fbpx

Categorie: Ştiinţă

Te rugam să apreciezi sau să distribui

 
                                                                                                                                                                 


 
imagine exemplu

Oferta de studii în străinătate, prezentată la World Education Fair

Tinerii români care doresc să studieze în străinătate vor avea ocazia, în perioada 18 – 23 februarie, să se întâlnească cu reprezentanții unor prestigioase instituții de învățământ din Europa, Statele Unite ale Americii și China, în cadrul târgului World Education Fair.

Târgul va fi organizat la București în zilele de 18 și 19 februarie, fiind urmat de două sesiuni la Craiova și Constanța în zilele de 21 și 23 februarie.

“Aflat la a 26-a ediție, târgul va prezenta ofertele a peste 100 de instituții de învățământ — școli, licee, universități, dar și tabere educaționale din Marea Britanie, Germania, Italia, Spania, Grecia, SUA, Elveția, Olanda, Portugalia, Canada, Franța, Danemarca și China”, a declarat joi managerul Departamentului Universități în Străinătate din cadrul IntegralEdu, Ana Maria Papp.

Potrivit acesteia, multe universități care participă la târg au oferit tururi virtuale pentru ca viitorii studenți să vadă condițiile oferite de instituțiile de învățământ superior.

De asemenea, unele dintre instituțiile prezente la târg vin și cu oferte pentru tabere educaționale, individuale sau de grup, în destinații precum Franța, SUA, Elveția, Spania, Germania ori Marea Britanie.

Începând din acest an, cei care doresc să opteze pentru studii postuniversitare în Marea Britanie pot lua un împrumut în valoare de 10.000 de lire, pentru doi ani, concomitent cu un împrumut ERASMUS PLUS de 9.300 de lire, pentru un program de 13.900 de lire pe doi ani.

La târg vor fi aplicate teste de orientare profesională de către reprezentanții Cambridge Occupational Analysts. Testele sunt create pentru copiii și tinerii din diferite grupe de vârstă și au fost testate de-a lungul a peste 25 de ani în mai mult de 50 de țări din întreaga lume.

Consultantul Alexandra Piha a menționat că înscrierile la tabere pentru destinații precum Elveția s-au triplat, însă Marea Britanie rămâne pe primul loc în opțiuni.

“În ceea ce privește taberele de grup, acestea vor avea o reducere de 10% la acest târg”, a spus Piha citat de Agerpres.

Conform acesteia, taxele pentru tabere sunt cuprinse între 700 de euro în Germania și 700 de lire în Marea Britanie pe săptămână până la 2.000 de franci elvețieni, însă cuprind toate serviciile în afară de biletul de avion.

e-Cultura.info / Autor: Roberto Stan


Dacă ţi-a plăcut articolul dă un like, share-uiește cu prietenii.

Proiect european de educaţie cinematografică pentru elevi

Proiect european de educaţie cinematografică pentru elevi

Proiect european de educaţie cinematografică pentru elevi

Proiect european „Acţiune! Cercetare: o nouă metodologie europeană pentru cultură cinematografică”îşi propune realizarea unei metodologii şi găsirea unor instrumente comune prin care cultura cinematografică, ca tip de educaţie non-formală, să poată fi implementată în şcolile din ţările europene, în ciclul gimnazial. În proiect sunt implicate asociaţii din Italia, Croaţia, Slovenia şi România.

Acesta se adresează “elevilor cu vârsta între 10 şi 14 ani, are ca punct de plecare conceptul de Film Literacy care defineşte un program de educaţie şi cultură cinematografică ce îi ajută pe copii să înţeleagă faptul că filmul şi transformarea textului în imagini au un sens; totodată, îi încurajează pe copii să vizioneze filme, dar îi şi inspiră să creeze propriile filme’.se precisează într-un comunicat.

Potrivit comunicatului “Obiectivul principal al proiectului este acela de a dezvolta o metodologie comună pentru activităţi de cultură cinematografică, bazată pe activităţi şcolare care să fie adaptabile în diferite contexte. Proiectul va promova, de asemenea, înţelegerea reciprocă interculturală între cele 4 ţări partenere prin utilizarea, ca instrument de cercetare, a unor filme despre problemele interculturale şi a migraţiei în Europa, răspunzând, astfel, provocărilor lansate de către Comisia Europeană în ceea ce priveşte dezvoltarea educaţională în Europa”.

În această primă etapă a proiectului, implementat în 4 şcoli, câte una pentru fiecare ţară parteneră, 8 filme de scurtmetraj şi un film de lungmetraj vor fi proiectate pentru copiii, părinţi şi profesori, în cadrul a 5 sesiuni de lucru, fiecare sesiune fiind formată dintr-o serie de trei laboratoare pe parcursul cărora elevii se vor familiariza noţiunile limbajului cinematografic şi vor participa, totodată, la o serie de activităţi practice.

În urma rezultatelor acestor sesiuni de lucru, comune pentru cele patru ţări, se va întocmi metodologia de predare, care va reprezenta baza dezvoltării, pe termen lung, a proiectului de predare a noţiunilor de cultură cinematografică pentru elevi.

În România, proiectul se derulează la Colegiul Naţional „Victor Babeş” din Bucureşti, în perioada februarie – mai a.c..

Liceul a fost înfiinţat în anul 1976 şi a funcţionat până în anul 1990 ca liceu sanitar, perioadă în care a pregătit cadre medii sanitare. Din anul 1991, liceul a căpătat un profil teoretic şi a făcut parte, alături de Şcoala Postliceală Sanitară (instituţie vecină în incinta aceleiaşi curţi), din Grupul Şcolar „ Dr. Victor Babeş”.

Din februarie 1999, liceul funcţionează ca unitate de învăţământ autonomă, sub denumirea de Liceul Teoretic „Victor Babeş”, având specializările: ştiinţe ale naturii, matematică-informatică, filologie. Începând cu anul şcolar 1999-2000 există şi clase de gimnaziu. În noiembrie 2006, prin Ordinul Ministrului Educaţiei, a primit titulatura de Colegiul Naţional „Victor Babeş”, cu clasele V-XII, sub conducerea prof. Rodica Kirsteuer, în calitate de director.

Invitaţi pentru a susţine laboratoarele din cadrul acestui proiect sunt profesori de la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” (UNATC): Radu Igaszag, Doru Niţescu, Mihai Orăşanu, Oana Borş, lor adăugânduli-se, pe parcursul derulării proiectului, şi alţi invitaţi speciali.

AREM este un proiect realizat cu susținerea Europa Creativă – Programul MEDIA al Uniunii Europene”.

Asociaţia Cinecultura organizează, începând din vara anului 2013, „Caravana filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naţionale”, împreună cu MDV Audio Studio şi Digifilm Design.

Succesul proiectului demarat în 2013, a convins organizatorii să realizeze, în anul următor, o secţiune numită „Caravana filmului românesc – Cartea şi filmul”, care a completat proiectul original. Caravana s-a axat pe aspectul educaţional, prin prezentarea, pentru generaţiile tinere, a filmelor româneşti realizate înainte de succesele actuale ale noului val de regizori, ca modalitate de a arăta o tradiţie de calitate neîntreruptă în realizarea de filme.

Acest proiect se adresează copiilor (preşcolari şi elevi de la şcoala primară la liceu) şi tinerilor cu vârsta peste 18 ani, cu scopul de a stabili o legătură vizibilă între cinematografie şi literatură. Caravana vizează educarea prin sublinierea asemănările şi deosebirile dintre carte şi film. Filmele prezentate publicului au fost inspirate de romane şi povestiri româneşti.

e-Cultura.info


Dacă ţi-a plăcut articolul dă un like, share-uiește cu prietenii.

Trei specializări de licență disponibile, în premieră națională la Facultatea de Studii Europene a Universităţii ‘Babeș-Bolyai

Universitatea 'Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca

Universitatea ‘Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca

Facultatea de Studii Europene din cadrul Universității ‘Babeș-Bolyai’ Cluj-Napoca a creat, în premieră națională, trei noi specializări de licență, în domeniul Relațiilor Internaționale și al Diplomației.

Decanul Facultății de Studii Europene (FSE), Nicolae Păun, a explicat pentru presă, că cele trei specializări — Relații internaționale Asiatice, Relații internaționale Americane, respectiv Diplomație în Afaceri — se regăsesc astăzi în ofertele marilor universități ale lumii, oferind tinerilor oportunități de angajare pe piața muncii din Europa și alte zone de pe glob.

Tinerii care ar dori să urmeze una dintre aceste specializări o vor putea face de anul acesta.

‘Am decis și noi să ne aliniem pachetului academic de relații internaționale la nivelul universităților din Europa. Am trecut în ultimul an printr-un proces foarte laborios pentru a ne alinia la acest trend de modernizare nu numai al universităților, dar și al pieței muncii, în condițiile în care în astăzi există multe discuții despre tot felul de specializări universitare care corespund sau nu interesului tinerilor’, a spus Păun.

El a explicat că diplomația economică este extrem de bine cotată în prezent, fiind una dintre profesiile de vârf ale pieței din Europa.

‘La noi lipsește cu desăvârșire. În Occident în ultimii 10-15 ani mai toate marile universități au programe, fie de master, fie de licență, pe zona diplomației în afaceri’, a adăugat decanul.

După absolvirea acestor specializări, tinerii ar putea lucra consilieri sau referenți, fie în cadrul unei instituții, fie al unei companii private, pe probleme economice și relații internaționale, fie ca specialiști în diverse programe cu finanțare europeană sau internațională. De asemenea, absolvenții se vor putea ocupa și de relația de comunicare instituțională internațională.

‘Noi facem o comunicare aplicată pe un domeniu sau pe o zonă de interes. Dacă eu trimit într-o companie un asemenea tânăr, el cunoscând și limbile străine și fiind și specialist în diplomație de afaceri sau relații internaționale, poate lucra în domeniul comunicării instituționale. Toate aceste specializări sunt corelate cu COR (Clasificarea ocupațiilor din România) și cu ceea ce se întâmplă în Europa’, a spus Păun.

Decanul a explicat că, în condițiile în care universitățile trebuie să se orienteze și către piața globală pentru atragerea viitorilor studenți, asemenea specializări pot oferi tinerilor din cele mai îndepărtate colțuri ale lumii un motiv pentru a veni să studieze la Cluj. De asemenea, în condițiile în care oferta facultății este corelată cu ceea ce se întâmplă în mediul academic european, tinerii pot vedea în România fie o destinație, fie o poartă către viitoarea lor dezvoltare.

La rândul lor, studenții români primesc, prin acest tip de specializări, cunoștințele necesare pentru a face față unei piețe a muncii mai mari decât cea națională și chiar de a se descurca în teritorii noi pentru cultura noastră, pe care astăzi pe putem considera exotice.

Elaborarea dosarului pentru acreditarea celor trei specializări a durat mai mult de un an, echipa care a lucrat la proiect fiind formată din peste 15 persoane.

Reprezentanții FSE au cerut ARACIS aprobarea, pentru anul universitar 2017-2018, a câte 50 de locuri pentru Relații internaționale — Studii Asiatice, respectiv Americane și 100 de locuri pentru Relații Internaționale — Diplomație în Afaceri.

e-Cultura.info / Autor: Elena Stanciu

Conținutul website-ului www.e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Dacă ţi-a plăcut articolul dă un like, share-uiește cu prietenii.

Zygmunt Bauman, unul dintre cei mai influenţi sociologi ai secolului 20, a murit la vârsta de 91de ani – VIDEO


SURSA. The Guardian – Zygmunt Bauman: ‘No one is in control. That is the major source of contemporary fear’


Gânditor de stânga, evreu polonez, transfug în Uniunea Sovietică odată cu invazia naziştilor în Polonia, fidel al lui Stalin şi al regimului comunist până-n 1968, profesor în Israel, apoi la Leeds în Marea Britanie- repere ale celui care a definit modernitatea fluidă, ignorând morala clasică.

Fraza centrală a ultimelor sale lucrări este ”modernitatea fluidă”, prin care Bauman defineşte globalizarea şi critică societatea contemporană individualistă. O lume cu repere exclusiv în propria individualitate.

În cartea sa ”Modernity and the Holocaust”, Bauman argumenta că nazismul şi crimele sale în masă sunt conectate nu doar cu regresiunea spre barbarism a civilizaţiei, ci şi cu industrializarea. Maşinismul statului modern a făcut posibile crimele în masă.

e-Cultura.info

Conținutul website-ului www.e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Dacă ţi-a plăcut articolul dă un like, share-uiește cu prietenii.

Norvegia renunță la emisia radio în FM

Norvegia renunță la emisia radio în FM

Norvegia renunță la emisia radio în FM

Norvegia va deveni prima țară din lume care va renunța la frecvența radio FM. Posturile de radio care emit în FM își vor înceta emisia pe aceste frecvențe începând din această săptămână, iar procesul va fi încheiat până la finalul anului 2017, potrivit surselor guvernamentale.

Țara nord-europeană trece de la emisia radio pe frecvențe FM la cea în spectru digital — numită DAB (Digital Audio Broadcasting) — deoarece opțiunile digitale oferă mai multe canale, o calitate audio mai bună, dar și posibilitatea furnizorilor de a face economii.

”Principalul motiv pentru care Norvegia este prima (țară care renunță la această frecvență) se datorează peisajului norvegian, cu fiorduri adânci, munți înalți și comunități răspândite”, au arătat reprezentanții Guvernului într-o declarație. ”Acest lucru face ca transmisiunile în FM-ul norvegian să fie deosebit de scump în comparație cu alte țări”, precizează aceștia.

Guvernul estimează că posturile de radio vor economisi peste 200 de milioane de coroane (23,5 milioane de dolari) pe an renunțând la emisia în FM, permițându-le să investească fondurile în conținutul difuzat.

Trecerea de la analog la digital vine după mai bine de un deceniu de planificare la nivel guvernamental, iar autoritățile nu se așteaptă ca această măsură să afecteze locurile de muncă existente, mai arată CNN.

De la această trecere vor fi exceptate numai posturile de radio foarte mici, locale, acestea putând emite în continuare în FM.

În Norvegia nu există posturi de radio care emit în AM.

Potrivit celor care se opun acestei măsuri, trecerea de la analog la digital va face ca circa două milioane de mașini să nu mai aibă acces radio — fapt ce ar putea constitui un pericol asupra siguranței, după cum susțin criticii. De asemenea, Asociația posturilor de radio locale din Norvegia — Norsk Lokalradioforbund — a avertizat cu privire la impactul financiar resimțit de consumatorii care vor fi nevoiți să achiziționeze noi receptoare radio. Potrivit tabloidului Dagbladet, două treimi dintre respondenții la un sondaj recent s-au opus renunțării forțate la FM.

Și alte țări iau în calcul o astfel de măsură, astfel că urmările demersului din Norvegia vor fi atent monitorizate, precizează CNN.

Norvegia are o populație de circa 5,2 de locuitori, iar circa 70% au deja acces la radiouri în spectru digital — DAB, conform radio.no, un website susținut de radiodifuziunea publică.

e-Cultura.info/ Autor: Dana Purgaru

Conținutul website-ului www.e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Dacă ţi-a plăcut articolul dă un like, share-uiește cu prietenii.

NASA a anunțat două noi misiuni în cadrul programului Discovery

NASA a anunțat două noi misiuni în cadrul programului Discovery

NASA a anunțat două noi misiuni în cadrul programului Discovery

NASA a anunțat alegerea a două noi proiecte de misiuni spațiale spre asteroizi în cadrul programului Discovery, în scopul de a afla mai multe date despre perioada de început a sistemului nostru solar care are o vechime estimată la 4,6 miliarde de ani, conform AFP.

Pentru prima misiune, NASA a anunțat că urmează să lanseze o sondă în 2021 ce va studia așa-numiții asteroizi “troieni” aflați pe orbite stabile în jurul giganticei planete gazoase Jupiter, asteroizi considerați printre cele mai vechi relicve din perioada formării sistemului solar. Conform astronomilor în jurul lui Jupiter se află peste 2.300 de astfel de asteroizi troieni.

Denumită Lucy, în onoarea celebrei fosile de australopitec datând de 3,2 milioane de ani ce este considerată a fi unul dintre strămoșii speciei Homo sapiens, această sondă va profita de succesul misiunii New Horizons, care a survolat planeta pitică Pluto și explorează în prezent Centura Kuiper de asteroizi și comete transneptuniene, urmând să fie dotată cu variante mai noi ale instrumentelor științifice folosite cu succes în această misiune.

În ceea ce privește cea de-a doua misiune, NASA a programat lansarea pentru anul 2023 a sondei Psyche care urmează să se plaseze pe orbita lui 16 Psyche, unul dintre cele mai masive obiecte din Centura de asteroizi dintre Marte și Jupiter. Măsurând peste 200 de kilometri în diametru, 16 Psyche este considerat a fi nucleu expus, din fier, al unei protoplanete care nu s-a format niciodată, similar nucleului din fier al planetei noastre.

“16 Psyche este singurul astfel de obiect cunoscut din sistemul nostru solar și ne oferă oportunitatea de a observa direct un nucleu planetar”, a subliniat Lindy Elkins-Tanton, cercetător la Universitatea Statului Arizona.

“Lucy va studia misterele troienilor lui Jupiter, în timp ce Psyche va observa un asteroid metalic unic care nu a fost studiat niciodată”, a rezumat Thomas Zurbuchen, administrator adjunct al NASA, însărcinat cu programele științifice ale agenției americane.

“Am explorat planete telurice și gigantice planete gazoase așa cum este Jupiter, precum și alte interesante obiecte cosmice aflate pe orbită în jurul Soarelui”, a adaugat și Jim Green, directorul Departamentului de științe planetare din cadrul NASA. “Lucy va observa rămășițele procesului de formare a sistemului solar dintr-o zonă foarte îndepărtată, în timp ce Psyche va studia direct interiorul unui corp planetar. Aceste piese suplimentare din puzzle ne vor ajuta să înțelegem cum s-au format Soarele și planete din jurul său și cum a evoluat în timp sistemul nostru solar în care au înflorit și s-au perpetuat germenii vieții”, a mai spus el.

Lucy urmează să ajungă în apropierea unui prim troian al lui Jupiter în 2025 și va vizita alți 6 troieni jovieni între 2027 și 2033. Psyche va ajunge la destinația sa în 2030. Aceste două misiuni fac parte din programul Discovery lansat de NASA în 1992 cu scopul de a explora sistemul solar “mai bine, mai rapid și mai ieftin”. Costul celor două misiuni nu depășește 500 de milioane de dolari.

Printre misiunile cele mai celebre din cadrul programului Discovery se numără Mars Pathfinder, primul robot care a explorat suprafața lui Marte, Messenger, prima și deocamdată singura sondă amplasată pe orbita planetei Mercur dar și Dawn, prima sondă care a vizitat două dintre cele mai mari obiecte din Centura de asteroizi, protoplaneta Vesta și planeta pitică Ceres, fără a-l uita nici pe celebrul telescop Kepler care a permis lansarea unei adevărate vânători de exoplanete în căutarea unor planete cât mai asemănătoare Pământului.

e-Cultura.info / Autor: Codruț Bălu

Conținutul website-ului www.e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Dacă ţi-a plăcut articolul dă un like, share-uiește cu prietenii.

Habitatul conceput de NASA pentru prima misiune cu echipaj uman pe Marte

Habitatul conceput de NASA pentru prima misiune cu echipaj uman pe Marte

Habitatul conceput de NASA pentru prima misiune cu echipaj uman pe Marte

“Mars Ice Home”, habitatul conceput de NASA și câștigătorii unui concurs de proiecte pentru prima misiune umană pe Marte din 2030, arată ca un iglu și are meritul că este un excelent izolator împotriva radiațiilor cosmice, dar în același timp apa înghețată folosită pentru a ridica structura poate fi utilizată drept carburant pentru nava care va decola spre Pământ la finalul misiunii, relatează huffingtonpost.fr.

Chiar dacă Marte este noua frontieră a spațiului cosmic, agențiile de profil trebuie să aibă în vedere că oamenii nu pot fi trimiși aici ca pe Lună, pentru numai câteva zile. Având în vedere distanța care trebuie parcursă, va fi cu siguranță necesar ca astronauții să rămână pe Marte mai mult de un an pentru a rentabiliza călătoria.

Este motivul pentru care NASA se gândește deja, pentru misiunea sa cu echipaj uman prevăzută să aibă loc în 2030, la locuința marțiană. În 2015, agenția americană a lansat un concurs de arhitectură pentru un habitat care să poată fi imprimat tridimensional pe planeta roșie, care a fost câștigat de “Ice House”. La ceva mai mult de un după aceea, NASA a dezvoltat conceptul, care poartă acum numele de “Mars Ice Dome”, a anunțat agenția spațială americană la 29 decembrie.


SURSA. Youtube – THE MARS ICE HOME


Experții NASA, precum și echipe ale Team Space Exploration Architecture și Clouds Architecture, câștigătoare ale concursului, s-au reunit pentru a discuta despre fiabilitatea unei case de gheață pe Marte. Conceptul final este unul destul de diferit de cel original, care a câștigat concursul, precizează huffingtonpost.fr.

“Mars Ice Home” seamănă cu un soi de iglu, iar cochilia sa de gheață prezintă mai multe avantaje. Mai întâi, apa este un excelent izolator împotriva radiațiilor cosmice, în condițiile în care acestea reprezintă unul dintre principalele trei riscuri pentru viața umană pe marte, potrivit NASA. Stratul de gheață va fi mai gros la nivelul compartimentului echipajului, dar va lăsa să treacă lumina, la fel ca și restul materialelor alese, precizează agenția.

Există însă alte două avantaje ale utilizării unei carapace de gheață. Primul este că apa poate fi extrasă pe Marte, la nivelul de un metru cub pe zi cu tehnologiile actuale, ceea ce înseamnă că așa-zisul iglu poate fi umplut în 400 de zile. Habitatul, care va fi construit de roboți, va trebui din acest motiv să fie trimis pe Marte înaintea astronauților.

Celălalt avantaj este că apa poate fi apoi transformată în carburant pentru nava spațială care va ateriza pe Marte și apoi va redecola. Practic, igluul va fi în același timp o carapace de gheață și un rezervor.

În interiorul carapacei de gheață se afla un mare inel, care va fi locul de viață al astronauților. Materialele, imprimate tridimensional, vor fi ușoare și vor putea fi asamblate de roboți nu prea complicați, potrivit NASA.

În final, pentru a se asigură că viitorilor marțieni nu le va fi prea frig, NASA s-a gândit să adauge o pătură izolantă de dioxid de carbon între carapacea de gheață și habitat. Practic, astronauților nu le va mai rămâne decât să decoreze habitatul și să aducă lucrurile de care au nevoie pentru a trăi pe planeta roșie circa 550 de zile.

NASA precizează totuși că aceasta nu este decât una dintre soluțiile avute în vedere și că nu este una definitivă, deși are meritul de a răspunde unora dintre obstacolele importante în calea cuceririi Marte de către oameni.

e-Cultura.info / Autor: Florin Ștefan

Conținutul website-ului www.e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Dacă ţi-a plăcut articolul dă un like, share-uiește cu prietenii.

Fotografie de înaltă rezoluție care dezvăluie o parte dintre secretele nebuloasei Orion

Nebuloasa Orion

Nebuloasa Orion

Nebuloasa Orion, o prolifică pepinieră de stele din Calea Lactee, aflată la 1.350 de ani lumină distanță, a fost fotografiată în detaliu de telescopul VISTA din Atacama, Chile, aparținând Observatorului european austral (ESO), iar imaginea a fost prezentată miercuri pe site-ul eso.org, dezvăluind o parte dintre secretele acestei formațiuni cosmice.

Spectaculoasa nouă imagine este un mozaic de înaltă rezoluție al norului molecular Orion A, cea mai apropiată gigantică “fabrică de stele” cunoscută, realizat în zona de infraroșu apropiat a spectrului. Imaginea dezvăluie numeroase stele tinere și alte obiecte cosmice ce sunt de obicei ascunse în norii nebuloasei.

Noua imagine reprezintă, conform ESO, un nou pas către elucidarea procesului de naștere stelară din Orion A, atât pentru stele ultra masive cât și pentru cele cu masă relativ mică, de tipul Soarelui. Obiectivul telescopului VISTA a străpuns norii nebuloasei dezvăluind și alte comori ascunse, precum discurile de praf și gaze fierbinți din care se pot naște noi stele (discuri protostelare), obiecte Herbig-Haro (zone de nebulozitate de scurtă durată, de ordinul câtorva mii de ani, asociate aprinderii unor noi stele) roiuri mici de stele și chiar roiuri galactice vizibile în spatele Căii Lactee.

Descoperită în secolul XVII și cunoscută și sub numele de catalog Messier 42, nebuloasa Orion este constituită din gaze cosmice și praf interstelar iluminate de numeroase stele tinere. Această formațiune se întinde pe aproximativ 30 de ani lumină (1 an lumină — distanța parcursă de lumină într-un an — este egal cu aproximativ 9.461 miliarde de kilometri).

e-Cultura.info / Autor: Codruț Bălu

Conținutul website-ului www.e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Dacă ţi-a plăcut articolul dă un like, share-uiește cu prietenii.

Ceremonia de înmânare a medaliilor premiului Nobel, a avut loc la Stockholm

Ceremonia de înmanare a medaliilor premiului Nobel 2016

Ceremonia de înmanare a medaliilor premiului Nobel 2016

Premiile Nobel pentru disciplinele științifice, economie și literatură au fost înmânate laureaților la Stockholm, de către regele Suediei, Carl al XVI-lea Gustaf, cu excepția notabilă dar previzibilă a laureatului pentru literatură, cantautorul american Bob Dylan, care nu a fost prezent la eveniment conform AFP.

În cadrul festiv organizat ca în fiecare an, la Konserthuset (marea sală de concerte din Stockholm, sediul filarmonicii regale suedeze) de către Fundația Nobel, cei 9 laureați prezenți la eveniment au intrat în posesia unei diplome și a unei medalii din aur.

Laureatul premiului pentru Literatură, Bob Dylan, legendă vie a muzicii de protest americane, s-a scuzat că nu a putut participa, invocând “alte aranjamente”. El va intra în posesia premiului în 2017.

În încercarea de a-i suplini absența lui Bob Dylan, cântăreața americană Patti Smith, o mare admiratoare a acestuia, a interpretat unul dintre cântecele lui celebre, “A Hard Rain’s A-Gonna Fall”. Cuprinsă de emoții, Patti Smith s-a oprit pentru un moment din cântat, căutându-și cuvintele, apoi s-a scuzat și a reluat interpretarea susținută de aplauzele călduroase ale celor aproximativ 1.500 de invitați aleși, membri ai academiei, ai instituțiilor publice și oameni de afaceri.

Cei prezenți s-au bucurat de o atmosferă deosebită într-o sală grandioasă, decorată cu compoziții florale în culorile roz și roșu, oferite de San Remo, orașul italian în care a murit Alfred Nobel la 10 decembrie 1896.

Britanicul David J. Thouless, câștigător al premiului Nobel pentru Fizică și, la 82 de ani, decanul de vârstă al laureaților din acest an, a fost primul care a intrat pe scenă, urmat de compatrioții săi Duncan Haldane și Michael Kosterlitz, cu care a împărțit premiul.

Francezul Jean-Pierre Sauvage, britanicul Fraser Stoddart și olandezul Bernard Feringa, laureații Nobelului pentru Chimie, au urmat pe scenă pentru a-și primi distincțiile, după ei venind rândul niponului Yoshinori Ohsumi, câștigătorul Nobelului pentru Medicină.

Ultimii care au urcat pe scenă au fost americano-britanicul Oliver Hart și finlandezul Bengt Holmstrom, laureații Nobelului pentru Economie. Ceremonia a fost încheiată cu intonarea imnului național suedez.

Ceremonia de premiere a fost urmată de un banchet festiv în sala Blue Hall a primăriei din Stockholm, iar regele Carl al XVI-lea Gustaf a susținut un toast în onoarea laureaților. La banchet au participat 1.300 de invitați.

În afara medaliei și unei diplome, fiecare premiu Nobel este însoțit de un cec în valoare de 8 milioane de coroane suedeze (aproximativ 825.000 de euro).

e-Cultura.info / Autor: Codruț Bălu


Dacă ţi-a plăcut articolul dă un like, share-uiește cu prietenii.

Secretul complexului Stonehenge din Marea-Britanie

Motivul pentru care a fost construit complexul Stonehenge ar putea fi dezvăluit cu ajutorul a 15 noi monumente adiacente care au fost descoperite de curând sub celebra structură neolitică din Marea Britanie, informează dailymail.co.uk.

Oamenii admiră de mai multe mii de ani maiestuosul complex neolitic Stonehenge, însă scopul original al acestui monument a rămas până în zilele noastre un mister. Un studiu recent a descoperit 15 monumente neolitice noi, îngropate în jurul misteriosului complex aflat în comitatul britanic Wiltshire.

Un arheolog consideră că aceste monumente adiacente ar putea oferi dovada faptului că Stonehenge se afla chiar în centrul unui aglomerat sit folosit în timpul procesiunilor şi ritualurilor de oamenii care au trăit în acea regiune în urmă cu 4.000 de ani.

Vince Gaffney, profesor de arheologie la Universitatea Birmingham, face parte din Stonehenge Hidden Landscapes Project – un proiect de colaborare pe patru ani cu Institutul Ludwig Boltzmann pentru Prospectări Arheologice şi Arheologie Virtuală din Austria. Cercetătorii din acest proiect au realizat prima scanare subterană a zonei din jurul complexului Stonehenge, întinsă pe o suprafaţă de 6 kilometri pătraţi.

Ei au descoperit astfel 15 monumente neolitice, al căror rol este deocamdată puţin cunoscut, iar printre acestea se află formaţiuni circulare, gorgane, puţuri şi canale, care ar putea oferi informaţii preţioase despre celebrul sit preistoric. În vara anului 2009, geofizicienii au folosit senzori magnetici şi un radar subteran special pentru a scana regiunea din jurul Stonehenge, detectând aceste structuri necunoscute.

Senzorii i-au ajutat pe experţi să găsească dovezi directe ale unor săpături străvechi şi clădiri, prin cartografierea variaţiilor din câmpul magnetic al Terrei.

Profesorul Gaffney consideră, pe baza noilor descoperiri, că Stonehenge nu era un monument izolat într-un peisaj nealterat, întrucât în jurul complexului neolitic au existat activităţi umane intense.

În 1620, oamenii din epocă au descoperit cranii de bovine şi cărbune ars în centrul cercului de pietre neolitice, iar, în urmă cu câteva decenii, datările de carbon i-au determinat pe savanţi să afirme că Stonehenge a fost construit în jurul anului 2600 î.e.n.

În 2003, Mike Parker Pearson, de la University College London, a afirmat că muncitorii care au construit Stonehenge locuiau într-o aşezare din apropiere, Durrington Walls. El a făcut această afirmaţie după ce a descoperit rămăşiţele unor colibe, instrumente şi oase de animale. El a mai spus, de asemenea, că cercul de pietre neolitice era de fapt un cimitir, dar şi un monument religios.

În cel mai recent studiu, realizat pe durata a patru ani, oamenii de ştiinţă au realizat o hartă a peisajului zonei din jurul complexului Stonehenge. Ei au inclus în această hartă şi o fâşie lungă de pământ, denumită Curcus, care se întinde de la est la vest pe o distanţă de circa 3 kilometri. Se crede că acea barieră sub formă de şanţ precede monumentul neolitic cu câteva sute de ani.

Gorganele din Curcus – cimitire – din partea de sud a acestei fâşii de pământ au fost marcate de savanţi, ca şi cele 15 noi monumente neolitice. Conţinuturile lor vor fi examinate cu ocazia unor săpături ulterioare. Istoricii nu sunt deocamdată siguri în legătură cu scopul fâşiei Curcus, însă profesorul Gaffney crede că aceasta era “o mare barieră la nord de Stonehenge”.

Alţi experţi cred că monumentul era asociat cu trecerea Soarelui pe cer şi această teorie pare să fie susţinută de noi dovezi. Cercetătorii au descoperit mai multe breşe în acel canal, inclusiv o spărtură mare în partea de nord, care permitea oamenilor să intre şi să iasă din Curcus. Profesorul Gaffney crede că acele breşe serveau de “canale prin peisaj”, care permiteau oamenilor să călătorească spre nord şi spre sud.

Cercetătorii au găsit şi un puţ uriaş în partea terminală estică din fâşia Curcus, al cărui capăt superior este în prezent acoperit cu un strat de pământ cu grosimea de 1 metru. Întrucât puţul era foarte larg – diametrul fiind de 4,5 metri -, oamenii de ştiinţă cred că acesta era folosit pentru ritualuri, ca “un fel de bornă, de indicator”. Puţul se află, totodată, pe direcţia lăsată de umbra Soarelui pe Pământ în timpul solstiţiului de vară.

“E prea mare coincidenţa! În acel punct ne-am spus: «Ce se află la celălalt capăt?». Şi acolo am găsit un alt puţ. Sunt două puţuri, care marchează răsăritul şi apusul Soarelui în timpul solstiţiului de vară, aflate într-un monument despre care se presupune că are legătură cu trecerea Soarelui pe cer”, a adăugat profesorul britanic.

În cea mai lungă zi a anului, cele două puţuri formează un triunghi cu Stonehenge, marcând răsăritul şi apusul Soarelui. Cercetătorul britanic este de părere că în cele două puţuri ardeau focuri puternice şi că Stonehenge a fost astfel conceput pentru a putea fi văzut zi şi noapte, în special în momentul răsăritului şi apusului Soarelui. El mai crede că Stonehenge era de asemenea locul în care aveau loc procesiuni religioase “monumentale”.

e-Cultura.info




  
  • CATEGORII

  •   
                                                                                  Carte   Arte vizuale   Cronică de teatru   Teateru-Film   Muzică-Dans   Etnografie   Târguri și expiziții   Istorie   Cetăți și castele                                                                                   Spiritualitate   Articole Externe   Știință   Interviu   Documentar    Personalități culturale   Actualitate culturală   Emisiuni   Live

     
        
  • DESPRE

  •   
                                                                                 Despre   Termeni și condiții   Cod de conduită   Politică de cookkie   Kit de presă   Hartă site   Portofoliu   Susține site-ul   Contact

     
     
  •  

     

    © 2020 e-Cultura.info. Toate drepturile rezervate.

    Site premiat în cadrul festivalului Simfest



    Conținutul acestului site se supune legii dreptului de autor. Este interzisă republicare, redistribuirea, publicarea în eter sau pe alte site-uri fără un acord prealabil.