fbpx

                                                                             pictogramae

Simpozionul internațional ”România chiar e importantă” Granada

Cea de-a treia ediție a Simpozionului internațional “România chiar e importantă”, privitor la predarea limbii române ca limbă străină, începe marți în Granada, cu o conferință de deschidere susținută de vicepreședintele Academiei Române, Marius Sala.

Simpozionul Internațional privitor la predarea limbii române ca limbă străină include, în prima zi a acestuia, sărbătoarea Zilei internaționale a iei și un omagiu adus academicianului Marius Sala. În zilele următoare, simpozionul este completat de o Noapte albă a scriitoarelor din România și de un Congres internațional denumit “Corpuri de femei: Imagine și timp, o istorie interdisciplinară a privirii”.

Universitatea din Granada, în colaborare cu lectoratul românesc din cadrul Facultății de Filosofie și Litere și Institutul Cultural Român din Madrid, organizează cea de-a treia ediție a simpozionului, cu scopul de a sprijini, stimula și dezvolta studiul limbii și culturii române. Organizatorii își doresc nu numai consolidarea studiului limbii române, vorbite de 24 de milioane de persoane, ci și perceperea acesteia drept dovadă a identității culturale. În plus, literatura, fotografia și arta se vor afla în prim-planul acestei reuniuni academice.

De-a lungul întregii săptămâni, la Granada vor veni reprezentanți ai autorităților române, membri ai echipei rectoratului Universității, ai comunității academice din Granada și din România, profesori care predau limba română ca limbă străină, scriitori și artiști — toți vor susține studiul limbii române și importanța difuzării acesteia la nivel internațional.

Primul astfel de simpozion internațional a avut loc la Paris, în 2012, și de atunci lectoratele românești din lume organizează anual câte o astfel de reuniune de lucru. După Bruxelles, Granada este orașul care găzduiește cea de-a treia ediție.

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

                                                                     

                                                                                                                                                                                         Acasă    Carte   Arte vizuale   Teatru și Film   Muzică-Dans   Etnografie   Istorie   Spiritualitate   Articole Externe   Știință   Festival                                                                      Actualitate culturală   Interviu   Documentar   Știri estivale   Proiecte Culturale   Timișoara 2021   Emisiuni
                                                                                                                                                                   
                                                                     Despre   Cod de conduită   Termeni și condiții   Protecția datelor   Politică de cookies   Arhivă   Hartă site   Press kit   Contact

© 2014 - 2019 e-Cultura.info.

                                          
                                                                     
                                                                                                         

                                                                                                                                                                                                                    
Versiunea: mobil  |  computer