spaţiu vast, din Orientul Apropiat până în Europa răsăriteană, dar mai ales în zonele nordice şi vestice ale bazinului Mării Negre.

“Piesa de la Şard este, la ora actuală, cea mai vestică descoperire de acest gen din aria Europei continentale, ea având o vechime de circa 6.000 de ani”, a spus Horia Ciugudean citat de Mediafax

Expoziţia este deschisă până la sfârşitul lunii martie.

e-Cultura.info

Dacă ţi-a plăcut articolul dă un like. Urmăreşte: www.e-cultura.info pe FACEBOOK

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

                                                                     

                                                                                                                                                                                         Acasă    Carte   Arte vizuale   Teatru și Film   Muzică-Dans   Etnografie   Istorie   Spiritualitate   Articole Externe   Știință   Festival                                                                      Actualitate culturală   Interviu   Documentar   Știri estivale   Proiecte Culturale   Timișoara 2021   Emisiuni
                                                                                                                                                                   
                                                                     Despre   Cod de conduită   Termeni și condiții   Politică de cookies   Arhivă   Hartă site   Press kit   Susține e-cultura.info   Contact

© 2014 - 2019 e-Cultura.info.

Site premiat în cadrul Festivalului Simfest