fbpx

                                                                             pictogramae

Teatrul Muzical “Ambasadorii”, o nouă instituţie publică de spectacole

Palatul Național al Copiilor

Palatul Național al Copiilor

Teatrul Muzical “Ambasadorii”, o nouă instituţie publică de spectacole şi concerte, în subordinea Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale (MCIN), va reuni absolvenţi ai liceelor şi universităţilor de profil, oferind în acest fel locuri de muncă pentru tinerii artişti, anunţă MCIN.

Potrivit unui comunicat al MCIN, Guvernul a adoptat în şedinţa de miercuri o Hotărâre privind înfiinţarea şi funcţionarea Teatrului Muzical “Ambasadorii”, precum şi pentru modificarea şi completarea Anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 90/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale.

Potrivit notei de fundamentare a proiectului de act normativ, la iniţiativa şi propunerea Palatului Naţional al Copiilor, a Uniunii Criticilor Muzicali şi a Forumului Muzical Român, se consideră necesară înfiinţarea unei noi instituţii publice de spectacole şi concerte, în subordinea Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, denumită Teatrul Muzical Ambasadorii’. Angajaţii noii instituții ar urma să fie absolvenţii liceelor de profil şi ai Universităţii de Muzică, oficialii încercând în acest fel să ofere locuri de muncă absolut necesare pentru tinerii solişti.

CITEȘTE ȘI  Peste 50 de evenimente la Gala Absolvenților UNATC 2019

Potrivit ministrului Culturii şi Identităţii Naţionale, Valer-Daniel Breaz, instituţia nou înfiinţată va reprezenta “o ofertă atractivă pentru publicul tânăr”.

“Într-o lume digitală în care tinerii sunt, pe bună dreptate, orientaţi către cunoaştere prin intermediul social media, ne propunem ca instituţia nou înfiinţată să reprezinte o ofertă atractivă pentru publicul tânăr, deschizând o poartă către educaţie, prin cultură”, a explicat Valer-Daniel Breaz, citat în comunicat.

Teatrul Muzical “Ambasadorii” va funcţiona ca instituţie publică de spectacole şi concerte, cu personalitate juridică, aflată în subordinea Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, conform prevederilor OUG nr. 21/2007 privind instituţiile şi companiile de spectacole sau concerte, precum şi desfăşurarea activităţii de impresariat artistic, cu modificările şi completările ulterioare.

Instituţia va fi condusă de un manager desemnat pe baza unui concurs de proiecte de management, organizat în conformitate cu prevederile OUG nr. 189/2008 privind managementul instituţiilor publice de cultură, cu modificările şi completările ulterioare, mai informează MCIN.

e-Cultura.info / Autor: Daniel Popescu.


Share-uiește cu prietenii.

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Citrește și

                                                                     

                                                                                                                                                                                         Acasă    Carte   Arte vizuale   Teatru și Film   Muzică-Dans   Etnografie   Istorie   Spiritualitate   Articole Externe   Știință   Festival                                                                      Actualitate culturală   Interviu   Documentar   Știri estivale   Proiecte Culturale   Timișoara 2021   Emisiuni
                                                                                                                                                                   
                                                                     Despre   Cod de conduită   Termeni și condiții   Protecția datelor   Politică de cookies   Arhivă   Hartă site   Press kit   Contact

© 2014 - 2019 e-Cultura.info.

                                          
                                                                     
                                                                                                         

                                                                                                                                                                                                                    
Versiunea: mobil  |  computer