fbpx

                                                                             pictogramae

Stagiunea “Simfonii de vară”, eveniment dedicat iubitorilor de muzică clasică

Stagiunea "Simfonii de vară"

Stagiunea “Simfonii de vară”

Cea de-a şasea ediţie a stagiunii “Simfonii de vară”, un eveniment dedicat tuturor iubitorilor de muzică clasică din Bucureşti, se va derula pana in data de  27 septembrie, în Parcul Colţea. 

 Piaţa Universităţii va fi gazda unui număr impresionant de formaţii şi artişti profesionişti, acoperind o paletă variată de ansambluri muzicale, respectiv cvartete, cvintete, formaţii corale, orchestre şi solişti, între orele 19:30 – 21:00.

În cadrul programului „Simfonii de vară” vor evolua și alte ansambluri muzicale valoroase precum”Simfactory Orchestra”, cvartetul „Bella Musica” și cvartetul „Passione”, grupul vocal „Acapella”, corul de copii și tineret „Symbol”, „Lyris”, cvartetul „Blade Strings”, dar și violoncelistul Adrian Naidin.

Programul „Simfonii de vară” se va închide pe 27 septembrie cu un spectacol susținut, între orele 19.00 — 22.00, de orchestra „Simfonia București”, artiștii Andrei Hanghiuc, alături de cvartetul „Bella Musica” și Cristian Hanghiuc.

“Simfonii de vară” este un festival de muzică clasică organizat de Primăria Sectorului 3, adresat tuturor iubitorilor de muzică şi cultură, participarea publicului la acest eveniment fiind liberă. Conceptul festivalului are o tradiţie veche în mari metropole ale lumii precum Paris, New York şi Londra.

e-Cultura.info
 

Dacă ţi-a plăcut articolul dă un like, share-uiește cu prietenii.

URMĂREȘTE
e-cultura.info pe FACEBOOK și e-cultura.info pe TWITTER

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

                                                                     

                                                                                                                                                                                         Acasă    Carte   Arte vizuale   Teatru și Film   Muzică-Dans   Etnografie   Istorie   Spiritualitate   Articole Externe   Știință   Festival                                                                      Actualitate culturală   Interviu   Documentar   Știri estivale   Proiecte Culturale   Timișoara 2021   Emisiuni
                                                                                                                                                                   
                                                                     Despre   Cod de conduită   Termeni și condiții   Protecția datelor   Politică de cookies   Arhivă   Hartă site   Press kit   Contact

© 2014 - 2019 e-Cultura.info.

                                          
                                                                     
                                                                                                         

                                                                                                                                                                                                             
Versiunea: mobil  |  computer