fbpx

Tatiana Ţîbuleac, recompensată cu Uniunii Europene pentru Literatură

Tatiana Ţîbuleac

Tatiana Ţîbuleac

Românca Tatiana Ţîbuleac se numără printre cei 14 câştigători ai ediţiei 2019 a Premiilor Uniunii Europene pentru Literatură, a anunţat de ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, Valer-Daniel Breaz, şi Comisarul European pentru Educaţie, Cultură, Tineret şi Sport, Tibor Navracsics, în cadrul unui eveniment organizat la sediul Reprezentanţei Permanente a României pe lângă UE.

“Cei 14 câştigători ai ediţiei din acest an au fost: Laura Fredenthaler (Austria), Piia Leino (Finlanda), Sophie Daull (Franţa), Reka Man-Varhegyi (Ungaria), Beqa Adamashvili (Georgia), Nikos Chryssos (Grecia), Jan Carson (Irlanda), Giovanni Dozzini (Italia), Daina Opolskaite (Lituania), Marta Dzido (Polonia), Tatiana Ţîbuleac (România), Ivana Dobrakovova (Slovacia), Halya Kerosina Shyyan (Ucraina) şi Melissa Harrisson (Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord)”, informează MCIN, într-un comunicat.

“Literatura europeană este o componentă fundamentală a identităţilor noastre culturale, iar prin intermediul traducerilor contribuie la crearea unui spaţiu cultural comun. Sunt bucuros că familia câştigătorilor s-a extins astăzi şi va include mai mulţi autori ale căror opere vor fi traduse, facilitând circulaţia acestora la nivel transfrontalier, în interesul cetăţenilor europeni”, a spus Valer-Daniel Breaz.

Ceremonia de decernare a premiilor, în prezenţa tuturor autorilor câştigători, va avea loc la 2 octombrie, la Bozar, în Bruxelles.

“Premiul Uniunii Europene pentru Literatură arată creativitatea şi diversitatea literaturii europene şi recunoaşte importanţa sectorului nostru de carte”. “Prin intermediul programului Europa Creativă, Comisia Europeană ajută autori, editori, traducători şi comercianţi de cărţi să aducă varietate şi calitate pentru cititori din Europa şi dincolo de ea. Felicit călduros toţi câştigătorii din acest an”, a adăugat la rândul său, Comisarul Tibor Navracsics.

Premiul Uniunii Europene pentru Literatură (EUPL) recunoaşte tinere şi emergente talente literare din Europa şi evidenţiază bogăţia literaturii europene contemporane, atrăgând totodată atenţia asupra unicităţii patrimoniului cultural şi lingvistic al continentului.

Până în prezent, EUPL a fost acordat unui număr de 108 autori din 41 ţări în decursul unui deceniu de la instituire. EUPL este organizat de un consorţiu format din Federaţia Europeană şi Internaţională a Librăriilor (EIBF), Consiliul Scriitorilor Europeni (EWC) şi Federaţia Editorilor Europeni (FEP), cu sprijinul Comisiei Europene. Finanţat de Europa Creativă, Premiul este accesibil tuturor ţărilor care participă la acest program de finanţare al UE, care sprijină sectoarele culturale şi creative în perioada 2014-2020.

e-Cultura.info/ Autor: Daniel Popescu.


Share-uiește cu prietenii.

Cămpurile obligatorii sunt marcate cu *.

Datele dumneavastră sunt prelucrate. Apasă mai jos daca ești de acord


 

Conținutul acestui site este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

 
 

 

VEZI ȘI ALTE ARTICOLE
  
 


 

VEZI ȘI EMISIUNI


Abonează-te



               Știri pe scurt

 


               Caledoscop


               Zoom

 


               Ediție specială

                                                                           Urmărește-ne și în social media

                                                                   








  
  • CATEGORII

  •   
                                                                                  Carte   Audiobook   Arte vizuale   Cronică de teatru   Teateru-Film   Muzică-Dans   Etnografie   Târguri și expiziții   Istorie   Cetăți și castele                                                                                   Spiritualitate   Cuvinte ale ierarhilor   Articole Externe   Știință   Interviu   Documentar    Personalități culturale   Actualitate culturală                                                                               Emisiuni   Live

     
        
  • DESPRE

  •   
                                                                                 Despre   Termeni și condiții   Cod de conduită   Politică de cookkie   Kit de presă   Hartă site   Portofoliu   Susține site-ul   Contact

     
     
  •  

     

    © 2020 e-Cultura.info. Toate drepturile rezervate.

    Site premiat în cadrul festivalului Simfest



    Conținutul acestului site se supune legii dreptului de autor. Este interzisă republicare, redistribuirea, publicarea în eter sau pe alte site-uri fără un acord prealabil.