pictogramae

Expoziția “Vecinătățile la românii din Ungra” la Muzeul “Gheorghe Cernea”

Expoziția Vecinătățile la românii din Ungra”

Expoziția Vecinătățile la românii din Ungra”

Muzeul Etnografic „Gheorghe Cernea” din Rupea găzduiește expoziția „Vecinătățile la românii din Ungra”. Vernisajul expoziției va avea loc duminică 22 februarie de la ora 13.30 la sediul muzeului, informează un comunicat al Muzeului de Etnografie Brașov.

La Ungra s-a păstrat obiceiul vecinătăților (nachbarschaft, nabarsagurilor), formă de organizare a comunității, cu scopuri de întrajutorare și administrative, veche de sute de ani, specifică satelor din regiunea Sighișoara-Rupea S-au împlinit 124 de ani de când în Ungra s-a înființat prima „Societate de Binefacere” prin contribuția benevolă a locuitorilor români bărbați din sat.

Depărtarea de localităţile vecine şi izolarea dată de căile de acces deseori impracticabile i-au obligat pe locuitorii anumitor comunităţi la o organizare interioară în cadrul obştei săteşti. Astfel s-au născut „vecinătăţile” sau „nobăriile” (denumire preluată de la asociaţiile similare din satele săseşti). Această formă de organizare pe vecinătăți este un model săsesc, semn al conviețuirii românilor cu sașii de-a lungul a sute de ani.

Influențele conviețuirii cu etnicii germani sunt vizibile în toate aspectele vieții locuitorilor români din sat. În vecinătate intră numai familiile legal constituite şi care au întemeiată o gospodărie. Membrii comunităţii se ajută între ei cu bani, produse agricole, alimente şi forţă de muncă în cazul unor catastrofe (incendii, inundaţii, accidente), la evenimentele importante din familie (nuntă, înmormântare), atunci când se ridică o construcţie, când o familie rămâne în urmă cu munca câmpului din motive obiective sau atunci când moare vreo vită.

De asemenea, gospodarii din vecinătate participă la muncile publice: curăţarea şi îngrijirea străzilor şi fântânilor, săparea şanţurilor, repararea podeţelor etc. Vecinătăţile au şi o funcţie cultural – educativă. Vecinătatea îşi asigură un fond social (un fel de bancă populară) ce provine din cotizaţii anuale şi închirierea mobilierului propriu. Vecinătatea era și este condusă de un „tată de vecin” sau „năbârfotăr” care se ocupă pe parcursul unui an întreg ca regulile stabilite de membrii săi să fie respectate. În casa acestuia are loc și astăzi adunarea societății și „darea de seamă” și aici nu participă femeile.

La Ungra, în preajma zilei de 24 ianuarie, sub semnul Unirii Principatelor, are loc Fosnicul, prilej de întâlnire a vecinătăţilor. Și acest obicei este la origine un obicei săsesc preluat și de români, denumirea de Fasching – carnaval, sărbătoarea comunităților la sfârșitul iernii, devenind Fosnic.

Galerie foto

[huge_it_gallery id=”6″]

e-Cultura.info

Dacă ţi-a plăcut articolul dă un like. Urmăreşte: www.e-cultura.info pe FACEBOOK

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

                                                                     

                                                                                                                                                                                         Acasă    Carte   Arte vizuale   Teatru și Film   Muzică-Dans   Etnografie   Istorie   Spiritualitate   Articole Externe   Știință   Festival                                                                      Actualitate culturală   Interviu   Documentar   Știri estivale   Proiecte Culturale   Timișoara 2021   Emisiuni
                                                                                                                                                                   
                                                                     Despre   Cod de conduită   Termeni și condiții   Protecția datelor   Politică de cookies   Arhivă   Hartă site   Press kit   Contact

© 2014 - 2019 e-Cultura.info.

Site premiat în cadrul Festivalului Simfest
                                          
                                                                     
                                                                                                         

                                                                                                                                                                                                             
Versiunea: mobil  |  computer