Volumul „Odihna Zborului” la Târgul Internațional de Carte și Muzică

Volumul„Odihna Zborului” de Adrian Munteanu lansat azi la Târgul Internațional de Carte și Muzică, ediția a XI-a

Scriitorul Adrian Munteanu, membru al Uniunii Scriitorilor din România, își lansează astăzi cartea „Odihna Zborului” prin intermediul căreia, scriitorul crează un termen inedit în poezie: soneforism. Volumul a apărut la editura Arania.

Termenul creat de sonetistul Adrian Munteanu, și anume soneforism, desemnează ultimele două versuri ale sonetului, o unire a noțiunilor de „sonet” și de „aforism”. Sonetistul propune următoarea definiție a termenului „soneforism”- cugetarea concentrată în ultimele două versuri ale unui sonet, cu valoare individuală, dar și generală, conturând starea poetului în curgerea clipelor sale dăruite confesiunii.

Cunoscut pentru volumele de sonete publicate, șapte la număr, Adrian Munteanu vede în structura sonetului o istorie a trăirilor celui ce i-a rămas credincios. Finalul unui sonet, ultimele două versuri, reprezintă partea cea mai importantă, cea în care toate energiile se contopesc într-o sinteză a întregului, evocând o stare de dincolo de cuvânt.

Adrian Munteanu este convins că „finalurile sonetelor sunt în măsură să depună mărturie despre starea poetului și, poate, să contureze aportul lui reflexiv la viețuirea mereu încărcată de simboluri, reflexii și prefaceri”

În „Odihna Zborului”, Adrian Munteanu își propune să reunească distihuri care devin produse independente și rezonează în inimile cititorilor datorită trăilor și mesajelor pe care aceste soneforisme le cuprind. De asemenea, autorul recomandă cititorilor să se aplece asupra lecturării acestor versuri numai când starea lor personală va fi închinată spre reflecție, altfel soneforismele ar putea părea lipsite de profunzime.

E-cultura.info/Editor:  Roxana STANCIU

Conținutul website-ului e- cultura.info este destinat exclusiv informării publice.

Toate informaţiile publicate pe acest site sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website.

Citrește și

*/                                                                                                                                                                                                                                                                                                        Acasă    Teatre    Muzee    Personalități culturale   Carte   Actualitate culturală   Arte vizuale   Teatru și Film   Muzică-Dans   Știință   Festival                                                                      Articole Externe   Interviu   Documentar    Spiritualitate   Știri estivale   Declarația Zilei   Etnografie   Istorie   Timișoara 2021   Multimedia    
                                                                     Proiecte Culturale                                                                                                                                                                                                                                                                   Despre   Cod de conduită   Termeni și condiții   Protecția datelor   Politică de cokie   Arhivă   Sitemap   Contact

© 2014 - 2018 e-Cultura.info.  Toate drepturile rezervate.

                                                    
                                                               

Conținutul acestui site este proprietatea e-Cultura.info. Este interzisă republicarea, redistribuirea, publicarea în eter a conținutului, fără un acord prealabil.