fbpx

                                                                             pictogramae

Tudor Ciortea

Tudor Ciortea

Tudor Ciortea

Născut la data de 28.11.1903 la Braşov,  este unul dintre cei mai mari compozitori ai muzicii de cameră româneşti.

“Copilăria am petrecut-o în frumosul peisaj al Braşovului, unde eminenţi dascăli români şi saşi mi-au dat primele îndrumări pentru a-mi putea însuşi o cultură umanistă temeinică. De foarte timpuriu am luat lecţii de pian, cu Marioara Dima şi compozitorul Paul Richter”, marturisea compozitorul.

Atras de muzică se formează mai apoi tot la Braşov, cu organistul Bisericii Negre şi compozitorul Rudolf Lasel urmându-şi studiile muzicale la Universitatea din Belgia, Bruxelles, Paris (compoziţie cu Paul Dukas şi analize muzicale cu Nadia Boulanger) şi Bucureşti: “Da. După reîntoarcerea mea în ţară am absolvit în anul 1931 clasa de contrapunct şi compoziţie a profesorului Ion Nonna Otescu, rectorul Academiei de muzică din Bucureşti./../ Concomitent am urmat şi cursul teoretic de folclor predat de profesorul Constantin Brăiloiu.”

Datorită pregătirii şi talentului său, Tudor Ciortea începe să compună mai întâi piese scurte – de exerciţiu componistic, debutând cu o lucrare pentru pian Preludiile pentru pian, continuând cu lucrări mai mult camerale: Sonata pentru pian şi vioară, Baladă pentru violoncel şi pian, Distikkhnul pentru contrabas şi flaut, Trio pentru vioară, violoncel şi pian, Cvartetele nr.1, nr.2, nr.3, nr.4, nr.5, nr.6, Cvintetul de corde şi pian, Cvintetul pentru suflători de alamă, octetul “Din isprăvile lui Pacală”, Concertul pentru orchestră de coarde, etc. Lucrările Partita nr. 1 şi nr.2pentru orgă (scrise în 1973) sunt compunse în stil neo-clasic unde îmbină tehnica scriituri preclasice cu modalismul folcloric românesc. Atras de obiceiurile braşovene compozitorul compune o lucrare de mare importanţă Variaţiunile pe o temă a unui Marş al Junilor braşoveni.

Tudor Cioartea compune peste 111 de opusuri, însumând lieduri pentru solişti şi pian, lucrări corale, piese pentru pian, lucrări camerale instrumentale, lucrări simfonice şi vacal-simfonice. Deşi a compuns în aproape toate genurile muzicale, compozitorul a rămas fidel genului cameral, facilitându-i exprimarea interioară a gândurilor şi sentimentelor.

Stilistica muzicii a lui Tudor Ciortea se plasează într-un curent neo-folcloric românesc cu o tentă în curentul impresionist, bazat pe non-conflictual cu sugestii armonice ample şi diverse, fiind la curent cu noile tehnicii, ca de exemplu procedeul matematic stochastic aplicat de Yannis Xenakis.“Preocuparea mea pe linia investigaţiei muzicologice, /…/ şi pe linia compoziţiei, atent şi deschis la tot ce se întâmplă semnificativ în jurul meu, în ţară şi peste hotare, mi-a permis să îndrăznesc în creaţia personală drumuri şi cotituri noi, fără să renunţ însă la elementele esenţiale ale muzicii noastre populare.”

Lucrările sale se încadrează atât în repertoriul artiştilor români, cât şi europeni: Eduart Stan, Radu Catuţiu, Ana Anastasescu, Heidi Brunner, Poitr Jordan, Jessica Boyd, Aibhe Smyth, Nikolay Ginov.

O personalitate muzicală de prestigiu a oraşului Braşov, alături de alţi mari muzicieni (Anton Pan, Ciprian Porumbescu) de câţiva ani Liceul de Muzică îi poartă respectuos şi onorific numele.

e-Cultura.info

Dacă ţi-a plăcut articolul dă un like. Urmăreşte: www.e-cultura.info pe FACEBOOK

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Citrește și

                                                                     
      
                                                                                                                                                                                         Acasă    Carte   Arte vizuale   Teatru și Film   Muzică-Dans   Etnografie   Istorie   Spiritualitate   Articole Externe   Știință   Festival                                                                      Actualitate culturală   Interviu   Documentar   Știri estivale   Proiecte Culturale   Timișoara 2021   Emisiuni
                                                                                                                                                                   
                                                                     Despre   Cod de conduită   Termeni și condiții   Protecția datelor   Politică de cookies   Arhivă   Hartă site   Press kit   Contact

© 2014 - 2019 e-Cultura.info.

                                          
                                                                     
                                                                                                         

                                                                                                                                                                                                                    
Versiunea: mobil  |  computer