Trupa Iosif Vulcan a Teatrului “Regina Maria” din Oradea va prezenta, duminică, a treia premieră din acest an, “…Escu” de Tudor Muşatescu, în regia lui Claudiu Goga.
Următoarele reprezentaţii ale comediei satirice muşcătoare “…Escu”, una dintre cele mai valoroase piese ale dramaturgului Tudor Muşatescu, vor avea loc pe 2 aprilie, 20 aprilie şi 10 mai.
Acţiunea piesei se petrece în jurul anului 1933 şi vine în continuarea evenimentelor din “Titanic Vals”. Personajul principal este Decebal (fiul cel mic al funcţionarului Spirache Necşulescu, ajuns acum la maturitate), un politician parvenit, care-şi schimbă culoarea partidului cu aceeaşi frecvenţă cu care îşi schimbă cravata şi care, după cum sugerează şi numele piesei, este doar un “escu”, lipsit atât de convingeri personale cât şi de scrupule.
“Aspiraţiile acestuia vizează funcţia de ministru, pentru obţinerea căreia este capabil să recurgă la orice mijloace. Şiret şi perseverent, ştie când şi cum să se folosească de împrejurări pentru a se situa în cea mai avantajoasă poziţie, prin demagogie, intrigi şi manipulare. De altfel, toţi membrii familiei lui Decebal fac parte, individual, dar şi colectiv, din tipologii şi arhetipuri caragialeşti, creând împreună o comedie alertă şi intensă”, se arată în comunicat.
Spectacolul este pus în scenă de reputatul regizor Claudiu Goga, deţinător al unui premiu UNITER încă de la debut, a cărui concepţie regizorală se remarcă prin spectacole răsplătite cu numeroase premii pentru Cel mai bun regizor. Cu Teatrul “Regina Maria” se află la a doua colaborare, după ce, în anul 2006 a pus în scenă la Oradea spectacolul “După ploaie” de Sergi Belbel.
Din distribuţia spectacolului fac parte actorii: Sorin Ionescu (Decebal Necşulescu), Şerban Borda (Bébé Damian), Denisa Vlad (Nina Damian), Anda Tămăşanu (Amélie), Elvira Rîmbu (Miza General Stamatescu), Petre Ghimbăşan (Generalul Stamatescu), Alin Stanciu (Traian Necşulescu), Sebastian Lupu (Iorgu Langada), George Dometi (Platon Stamatescu), Pavel Sîrghi (un comisar) Alexandru Rusu (Fane/ Pişilică), Eugen Neag (Fane/ Pişilică), Mirela Niţă Lupu (Mitzi), Adela Lazăr (Ana), Andrian Locovei (un gardian).
e-Cultura.info / Autor: Eugenia Paşca.
Share-uiește cu prietenii.