Tenorul Andrei Lazăr este noul director interimar al Teatrului Stela Popescu

Tenorul Andrei Lazăr este noul director interimar al Teatrului Stela Popescu

Tenorul Andrei Lazăr este noul director interimar al Teatrului Stela Popescu

Tenorul Andrei Lazăr este noul director interimar al Teatrului Stela Popescu, potrivit unui comunicat al Primăriei Capitalei.

Primarul general, Gabriela Firea, l-a numit pe tenorul Andrei Mihai Lazăr în această funcţie începând cu data de 7 iunie şi l-a asigurat de toată susţinerea sa, conform sursei citate.

Tenorul Andrei Lazăr este absolvent al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, iar cariera sa artistică îl descrie ca pe unul dintre tinerii artişti cei mai valoroşi ai scenei de operă şi musical actuale, preocupările sale extinzându-se şi în zona repertoriului de lied şi vocal-simfonic, informează comunicatul.

Distins cu Marele Trofeu al Concursului Naţional de Lied “Ionel Perlea” (ediţia a XIII-a), cu Premiul al II-lea în cadrul Concursului Naţional de Interpretare a Liedului Românesc (ediţia a IV-a), precum şi cu Premiul Forumului Muzical Român (2013), asociat din 2011 proiectelor Studioului Experimental de Operă şi Balet “Ludovic Spiess“, Andrei Lazăr a devenit ulterior solist al Operei Naţionale din Bucureşti şi a evoluat în zeci de titluri de operă din repertoriul teatrului, precum şi în numeroase recitaluri sau concerte.

A colaborat cu regizori de operă şi dirijori de prestigiu şi are în palmares numeroase apariţii în recital şi concert.

Împreună cu echipa Operei Comice pentru Copii, al cărei solist a fost între anii 2008-2016, a contribuit la educaţia micilor spectatori prin zeci de producţii şi sute de spectacole, îmbogăţindu-şi palmaresul cu titluri de operă bufă, musical, vodevil, operetă sau concert interactiv.

Tot alături de Opera Comică a participat la numeroase turnee în cele mai importante centre culturale din România, în ţări de pe patru continente (India, Statele Unite, Israel, Germania, Cehia, Italia, Tunisia, Spania, Canada, Egipt, Croaţia), ducând mesajul culturii noastre la festivaluri de profil sau în faţa publicului diasporei.

e-Cultura.info /Autor: Iulia Carciog.


Dacă ţi-a plăcut articolul dă un like, share-uiește cu prietenii.

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Citrește și

*/                                                                                                                                                                                                                                                                                                        Acasă    Teatre    Muzee    Personalități culturale   Carte   Actualitate culturală   Arte vizuale   Teatru și Film   Muzică-Dans   Știință   Festival                                                                      Articole Externe   Interviu   Documentar    Spiritualitate   Știri estivale   Declarația Zilei   Etnografie   Istorie   Timișoara 2021   Multimedia    
                                                                     Proiecte Culturale                                                                                                                                                                                                                                                                   Despre   Cod de conduită   Termeni și condiții   Protecția datelor   Politică de cokie   Arhivă   Sitemap   Contact

© 2014 - 2018 e-Cultura.info.  Toate drepturile rezervate.

                                                    
                                                               

Conținutul acestui site este proprietatea e-Cultura.info. Este interzisă republicarea, redistribuirea, publicarea în eter a conținutului, fără un acord prealabil.