fbpx

                                                                             pictogramae

Un grup de ONG-uri lansează un apel pentru înfiinţarea Casei Memoriale Coandă

Înfințarea Casei Memoriale Henri Coandă

Înfințarea Casei Memoriale Henri Coandă

Grupul de Iniţiativă Civică, format din Asociaţia “Henri Coandă”, revista Ştiinţă & Tehnică şi Fundaţia Dignitas, a lansat un apel naţional pentru înfiinţarea Casei Memoriale Coandă, în care să fie expus patrimoniul aviatorului român, împărţit, în prezent, la mai multe instituţii ale statului.

Joi seară, la sediul Fundaţiei Dignitas din Bucureşti, a avut loc un eveniment care a adus în discuţie înfiinţarea Casei Memoriale Coandă. La eveniment au fost prezente personalităţi marcante din mediul academic, universitar, artistic, reprezentanţi ai unor organizaţii ale societăţii civile, instituţii publice de educaţie, ştiinţă şi cultură, lideri de opinie, studenţi. Printre cei prezenţi la eveniment s-au numărat şi Sorin Dinea, preşedintele Asociaţiei “Henri Coandă”, Bogdan Stanoevici, secretar de stat în Ministerul Culturii, şi Alexandru Mironov, senior editor la revista Ştiinţă & Tehnică.

Sorin Dinea, preşedintele Asociaţiei “Henri Coandă”, a spus că situaţia patrimoniului lui Henri Coandă este, în prezent, complicată, motiv pentru care a prezentat-o pe scurt, pornind din anul 1967 – când celebrul pionier al aviaţiei s-a întors în România – şi până în prezent.

Potrivit informaţiilor oferite, în 1967, familia Coandă dispunea de o casă în Bucureşti, pe Ana Ipătescu (actualul Bld. Lascăr Catargiu), o arhivă pe care Henri Coandă a adus-o în ţară, drepturi de proprietate asupra brevetelor sale şi o altă arhivă care se afla la Paris.

“Acest patrimoniu a început să se deplaseze (…) casa s-a mutat la statul român, brevetele au ajuns la Ministerul Apărării Naţionale, la INCREST (Institutul Naţional de Creaţie Ştiinţifică şi Tehnică, n.r.), patrimoniul cu care a venit Coandă – la Academia Română, celălalt patrimoniu, care a intrat în ţară după ce a murit Coandă – la Ministerul Apărării şi, alături de patrimoniul pe care Academia Română l-a constituit pentru înfiinţarea muzeului Coandă, s-a mai constituit un patrimoniu, care este acum la Muzeul Naţional Tehnic. Muzeul Naţional de Istorie are şi el nişte machete”, a precizat Sorin Dinea, menţionând că aceasta era situaţia în anul 1977.

Până în 1990, situaţia patrimoniului lui Henri Coandă a rămas neschimbată, însă, după 1990, au apărut “mişcări de patrimoniu”.

În 2015, există un patrimoniu cultural imobil, respectiv etajul şi parterul Casei Coandă, împărţit între Ministerul Culturii şi Academia Română. Potrivit preşedintelui Asociaţiei “Henri Coandă”, casa are nevoie de restaurare.

În ceea ce priveşte situaţia patrimoniului cultural mobil, acesta este împărţit la mai multe instituţii. Astfel, la Muzeul Naţional Tehnic din Bucureşti se află toate exponatele care au fost prezentate în Casa Coandă, precum macheta avionului cu reacţie, alte machete, diplome, negative pe sticlă ale unor imagini cu fulgi de zăpadă, la Ministerul Apărării există brevete, fotografii, imagini ale avionului cu reacţie, diverse articole ştiinţifice, precum şi aproape 500 de kilograme de documente aflate în depozit, care nu sunt expuse. De asemenea, din patrimoniul de la Muzeul Naţional de Istorie din Bucureşti (MNIR) face parte un set de tacâmuri din argint aparţinând familiei Coandă şi recuperat de MNIR, care nu este însă expus. Totodată, grupul de ONG-uri deţine un patrimoniu format din fotografii, reviste, timbre, obiecte care provin din Casa Coandă.

“Anul 2015 ne găseşte cu tot acest patrimoniu împărţit între mai multe instituţii şi ar fi bine ca atât brevetele, cât şi patrimoniul Academiei, cât şi cel de la Muzeul Naţional de Istorie, cât şi cel de la Muzeul Apărării Naţionale şi cel pe care îl vom pune noi la dispoziţie să fie adus în Casa Coandă, pentru a se constitui, cu ajutorul Academiei Române şi al Ministerului Culturii, Casa Memorială Coandă – casa gândirii româneşti”, a mai spus Sorin Dinea la evenimentul de joi seară.

De asemenea, preşedintele Asociaţiei “Henri Coandă” a citit un apel naţional, adresat instituţiilor publice ale statului, investitorilor români, societăţii civile şi mass-media, pentru înfiinţarea Casei Memoriale Coandă, semnat de Grupul de Iniţiativă Civică, format din Asociaţia “Henri Coandă”, Revista Ştiinţă & Tehnică şi Fundaţia Dignitas.

Formulăm un apel naţional pentru ca întreg patrimoniu cultural mobil Coandă existent în România să fie oferit publicului pentru a fi cunoscut şi valorificat corespunzător, prin comasarea lui în Casa Coandă din Bucureşti, sub o structură juridică unitară, capabilă să-l organizeze şi să-l valorifice cultural, ştiinţific, educaţional şi turistic, asigurându-i protecţia şi dezvoltarea. Astfel, invităm toate instituţiile publice care deţin un patrimoniu cultural Coandă – Academia Română, Ministerul Culturii, Ministerul Apărării Naţionale şi Muzeul Naţional de Istorie a României – să deschidă porţi de comunicare constructivă între ele, dar şi către prezentul Grup de Iniţiativă Civică, porţi deschise în vederea găsirii de soluţii juridice şi administrative specifice înfiinţării grabnice, în Casa Coandă din Bucureşti, a Casei Memoriale Coandă”, se arată în apelul naţional.

De asemenea, Sorin Dinea a precizat că, pentru a uşura efortul bugetar şi cel de personal necesar constituirii şi funcţionării Casei Memoriale Coandă, Grupul de Iniţiativă Civică, prin membrii, partenerii şi colaboratorii săi, va asigura expertiza în ceea ce priveşte viaţa şi activitatea lui Henri Coandă, finanţarea, managementul, activităţile curente, marketingul şi comunicarea necesară organizării şi funcţionării casei memoriale.

“Casa Memorială Coandă este concepută a fi o structură culturală, ştiinţifică, educaţională şi turistică deopotrivă, ce foloseşte tehnologie interactivă şi inovativă, fiind capabilă să se autofinanţeze, organizată astfel încât să reprezinte o adevărată fereastră către viitor, având o ţinută demnă, veselă şi prietenoasă”, a mai spus Dinea.

De asemenea, acesta a precizat că, pentru restaurarea imobilului din Bld. Lascăr Catargiu, costurile necesare sunt estimate la 1 milion de euro, iar cele pentru organizarea expoziţională se ridică la 500.000 euro, întreaga structură având nevoie pentru a funcţiona de aproape 25.000 de euro lunar.

Timpul estimat a fi necesar pentru operaţiunile de restaurare a imobilului, care face parte din patrimoniul cultural naţional, pentru amenajarea expoziţională şi organizarea administrativă este de aproape un an de la înfiinţarea juridică a Casei Memoriale Coandă, a mai spus preşedintele Asociaţiei “Henri Coandă”.

Astfel, celebrarea a 150 de ani de existenţă a Academiei Române (în 2016), a 130 de ani de la naşterea lui Henri Coandă şi a 120 de ani de la înfiinţarea Serviciului Maritim Român, al cărui fondator a fost amiralul Iancu Coandă (unchiul aviatorului) sunt momente care vor putea fi marcate prin deschiderea Casei Memoriale Coandă pentru publicul român şi străin.

e-Cultura.info/ Autor: 

Dacă ţi-a plăcut articolul dă un like. Urmăreşte: www.e-cultura.info pe FACEBOOK

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Citrește și

*/                                                                            
                                                                                                                                                                                         Acasă    Teatre    Muzee    Personalități culturale   Carte   Actualitate culturală   Arte vizuale   Teatru și Film   Muzică-Dans   Știință   Festival                                                                      Articole Externe   Interviu   Documentar    Spiritualitate   Știri estivale   Declarația Zilei   Etnografie   Istorie   Timișoara 2021   Multimedia    
                                                                     Proiecte Culturale                                                                                                                                                                                             
                                                                     Despre   Cod de conduită   Termeni și condiții   Protecția datelor   Politică de cookies   Arhivă   Hartă site   Press kit   Contact

© 2014 - 2019 e-Cultura.info.

                                          
                                                                     
                                                                                                         

                                                                                                                                                                                                                    
Versiunea: mobil  |  computer