Teatrul Evreiesc, în impas; unul dintre spații, vandalizat

Teatrul Evreiesc

Teatrul Evreiesc

Unul dintre spațiile în care Teatrul Evreiesc de Stat își păstrează decorurile și echipamentele tehnice necesare derulării în bune condiții a spectacolelor a fost vandalizat în urmă cu câteva zile, pierderile materiale ridicându-se, la o primă evaluare, la aproximativ 10.000 de euro, au anunțat duminică reprezentanții teatrului.

Managerul instituției, actrița Maia Morgenstern, a declarat, că actorii și personalul administrativ din Teatrul Evreiesc de Stat vor face tot ce se poate ca noua stagiune să nu fie afectată de această situație.

“În primul rând, este de evaluat care este paguba, aceste lucruri ni s-au cerut. Vedem cum putem continua și cum ne putem desfășura activitatea în aceste condiții. O să găsesc modalități prin care noi să ne continuăm activitatea, și anume: vom închiria, achiziționa, cere sprijinul colegilor din alte teatre și, trebuie să spun, că totdeauna ne-am bucurat și de sprijin, și de înțelegere, și de ajutor. După ce voi discuta și cu colegii și cu cei de la tehnic care sunt spectacolele, vom vedea ce avem de făcut. Eu cred că da (n.r. — deschide noua stagiune a TES). Nu știu. Astăzi nu știu. Trebuie analizată situația foarte serios, pentru că nu este vorba nici de compromis, nici de bifat o acțiune, trebuie doar să fie bine”, a spus Maia Morgenstern informează Agerpres.

Ea a precizat că, în această perioadă, se pregătea noua stagiune a teatrului.

“Ne pregăteam, urma să intrăm în repetiții, urmează să avem Festival Internațional de Teatru Idiș, urma să începem stagiunea și suntem bucuroși că am fost contractați și contactați și suntem sub contract și cu alte orașe din București care au invitat teatrul să vină cu spectacole. Nu știți câtă bucurie este că suntem doriți și chemați, iar acum … este foarte complicat”, a mai spus managerul instituției.

Potrivit acesteia, Teatrul Evreiesc de Stat “se află în șantier, în reparație, reconfigurare, restaurare” de mai mult timp, iar tot patrimoniul instituției este depozitat, “prin bunăvoința altor teatre”, și într-o clădire dezafectată pusă la dispoziție “prin bunăvoința unei fundații”.

“Clădirea Teatrului Evreiesc de Stat, clădire declarată monument istoric pe lista de patrimoniu, se află în șantier, în reparație, reconfigurare, restaurare, astfel încât noi ne-am desfășurat activitatea cum am putut, unde am putut, spații închiriate prin bunăvoința altor teatre, depozitându-ne patrimoniul — decoruri, echipamente, tehnică de iluminat, tot ce se cuvine să aibă un teatru pentru buna desfășurare — unde s-a putut, prin bunăvoința altor teatre, prin bunăvoința unei fundații ce ne-a pus un spațiu la dispoziție, o clădire dezafectată, astfel încât noi ne-am depozitat decorurile și echipamentul tehnic sub pază, bineînțeles. Lucrările la reconstrucția teatrului se amână și se tot amână și se lungesc și se complică pentru motive pe care eu, personal, nu le înțeleg. Este de notat că Teatrul Evreiesc de Stat are încă o clădire ce se numește extindere Teatru Evreiesc de Stat care nu se află în posesia noastră, nu putem intra acolo din motive pe care iarăși eu nu le înțeleg, astfel încât noi suntem pe drumuri. Spațiile pe care noi le închiriem le facem ținând seama de termenele pe care le primim din partea constructorului”, a mai declarat actrița.

Ea a arătat că au fost făcute nenumărate memorii către primărie, în care au evidențiat ”situația precară, neomenească, în care angajații teatrului sunt obligați să își continue activitatea”.

e-Cultura.info / Autor: Petronius Craiu


Dacă ţi-a plăcut articolul dă un like, share-uiește cu prietenii.
URMĂREȘTE
e-cultura.info pe FACEBOOK și e-cultura.info pe TWITTER

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Citrește și

*/                                                                                                                                                                                                                                                                                                        Acasă    Teatre    Muzee    Personalități culturale   Carte   Actualitate culturală   Arte vizuale   Teatru și Film   Muzică-Dans   Știință   Festival                                                                      Articole Externe   Interviu   Documentar    Spiritualitate   Știri estivale   Declarația Zilei   Etnografie   Istorie   Timișoara 2021   Multimedia    
                                                                     Proiecte Culturale                                                                                                                                                                                                                                                                   Despre   Cod de conduită   Termeni și condiții   Protecția datelor   Politică de cokie   Arhivă   Sitemap   Contact

© 2014 - 2018 e-Cultura.info.  Toate drepturile rezervate.

                                                    
                                                               

Conținutul acestui site este proprietatea e-Cultura.info. Este interzisă republicarea, redistribuirea, publicarea în eter a conținutului, fără un acord prealabil.