fbpx

                                                                             pictogramae

Slujba de Sfinţire a Altarului Catedralei Mântuirii Neamului

Slujba de Sfinţire a Altarului Catedralei Mântuirii Neamului

Slujba de Sfinţire a Altarului Catedralei Mântuirii Neamului

Numeroşi credincioşi din ţară şi de peste hotare sunt aşteptaţi duminică la Slujba de Sfinţire a Catedralei Naţionale, la care, alături de Patriarhul Daniel, va oficia Patriarhul Ecumenic, Bartolomeu, însoţit de o delegaţie a Patriarhiei Ecumenice, precum şi delegaţia Bisericii Ortodoxe a Greciei, condusă de Mitropolitul de Patra, Hrisostom.

Potrivit unui comunicat al Biroului de presă al Patriarhiei Române, duminică, începând cu ora 8,00, va fi săvârşită Slujba Acatistului Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina în Catedrala Naţională, urmată la ora 9,00 de Slujba de Sfinţire a Altarului Catedralei Naţionale. La sfârşitul slujbei se va citi Actul de sfinţire.

Sfânta Liturghie va începe la ora 10.30 şi va fi săvârşită în interiorul Catedralei Naţionale. La ora 13.00, racla cu Cinstita Mână a Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României şi racla cu moaştele Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina vor fi aşezate la ieşirea din Sfântul Altar al Catedralei Naţionale pentru a fi cinstite de către credincioşi, după închinarea acestora în Sfântul Altar.

Credincioşii care doresc să participe la slujba de sfinţire a Altarului Catedralei Naţionale sunt aşteptaţi pe esplanada din faţa Catedralei Naţionale, unde vor putea urmări slujba Sfintei Liturghii pe ecranele special montate.

“Conform spaţiului interior disponibil, în timpul Sfintei Liturghii vor avea acces în interiorul Catedralei cei 2.000 de invitaţi oficiali. Însă, după finalul Sfintei Liturghii, toţi credincioşii pelerini ortodocşi prezenţi vor avea acces în Catedrală, atât în ziua sfinţirii (25 noiembrie), cât şi în zilele următoare (26-29 noiembrie, “zilele sfinţirii”), având posibilitatea să se închine în Sfântul Altar, nou sfinţit”, precizează sursa citată.

După finalul Sfintei Liturghii, toți credincioșii pelerini ortodocși prezenţi vor avea acces în Catedrală, atât în ziua sfințirii (25 noiembrie), cât și în zilele următoare (26-29 noiembrie, „zilele sfințirii”), având posibilitatea să se închine în Sfântul Altar.

În acelaşi cadru, în seara zilei de duminică, începând cu ora 18,30, va avea loc un Concert extraordinar, la Sala Palatului, organizat de Centrul de presă Basilica al Patriarhiei Române, cu participarea Grupului psaltic “Tronos”, a Orchestrei reprezentative a Armatei Române şi a Orchestrei Naţionale “Lăutarii din Chişinău”.

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, şi-a exprimat, duminică, speranţa ca peste trei ani să fie sfinţită pictura în mozaic a Catedralei Mântuirii Neamului, al cărui altar a fost sfinţit în prezenţa Patriarhului Ecumenic, Bartolomeu, a Mitropolitului de Patra, Hrisostom, şi a membrilor Sfântului Sinod al BOR.

“Cu ajutorul lui Dumneze, am sfinţit altarul acestei catedrale numită a Mântuirii Neamului, sau Catedrala Naţională. Dăm slavă lui Dumnezeu şi mulţumim tuturor celor care ne-au ajutat şi care ne vor ajuta în continuare. Pentru, că aşa cum se vede, mai sunt unele lucrări pentru terminarea turlei pantocrator, turlei centrale, iar după aceea urmează pictarea bisericii în mozaic. Sperăm ca peste trei ani să revenim la sfinţirea picturii în această catedrală”, a spus patriarhul, după citirea Actului de sfinţire.

* * * *
Ideea ridicării unei Catedrale reprezentative pentru spaţiul românesc a apărut imediat după dobândirea independenţei de stat în urma războiului din 1877-1878, atunci când s-a constatat că nicio biserică din Bucureşti nu era suficient de încăpătoare pentru a găzdui pe toţi cei care participau la slujbe de Te Deum oficiate cu ocazii deosebite sau la alte momente solemne, precizează http://basilica.ro/.

După proclamarea României ca Regat, Regele Carol I înaintează Camerei Legislative un proiect de lege privitor la construirea unei Catedrale în Capitală. Legea a fost votată în 20 mai 1882 în Senat, fiind considerată ziua de start a proiectului. Astfel, s-a născut Legea nr. 1750 promulgată de Regele Carol I la 5 iunie 1884 şi publicată în Monitorul Oficial nr. 49 din 6 (18 iunie) 1884, în care se menţiona necesitatea construirii unei catedrale ortodoxe în Bucureşti.

Cu toate că Regele Carol I a promulgat primul proiect de lege destinat construirii Catedralei, lucrările s-au tergiversat, iar imediat după Marea Unire Mitropolitul Primat Miron Cristea, devenit Patriarh în 1925, a mers în audienţă la Regele Ferdinand pentru a-l ruga să sprijine proiectul. După o analiză a propunerilor, Patriarhul Miron a decis asupra locului de la baza Dealului Mitropoliei (actuala Piaţă a Unirii) care a fost sfinţit în 11 mai 1929. Demersurile s-au oprit din cauza crizei economice, a celui de-Al Doilea Război Mondial şi apoi din cauza instaurării regimului comunist în România.

Patriarhul Teoctist a fost cel care a relansat proiectul de ridicare a unei Catedrale Naţionale, în acest sens sfinţind o cruce în 5 februarie 1999 ca piatră de temelie a viitoarei catedrale, în locul din Piaţa Unirii pe care-l sfinţise anterior şi Patriarhul Miron Cristea.

Între timp, amplasamentul a fost schimbat, fiind stabilit în 2005 pe Dealul Arsenalului, pentru cele cinci biserici “răstignite”, dintre care trei (Alba Postăvari, Spira Veche şi Izvorul Tămăduirii) au fost demolate, iar două (Schitul Maicilor şi Mihai Vodă) au fost translate de către regimul comunist spre a construi pe locul lor Casa Poporului.

Proiectul a fost asumat şi de stat prin legea 376/2007 care prevedea că: “Fondurile destinate construirii Ansamblului Arhitectural Catedrala Mântuirii Neamului vor fi asigurate de către Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, de către Guvernul României, în limita sumelor alocate anual cu această destinaţie prin bugetul Ministerului Culturii şi Cultelor, precum şi de către autorităţile administraţiei publice locale”.

Slujba de aşezare a pietrei de temelie şi a sfinţirii locului destinat construirii Catedralei Naţionale, pe terenul din Calea 13 Septembrie, a avut loc în 29 noiembrie 2007, fiind oficiată de Preafericitul Părinte Daniel, cel de-al şaselea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, la sfârşitul anului 2010 începând lucrările de construcţie a Catedralei Mântuirii Neamului.

Catedrala Naţională este construită în proporţie de 95%, stadiul ‘la roşu’, urmând ca în viitorul apropiat să fie finalizate cupolele şi turla Pantocrator. Din anul 2010 până în 2018, statul şi Biserica au cheltuit aproximativ 110 milioane euro prin construcţia la roşu a Catedralei Naţionale.

Catedrala Naţională va avea hramul principal Înălţarea Domnului, zi în care sunt pomeniţi eroii români din toate timpurile, întrucât avem responsabilitatea de a omagia eroii neamului. Al doilea ocrotitor este Sfântul Apostol Andrei, ca urmare a evlaviei pe care o au credincioşii faţă de încreştinătorul poporului nostru şi ocrotitorul românilor de pretutindeni.

e-Cultura.info / Autor: Daniel Popescu.

Share-uiește cu prietenii.

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Citrește și

*/                                                                            
                                                                                                                                                                                         Acasă    Teatre    Muzee    Personalități culturale   Carte   Actualitate culturală   Arte vizuale   Teatru și Film   Muzică-Dans   Știință   Festival                                                                      Articole Externe   Interviu   Documentar    Spiritualitate   Știri estivale   Declarația Zilei   Etnografie   Istorie   Timișoara 2021   Multimedia    
                                                                     Proiecte Culturale                                                                                                                                                                                             
                                                                     Despre   Cod de conduită   Termeni și condiții   Protecția datelor   Politică de cookies   Arhivă   Hartă site   Press kit   Contact

© 2014 - 2019 e-Cultura.info.

                                          
                                                                     
                                                                                                         

                                                                                                                                                                                                                    
Versiunea: mobil  |  computer