fbpx

Scriitorul Radu Paraschivescu în Top 12 vânzări Humanitas 2020

Humanitas

Humanitas

Prozatorul Radu Paraschivescu, traducător, jurnalist şi redactor de carte, afirmă că prezenţa cu două cărţi – “Recviem vesel pentru tata” şi “Vitrina cu şarlatani” în Top 12 vânzări Humanitas 2020 reprezintă “o dublă bucurie” la care nu spera în urmă cu 20 de ani.

Într-un Top 12 al celor mai vândute titluri Humanitas 2020, publicat de editură, pe primul loc se află lucrarea “Isus al meu”, de Gabriel Liiceanu, urmată de “Gânduri despre sine însuşi”, de Marcus Aurelius, “Recviem vesel pentru tata”, de Radu Paraschivescu, “Seducătorul domn Nae”, de Tatiana Niculescu şi “Creionul de tâmplarie”, de Mircea Cărtărescu.

“Sunt foarte fericit că apar cu două cărţi într-un top 12 al Humanitas. Cu 20 de ani în urmă, când mi-a apărut prima carte, nici nu mă puteam gândi că o să public la Humanitas, necum că o să intru într-un clasament al celor mai vândute titluri într-un an. E o dublă bucurie şi pentru ‘Recviem vesel pentru tata’ şi pentru ‘Vitrina cu şarlatani’, care constat că a prins un loc nouă, deşi n-a apărut demult”, a declarat scriitorul.

Despre “Recviem vesel pentru tata”, situată pe locul al treilea în topul de vânzări Humanitas ale anului care se încheie, Radu Paraschivescu spune că este o carte “la opusul bocetului”.

“Este o relatare tandră şi caldă (…) a câtorva episoade care au măsurat drumul ăsta al prieteniei şi al iniţierii, pentru că tata n-a fost un pedagog acru şi n-a fost un părinte din obligaţie. El şi-a dorit mult să aibă un copil şi de copilul ăla s-a ocupat, l-a grădinărit, l-a iniţiat în multe lucruri ale vieţii prin plimbări, prin tot felul de şiretlicuri, de care mi-am dat seama când era mult prea târziu şi aşa se face că recviemul ăsta este o cronică a prieteniei şi o cronică a tandreţei şi cronică a unei vieţi obişnuite a unei familii obişnuite din comunism şi de după aceea”, a mărturisit autorul.El a spus că “Vitrina cu şarlatani” a fost deja etichetată de oameni care n-au deschis-o drept “o carte despre politicieni, în siajul, vezi Doamne, al unor cărţi de genul ‘Orice om îi este teamă’, sau ‘România în 7 gesturi'”.

În prezent, scriitorul lucrează la mai multe cărţi.

“Acum lucrez la o culegere de povestiri italiene, care se cheamă, ca titlu de lucru, ‘Misterele din Fiumelatte’. (…) Sunt câteva proze, din diverse locuri ale Italiei şi din diverse perioade. Sunt şi din secolul al XVI-lea şi din zilele noastre şi din Lombardia şi din Toscana şi din Roma. Am şi o altă carte la care lucrez mai demult şi mai greu, se vede treaba, un roman care se cheamă ‘Podul diavolului’ şi pe care aş vrea să-l dau la sfârşitul lui 2021, în ideea că ne vom relua bunele obiceiuri ale târgurilor de carte”, a încheiat Radu Paraschivescu.

Pe locurile următoare se situează: “Demenţa digitală” – Manfred Spitzer; “Prevestirea”- Ioana Pârvulescu; “Despre destin” – Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu; “Vitrina cu şarlatani” – Radu Paraschivescu; “Care e diferenţa dintre un copil şi un laptop?” – Cristian Presură; “Dumnezeu, o istorie umană” – Reza Aslan; “Ichigo-Ichie” – Héctor García (Kirai), Francesc Miralles.

e-Cultura.info /Autor: Daniel Popescu.

 

Ți-a plăcut articoul?

Distribuie prietenilor

Cămpurile obligatorii sunt marcate cu *.

Datele dumneavastră sunt prelucrate. Apasă mai jos daca ești de acord


 

Conținutul acestui site este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

 
 

 

VEZI ȘI ALTE ARTICOLE
  
 


 

VEZI ȘI EMISIUNI


Abonează-te



               Știri pe scurt

 


               Caledoscop


               Zoom

 


               Ediție specială

                                                                           Urmărește-ne și în social media

                                                                   








  
  • CATEGORII

  •   
                                                                                  Carte   Audiobook   Arte vizuale   Cronică de teatru   Teateru-Film   Muzică-Dans   Etnografie   Târguri și expiziții   Istorie   Cetăți și castele                                                                                   Spiritualitate   Cuvinte ale ierarhilor   Articole Externe   Știință   Interviu   Documentar    Personalități culturale   Actualitate culturală                                                                               Emisiuni   Live

     
        
  • DESPRE

  •   
                                                                                 Despre   Termeni și condiții   Cod de conduită   Politică de cookkie   Kit de presă   Hartă site   Portofoliu   Susține site-ul   Contact

     
     
  •  

     

    © 2021 e-Cultura.info. Toate drepturile rezervate.

    Site premiat în cadrul festivalului Simfest



    Conținutul acestului site se supune legii dreptului de autor. Este interzisă republicare, redistribuirea, publicarea în eter sau pe alte site-uri fără un acord prealabil.