fbpx

Teatrul Naţional îşi limiteză activităţile din cauza restrângerii bugetare

Teatrul Naţional București

Teatrul Naţional București

Teatrul Naţional “I. L. Caragiale”, asemenea multor altor instituţii de cultură, este obligat să îşi limiteze, deocamdată, activităţile, din cauza drasticelor restrângeri bugetare, anunţă instituţia, printr-un comunicat de presă.

“Suntem pentru prima dată în situaţia de a putea promite ferm doar o singură premieră spectatorilor de teatru care aşteaptă ca stagiunea TNB să reînceapă în forţă în septembrie! Aşadar, deschiderea stagiunii 2019 – 2020 la TNB va avea loc la Sala Studio, cu premiera spectacolului “Neguţătorul din Veneţia” de William Shakespeare, în regia şi versiunea scenică a lui Alexander Morfov, cu Ion Caramitru, Richard Bovnoczki, Alexandru Potocean, Ada Galeş în rolurile principale, secondaţi de o distribuţie numeroasă. Decorurile – Alexander Morfov şi Gabi Albu; costumele – Liliana Cenean; coregrafia – Inga Krasovska; light design – Chris Jaeger. Aflat la limita supravieţuirii artistice din cauza drasticelor restrângeri bugetare, Teatrul Naţional “I. L. Caragiale”, asemenea multor altor instituţii de cultură, este obligat să îşi limiteze, deocamdată, activităţile”, precizează comunicatul citat.

Managerul TNB, Ion Caramitru, afirmă că instituţia se află în faţa unui “faliment” care ţine de “proasta gospodărire a întregului sistem financiar românesc”.

“Ceea ce trăim acum, nu numai în Teatrul Naţional, ci absolut în toate instituţiile care sunt acum în subordinea Ministerului Culturii, dar şi în instituţiile din subordinea Primăriei Generale, este fără precedent”, spune Caramitru. “Noi am devenit “operaţionali” abia la mijlocul lunii mai. Până în acel moment nu am avut dreptul să cheltuim lunar decât ceea ce legea ne permite, adică a 12-a parte din bugetul anului anterior, deci o sumă infimă! Din aceste sume pe care le-am avut la dispoziţie am putut face două spectacole – “Preşul” de Ion Băieşu la Sala Studio şi “Class” la Sala Atelier. Două spectacole cu cheltuieli relativ mici. (…) Cum abia în 15 mai am avut liber la cheltuieli, vă daţi seama că într-o lună nu puteam deschide finanţarea, să facem şi decoruri, şi costume, să plătim contracte de drepturi de autor, să rezervăm sala pentru alte premiere de anvergură etc. La ora aceasta, nu pot să vă spun ce alte spectacole se vor face în acest an, pentru că nu vă pot spune care este situaţia la zi”, a precizat Ion Caramitru.

El a reamintit că până în acest an TNB a avut o producţie, în medie, de opt spectacole pe an, iar în acest an, în cel mai fericit caz, s-ar putea realiza patru premiere.

Potrivit lui Caramitru, ministerul a scăzut bugetul TNB de la capitolul “Bunuri şi servicii” cu 2 milioane de lei şi a crescut obligaţiile la capitolul “Venituri proprii” cu un milion.

“Cu alte cuvinte, primim mai puţini bani pentru producţii şi ni se creşte valoarea vânzării producţiilor pe care nu le putem face de fapt sau le facem pe jumătate. (…) După calculele mele de artist “liber cugetător”, ne aflăm în faţa unui faliment. Falimentul ţine de proasta gospodărire a întregului sistem financiar românesc. Există un faliment la vedere. Deşi am fost la ministru împreună cu 20 de manageri din ţară, toate Operele Naţionale, toate Teatrele Naţionale, Muzeul Naţional de Istorie, Muzeul de Artă, “Antipa” etc., cu un document trimis sub semnătura mea şi a lor, pentru a discuta faţă în faţă despre acest faliment în care suntem aduşi, nu am ajuns la nicio concluzie”, precizează Caramitru.

Managerul TNB a atras atenţia că vor fi afectaţi angajaţii teatrului.

e-Cultura.info / Autor: Alina Novăceanu.


Share-uiește cu prietenii.

Cămpurile obligatorii sunt marcate cu *.

Datele dumneavastră sunt prelucrate. Apasă mai jos daca ești de acord


 

Conținutul acestui site este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

 
 

 

VEZI ȘI ALTE ARTICOLE
  
 


 

VEZI ȘI EMISIUNI


Abonează-te



               Știri pe scurt

 


               Caledoscop


               Zoom

 


               Ediție specială

                                                                           Urmărește-ne și în social media

                                                                   








  
  • CATEGORII

  •   
                                                                                  Carte   Arte vizuale   Cronică de teatru   Teateru-Film   Muzică-Dans   Etnografie   Târguri și expiziții   Istorie   Cetăți și castele                                                                                   Spiritualitate   Articole Externe   Știință   Interviu   Documentar    Personalități culturale   Actualitate culturală   Emisiuni   Live

     
        
  • DESPRE

  •   
                                                                                 Despre   Termeni și condiții   Cod de conduită   Politică de cookkie   Kit de presă   Hartă site   Portofoliu   Susține site-ul   Contact

     
     
  •  

     

    © 2020 e-Cultura.info. Toate drepturile rezervate.

    Site premiat în cadrul festivalului Simfest



    Conținutul acestului site se supune legii dreptului de autor. Este interzisă republicare, redistribuirea, publicarea în eter sau pe alte site-uri fără un acord prealabil.



                                                                                                                                                    

  • Centrul de preferințe pentru confidențialitate

    carte

    “Cookie”-urile au rolul de a facilita accesul si livrarea serviciilor folosite de utilizator de internet, precum personalizarea anumitor setari (limba, tara, preturi afisante in moneda nationala. “Cookie”-urile, pe baza informatiilor pe care le aduna despre utilizatori, ii ajuta pe detinatorii de site-uri sa isi eficientizeze produsul astfel incat acesta sa fie cat mai usor accesat de catre utilizatori, de asemenea cresc gradul de eficienta a publicitatii online si nu in ultimul rand pot permite aplicatiilor multimedia sau de alt tip de pe alte site-uri sa fie incluse intr-un anumit sote pentru a face navigarea mai utila.

    “Cookie”-urile au rolul de a facilita accesul si livrarea serviciilor folosite de utilizator de internet, precum personalizarea anumitor setari (limba, tara, preturi afisante in moneda nationala. “Cookie”-urile, pe baza informatiilor pe care le aduna despre utilizatori, ii ajuta pe detinatorii de site-uri sa isi eficientizeze produsul astfel incat acesta sa fie cat mai usor accesat de catre utilizatori, de asemenea cresc gradul de eficienta a publicitatii online si nu in ultimul rand pot permite aplicatiilor multimedia sau de alt tip de pe alte site-uri sa fie incluse intr-un anumit sote pentru a face navigarea mai utila.