fbpx

                                                                                                                    pictogramae

Selecția națională a spectacolelor din Festivalul Național de Teatru (FNT)

 Festivalul Național de Teatru

Festivalul Național de Teatru

Selecția națională a spectacolelor care vor fi prezente în cea de-a 29-a ediție a Festivalului Național de Teatru (FNT) a fost anunțată.Cu această ocazie Marina Constantinescu a făcut referiri și la noua identitate vizuală a Festivalului, precizând că aceasta a fost inspirată de o fotografie parte a unei expoziții de la Theàtre de la Ville din Paris.

Lista celor 41 de spectacole participante în FNT 2019, provenind de la 32 de teatre și companii teatrale din România, a fost detaliată de directorul și selecționerul Festivalului, Marina Constantinescu, în fața unei audiențe care a reunit jurnaliști, critici de teatru sau simpli iubitori ai artelor scenei interesați să participe la prima manifestare publică a ediției FNT cu numărul 29. Spectacolele vizionate sunt produse în stagiunea 2018-2019.

“Selecția a fost făcută pornind de la o stagiune complicată pentru teatrul românesc: unele premiere nu au mai avut loc, alte premiere au avut o întârziere mare față de programările inițiale – dar bine că au putut apărea, într-un final, pe scenă. Însă toate aceste probleme au făcut ca oamenii de teatru să se concentreze foarte atent pe munca lor. Sunt spectacole foarte variate, sunt trupe și artiști selecționați pentru prima oară care vor veni în FNT la București, sunt universuri umane și dramaturgice foarte diferite. Iar numărul spectacolelor cred că arată că această breaslă este foarte coerentă, foarte atentă la munca pe care o face, foarte concentrată, aș spune. Regizorii sunt într-o continuă căutare de texte noi, sau de accente noi pe texte foarte cunoscute. Am întâlnit foarte multă minuție, multă fantezie, creativitate și mai ales – bucuria de a ne face această meserie. Am vrut să pun în valoare tot ce înseamnă tendințe noi, evoluțiile unor regizori, contactul unor creatori cu anumite colectivități teatrale cu care fie au mai lucrat, fie se întorc și își dezvoltă colaborarea pe alte coordonate.

Am descoperit locuri minunate în țară și am fost foarte emoționată să văd că o Românie fără cultură nu este posibilă.” – a declarat la încheierea evenimentului directorul Festivalului Național de Teatru, Marina Constantinescu

Fotografia este semnată de artistul Jean Louis Fernandez, care a încercat să surprindă momentele de transformare a chipului actorului în Mască.

SELECŢIA NAȚIONALĂ A SPECTACOLELOR (ordine alfabetică)

ACEASTĂ SONIA
textul și regia Lia Bugnar, Teatrul LUNI de la Green Hours, București

ARLECCHINO ȘI PIERDUTELE IUBIRI
commedia dell’arte de Enrico Bonavera, inspirată dintr-o canava de Flaminio Scala, traducerea Ioana Rufu, regia Enrico Bonavera, măștile Sarah Sartori, scenografia Corina Grămoșteanu, Teatrul Excelsior București

AVALANȘA
de Tuncer Cücenoğlu, traducerea Nermin Hogea Susam, dramaturgia Claudiu Groza, regia Petru Vutcărău, decorul Ianis Vasilatos, costumele Amalia Buie, Teatrul „Regina Maria” Oradea

BALADELE MEMORIEI
un spectacol colectiv de Ionela Pop, Raul Coldea, Nicoleta Esinencu, Oana Hodade, Doru Taloș, coordonat de Nicoleta Esinencu, Reactor de creație și experiment, Cluj

BEFORE BREAKFAST
de Eugene O’Neill, versiunea scenică și regia Andrei și Andreea Grosu, scenografia Vladimir Turturică, Teatrul „Maria Filotti” Brăila

CHIRITZA ÎN CONCERT
după Vasile Alecsandri și Matei Millo, spectacol concert de Ada Milea, cântece de Ada Milea și Anca Hanu, scenografia Alexandra Constantin, Teatrul Național Cluj-Napoca

CLASS
de Iseult Golden și David Horan, traducerea Andrei Marinescu, regia și ilustrația muzicală Felix Alexa, scenografia Andrada Chiriac, Teatrul Național „I. L. Caragiale” din București

COLIVIA CU NEBUNE
de Jean Poiret, în românește de Adrian Solomon, dramaturgia Adrian Nicolae, direcția de scenă Victor Ioan Frunză, decorul și costumele Adriana Grand, Teatrul Metropolis București

CUI I-E FRICĂ DE VIRGINIA WOOLF?
de Edward Albee, regia Andrei și Andreea Grosu, scenografia Vladimir Turturică, Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu

DANSUL DELHI
de Ivan Vîrîpaev, traducerea Elvira Rîmbu, regia și universul sonor Radu Afrim, scenografia Cosmin Florea, Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași

DELIRIUM
de Enda Walsh, după „Frații Karamazov” de F. M. Dostoievski, traducerea şi regia Vlad Massaci, decorul Adrian Damian, costumele Luiza Enescu, Teatrul Odeon București

DESPRE TANDREȚE
de Matei Vișniec, versiunea scenică, regia, ilustraţia muzicală, light-design-ul Felix Alexa, scenografia Andrada Chiriac, Teatrul Dramaturgilor Români, București

FAMILIA IBSEN
scenariu colectiv inspirat din piesele lui Henrik Ibsen, regia şi scenografia Cristian Ban, mişcarea scenică Maura Cosma, costumele Arina Varga, Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad

HENRIC AL IV-LEA
de Luigi Pirandello, traducerea József Füsi, dramaturgia Eszter Gyulay, direcţia de scenă Victor Ioan Frunză, scenografia Adriana Grand, Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timișoara

IDIȘ?
textul și versurile Peca Ștefan, ideea, dramaturgia şi regia Andreea Vălean, scenografia Mălina Ionescu, Teatrul Evreiesc de Stat, Bucureşti

IL NULLAFACENTE. ALEG SĂ NU FAC NIMIC
de Michele Santeramo, traducerea Maria Rotar, regia Roberto Bacci, scenografia Cristian Rusu, Teatrul Național Cluj-Napoca

IN A FOREST DARK AND DEEP
de Neil laBute, traducerea Luiza Vasiliu, regia Iarina Demian, scenografia Irina Moscu, coproducţie ArtEst Foundation şi unteatru

IONA
de Marin Sorescu, regia Gábor Tompa, muzica Ada Milea, scenografia Carmencita Brojboiu, coproducție Teatrul „Nottara”, București și Teatrul Maghiar de Stat Cluj

ISTORIE LA PERSOANA I
echipa de proiect Oltița Cîntec, Ioana Natalia Corban, George Cocoș, Alex Iurașcu, filmările Alex Condurache, video Andrei Botnaru, muzica Diana Roman, Teatrul pentru Copii şi Tineret „Luceafărul” Iași

ITINERARII. ÎNTR-O ZI, LUMEA SE VA SCHIMBA
textul și adaptarea Yann Verburgh, regia Eugen Jebeleanu, scenografia Velica Panduru, construcția decorului Tukuma Works, coproducţie teatrală internațională ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti şi Compagnie des Ogres, Franța

JANNA
de Iaroslava Pulinovici, traducerea Raluca Rădulescu, regia Dumitru Acriș, scenografia Cristian Gătina, Teatrul de Nord Satu Mare, secția română

JURNAL DE ROMÂNIA. TIMIȘOARA
textul și regiaCarmen Lidia Vidu, dramaturgia Andrea Wolfer, Teatrul German de Stat Timișoara

LAS MENINAS
de Ernesto Anaya, traducerea Mariana Radu, regia Andrei Măjeri, decorul Irina Chirilă, costumele Lucian Broscățean, Teatrul Maghiar de Stat Cluj

LEGĂTURI PRIMEJDIOASE
de Christopher Hampton, traducerea Irina Velcescu, regia Cristi Juncu, decorul și costumele Cristina Milea, Teatrul Mic București

LIMITE
de Mihaela Michailov și Radu Apostol, regia Radu Apostol, scenografia arh. Gabi Albu, costumul Irina Gâdiuță, Centrul de Teatru Educațional Replika Bucureşti

MOȘ NICHIFOR
după „Moș Nichifor Coțcariul” de Ion Creangă, regia Alexandru Dabija, costumele Manuela Pungan, Teatrul ACT București

NAVIGATORUL
de Conor McPherson, traducerea Bogdan Budeș, regia Cristi Juncu, scenografia și video Cosmin Ardeleanu, Teatrul Național Târgu-Mureș – Compania „Liviu Rebreanu”

NEGUȚĂTORUL DIN VENEȚIA
de William Shakespeare, traducerea în limba maghiară Ádám Nádasdy, dramaturgia András Visky, regia Gábor Tompa, scenografia Dragoș Buhagiar, Teatrul Maghiar de Stat Cluj

NEVERMORE
după „Crimele din Rue Morgue” și după alte povestiri din seria „Short stories” de E. A. Poe, scenariul, dramatizarea, regia, decorul și coloana sonoră Dragoș Galgoțiu, costumele Lia Manțoc, Teatrul Mic București

NU REGRET NIMIC
de Székely Csaba, regia Zoltán Lendvai, decorul György Bátonyi, costumele Anna Szabó, Teatrul de Nord Satu Mare, trupa „Harag György”

ORAȘUL NOSTRU
de Thornton Wilder, versiunea scenică Vladimir Anton și Réka Dálnoky, pe baza traducerilor de Radu Lupan (versiunea în limba română) și Marcell Benedek (versiunea în limba maghiară), regia Vladimir Anton, video Petruşka Eranio, decorul Gellért Szucs-Olcsváry, costumele Boglárka Biró, Teatrul „Tomcsa Sándor” Odorheiu Secuiesc

PĂDUREA SPÂNZURAȚILOR
după Liviu Rebreanu, regia, scenariul și universul sonor Radu Afrim, scenografia Cosmin Florea, coregrafia Andrea Gavriliu, Teatrul Național „I. L. Caragiale” din București

REPUBLICA MELANIA
de Irina Nechit, regia Gelu Colceag, scenografia Adrian Damian, Teatrul Odeon București

SALBA DRACULUI
de Vasile Alecsandri, regia și scenografia Alexandru Dabija, Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați

SAM SAU INTRODUCERE ÎN VIAȚA DE FAMILIE
de Maria Wojtyszko, traducerea Patrícia Pászt, regia László Bocsárdi, decorul József Bartha, costumele Zsuzsanna Kiss, coproducţie Teatrul „Tamási Áron” Sfântu Gheorghe şi Universitatea de Arte din Târgu-Mureş

SUB FIECARE PAS E O MINĂ NEEXPLODATĂ DINTR-UN RĂZBOI NETERMINAT CU TINE
scenariul și regia Radu Afrim, scenografia Alexandra Constantin, Teatrul Tineretului Piatra Neamț

ȘI CAII SE ÎMPUȘCĂ, NU-I AȘA?
de Horace McCoy, dramaturgia Réka Szabó, regia Mădălin Hîncu, scenografia Răzvan Bordoș, Teatrul Național Târgu-Mureș – Compania „Tompa Miklós”

TREI SURORI
de A. P. Cehov, regia István Albu, scenografia Erika Márton, Teatrul Figura Stúdió Gheorgheni

TRUE WEST
de Sam Shepard, traducerea Vlad Cristache și Silviu Debu, regia şi ilustraţia muzicală Vlad Cristache, scenografia Andreea Tecla și Mădălina Niculae, Teatrul „Maria Filotti” Brăila

UN TRAMVAI NUMIT DORINȚĂ
de Tennessee Williams, traducerea Antoaneta Ralian, regia Claudiu Goga, decorul Ștefan Caragiu, costumele Lia Dogaru, Teatrul Metropolis București

ZBOR DEASUPRA UNUI CUIB DE CUCI
de Dale Wasserman, după un roman de Ken Kesey, în românește de Adrian Nicolae, direcția de scenă Victor Ioan Frunză, decorul și costumele Adriana Grand, Teatrul Metropolis București

e-Cultura.info


Share-uiește cu prietenii.

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

                                                                     

                                                                                                                                                                                         Acasă    Carte   Arte vizuale   Teatru și Film   Muzică-Dans   Etnografie   Istorie   Spiritualitate   Articole Externe   Știință   Festival                                                                      Actualitate culturală   Interviu   Documentar   Știri estivale   Proiecte Culturale   Timișoara 2021   Emisiuni
                                                                                                                                                                   
                                                                     Despre   Cod de conduită   Termeni și condiții   Politică de cookies   Arhivă   Hartă site   Press kit   Susține e-cultura.info   Contact

© 2014 - 2019 e-Cultura.info.

Site premiat în cadrul Festivalului Simfest