fbpx

Vizita apostolică a Sanctității Sale Papa Francisc în Romania

     

Papa Francisc vine în România

 

                                                                                           

O vizită apostolică cu valențe pastorale şi ecumenice, între 31 mai şi 2 iunie 2019

 

                                                               

 

„Să mergem împreună!”. Pe parcursul celor trei zile, Sanctitatea Sa va vizita Bucureștiul, Iașiul şi Blajul precum şi sanctuarul marian de la Șumuleu-Ciuc.

„Sperăm ca prezenţa în România a Urmaşului Sfântului Petru să aducă României inspirația pentru a uni tot ceea ce e bun şi valoros în favoarea țării şi a binelui comun. Să putem regăsi voinţa dialogului între Bisericile creştine bazat pe respectul alterității, care să unească energiile creștinilor în favoarea vieții și a valorilor fireşti ale Creației lăsate de Dumnezeu”, a transmis, în Mesajul său, Preafericitul Cardinal Lucian Mureșan, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, și Preşedinte al Conferinţei Episcopilor Catolici din România.

Sursa. Conferința episcopilor din România

   

                        Programul călatoriei apostoloce în România a Papei Francisc                         Zone dedicate pelerinilor și puncte de acces – Harta interactivă

   

Articole

 

A început distribuirea biletelor gratuite la evenimentul Papa la Bucureşti

A început distribuirea biletelor gratuite la evenimentul “Papa la Bucureşti”

Arhidieceza Romano-Catolică de Bucureşti (ARCB) a început distribuirea biletelor gratuite pentru evenimentul "Papa la Bucureşti", atât în format tipărit, ...
Citește mai mult
logo-Vizita-Papa-Francisc-in-Romania

Program religios-cultural organizat pe Câmpia Libertăţii din Blaj

Sava Negrean Brudaşcu, Veta Biriş şi Paula Seling vor interpreta mai multe pricesne în cadrul programului religios-cultural organizat pe ...
Citește mai mult
Imnuri bisericești în cinstea vizitei apostolice a Papei Francisc în România

Imnuri bisericești în cinstea vizitei apostolice a Papei Francisc în România – AUDIO

Patru imnuri oficiale bisericești vor însoți călătoria apostolică a papei Francisc în România, din zilele 31 mai – 2 ...
Citește mai mult
Peste 560 de voluntari, implicaţi în organizarea vizitei Papei Francisc

Peste 560 de voluntari, implicaţi în organizarea vizitei Papei Francisc

Peste 560 de voluntari, provenind din mai multe judeţe din Transilvania, dar şi din Bucureşti, vor fi implicaţi în ...
Citește mai mult

Imnul oficial al călătoriei apostolice a papei Francisc în România sub genericul ”Să mergem împreună!”


                                                                          

Video

 

               

Sursa. ARCB Romania

 

Papa Francisc a autorizat promulgarea Decretelor despre Martiriul Episcopilor Greco-Catolici din România

 

Din Buletinul Sălii de Presă a Sfântului Scaun, Nr. 0225 din 19.03.2019

 

În data de 19 martie 2019, Sfântul Părinte Francisc l-a primit în audiență pe Eminența sa Cardinalul Angelo Becciu, Prefectul Congregației pentru Cauzele Sfinților. În timpul audienței, Supremul Pontif a autorizat Congregația susnumită să promulge Decretele cu privire la:

-martiriul Slujitorilor lui Dumnezeu Valeriu Train Frențiu, Vasile Aftenie, Ioan Suciu, Tit Liviu Chinezu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu și Iuliu Hosu, Episcopi uciși din ură față de credință, în diferite locuri din România, între 1950 și 1970.

                                                                                                                  Sursa. VaticanNews.va

Citește mai mult
 

Imnul Episcopilor Martiri (AUDIO)

Interpretare: Corala Catolica, Solistă: soprana Mihaela Buhaiciuc, Aranjament muzical: dirijor Mihail Gorbonov, Compozitor: Anamaria Carmen Opreanu.

   

   

Legături:   Biserica catolică        Arhiepiscopia romano-catolică de Iași        Papa la București        Papa la Blaj

   




  
  • CATEGORII

  •   
                                                                                  Carte   Audiobook   Arte vizuale   Cronică de teatru   Teateru-Film   Muzică-Dans   Etnografie   Târguri și expiziții   Istorie   Cetăți și castele                                                                                   Spiritualitate   Cuvinte ale ierarhilor   Articole Externe   Știință   Interviu   Documentar    Personalități culturale   Actualitate culturală                                                                               Emisiuni   Live

     
        
  • DESPRE

  •   
                                                                                 Despre   Termeni și condiții   Cod de conduită   Politică de cookkie   Kit de presă   Hartă site   Portofoliu   Susține site-ul   Contact

     
     
  •  

     

    © 2020 e-Cultura.info. Toate drepturile rezervate.

    Site premiat în cadrul festivalului Simfest



    Conținutul acestului site se supune legii dreptului de autor. Este interzisă republicare, redistribuirea, publicarea în eter sau pe alte site-uri fără un acord prealabil.